Un gand-cuvant pentru ganduri-negandite

Cuvinte de leac… De ce cuvinte de leac?

Pentru ca un cuvant poate inalta, poate zidi, poate lecui, după cum un alt cuvant poate dobori, poate distruge, poate rani.

Noi am ales sa va aducem cuvintele de leac cuvintele vindecatoare pentru trup, pentru minte, dar si pentru Suflet si Spirit…

miercuri, 15 iunie 2011

Elementele naturii - Pamantul

Suntem copiii Pământului, aşa precum suntem şi copiii Cerului. Doar că, în ultimul timp, am învăţat să ne înălţăm, am învăţat să zburăm, dar am uitat unde ne-am născut. Construim clădiri din ce în ce mai înalte şi aparate cu care zburăm sus, tot mai sus, uitând că aceste clădiri au temelia adânc înfiptă în pământ, iar elicopterele, avioanele, rachetele, tot pe pământ trebuie să se întoarcă, pentru a se alimenta cu carburant şi a se pregăti pentru un nou zbor.

Am ajuns în Cosmos şi suntem precum copilul care de abia învaţă să meargă. Se îndepărtează de mama lui şi face primii paşi în lume. Este din ce în ce mai încrezător, pentru că mama îl susţine. Dar, de fiecare dată, se întoarce la cea care îl hrăneşte, îl îngrijeşte şi îl iubeşte. Cu trecerea anilor, copilul devine din ce în ce mai independent şi uită de măicuţa lui. Dar ea, îl aşteaptă, întotdeauna, cu iubire şi speranţă. La fel, Măicuţa noastră Pământ, Măicuţa Geea, ne susţine şi ne hrăneşte pe noi, copiii ei. Cu iubire necondiţionată, această minunată fiinţă, ne dă tot ceea ce avem nevoie pentru a trăi sănătoşi şi fericiţi. Energiile sufletului ei ne învăluie şi ne dau vigoare atât nouă, cât şi plantelor, animalelor, apei şi cristalelor. Aerul pe care îl respirăm, norii care aduc ploaia atât de necesară întregii naturi, stratul de ozon care filtrează razele soarelui şi le permit să treacă atât cât este necesar pentru desfăşurarea vieţii, toate acestea conţin, la rândul lor, iubirea măicuţei Geea şi forţa sufletului ei. Această împletire minunată de energii divine ne ocroteşte, clipă de clipă, prin graţia divină a Tatălui Ceresc şi a Măicuţei Pământ. Când noi, copiii ei, suntem bolnavi, ea ne oferă alinare şi leacuri pentru trup, suflet şi minte, deopotrivă. Ne dă argilă tămăduitoare şi cristale pentru vindecare, ne dă apă vie şi plante de leac. Ne pune balsam pe sufletul rănit şi ne linişteşte mintea. Prin forţa iubirii ei, prin peisajele mirifice pe care ni le oferă, prin dulceaţa miresmelor şi prin cântecul păsărilor, prin şoaptele cristaline ale izvoarelor şi prin vocea gravă a mărilor şi a oceanelor ne dă puterea de a trece frumos prin viaţă, de a acumula cunoaştere şi înţelepciune. Ne oferă şansa de a experimenta viaţa în planul material, de a înţelege, de a simţi, de a primi şi de a dărui iubire necondiţionată.

În schimb, unii dintre noi au uitat de toate acestea. Pentru ei, pământul pe care calcă este doar ceva necesar, pe care îl pot folosi, îl pot polua la nesfârşit, îl pot otrăvi şi se pot folosi discreţionar de resursele solului şi ale subsolului. Totul pentru confortul şi ambiţiile lor de mărire şi de înavuţire. Nu contează că alţi semeni de ai lor suferă din cauza solului şi a apelor poluate, din cauza aerului greu respirabil, nociv. Nu contează că îmbolnăvesc plante şi animale, unele dispărând, chiar ca specie, pentru totdeauna. Nu contează că-şi rănesc şi îmbolnăvesc propria mamă, mama noastră a tuturor, Mama Pământ, care reţineţi... ESTE VIE! Poate vă întrebaţi: „cine sunt aceia care fac astfel de lucruri reprobabile?” Din păcate, sunt mulţi. În această categorie pot fi încadraţi, deopotrivă, cei care fumează în locuri unde sunt şi nefumători, fără să le pese că unora poate le face rău, cei ce aruncă gunoaie oriunde le vine, nu în locurile special amenajate, cei care se duc la iarbă verde şi care lasă în urma lor gunoaie, până la marii poluatori care otrăvesc cu deşeurile lor pământul, aerul şi apa. În aceeaşi categorie intră, atât cei care taie copaci, oricum, fără discernământ, dar şi cei care distrug pădurile, care defrişează zone întregi. Şi lista poate continua... Poate vă întrebaţi ce putem face noi în astfel de situaţii? Înainte de a ne uita „în ograda vecinului”, de a-l învinovăţi şi a încerca să-l schimbăm pe el, trebuie să ne întoarcem către noi, să ne analizăm propriile acţiuni. Să conştientizăm ce greşim noi, faţă de Mama Pământ şi să ne corectăm. Să fim un exemplu pentru cei din jur şi să ne educăm copiii în acest spirit. Mama Pământ va primi mesajul nostru şi ne va ajuta. Atunci, ne vom vindeca atât noi şi semenii noştri, cât şi întreaga natură. Atunci va fi şi ea vindecată!

2 comentarii:

  1. Mare este darul,
    Cand primesti putinta,
    Sa alegi din toate,
    Ce-i de trebuinta.

    fragment,
    MANA LUZ

    RăspundețiȘtergere
  2. Mare este darul,
    Cand primesti putinta,
    Sa alegi din toate,
    Ce-i de trebuinta.

    fragment,
    MANA LUZ

    RăspundețiȘtergere