Iisus S-a apropiat de ei, a vorbit cu ei si le-a zis: „Toata puterea Mi-a fost data in cer si pe pamint. Duceti-va si faceti ucenici din toate neamurile, botezandu-i in Numele Tatalui si al Fiului si al Sfintului Duh. Si invatati-i sa pazeasca tot ce v-am poruncit. Si iata ca Eu sunt cu voi in toate zilele, pina la sfirsitul veacului.” Amin. (Matei 28:18-20)
Cei pe care-i alegeti si va fie alaturi in ziua in care veti pune bazele unei familii, trebuie sa se ridice la nivelul asteptarilor voastre din toate punctele de vedere. Sa fie persoane de buna credinta, sa stie sa dea sfaturi si sa va ajute de fiecare data cind ai nevoie. In limba romana se utilizeaza cuvantul nas sau nasa, provenit din termenul slavon care inseamna „al nostru“, „a noastra“.
In Biserica Ortodoxă se mentine de foarte multa vreme institutia nasiei. Se pare că radacinile ei vin din practica iudaică a taierii împrejur, cind o persoană - fireste, un barbat - se punea chezas pentru cresterea in iudaism a pruncului, astfel incit acesta sa fie initiat in cunoasterea doctrinei si moralei iudaice pina la momentul proclamarii lui solemne ca bar mitva sau „fiu al poruncii“ (in aramaica), la virsta de 12 ani. Practica s-a impamintenit si in crestinism, cu prilejul botezarii pruncilor, copiilor, ba chiar si a adultilor. De la cei mai simpli credinciosi si pina la negustori, nobili, militari si chiar imparati, primirea in brate a pruncului la Botez a constituit un mare eveniment pentru parintii copilului si pentru nasi, nasul fiind sponsorul spiritual pe viata, uneori si material, al finului sau finei sale.
In afara de primele forme de nasie de la Botez, au luat fiinta si nasiile de nuntă. In Noul Testament, ni se relateaza mai in detaliu despre un singur nas de nunta, cel din Cana Galileii, nuntă la care a mers si Mintuitorul Iisus Hristos, impreuna cu Maica Sa (Ioan 2, 1-10). Banchetul de nunta era condus de un nun sau nas, dupa vechiul obicei clasic, grec, latin si oriental, ca masa barbatilor sa fie prezidata de un om onorabil, de naş. Sf. Evanghelist Ioan ne relateaza ca, la un moment dat, in Cana, s-a sfirsit vinul si, desigur, era in pericol insasi petrecerea, veselia. S-a adus la cunostinta Maicii Domnului aceasta intimplare, iar Maica Domnului i-a adus la cunostinta Domnului Iisus Hristos faptul, intrucit era de fata si El. La inceput se parea ca Mintuitorul Hristos n-ar fi vrut sa se amestece, dar apoi, slujitorii nuntii (stolnicii), dupa sfatul Maicii Domnului, au facut tot ce le-a zis El. Anume, ei au umplut pina sus sase vase cu apa de cite doua sau trei vedre. Mintuitorul a prefacut minunat apa in vin si a poruncit sa se duca nunului. Band din noul vin, nasul a chemat mirele si l-a laudat, pentru „ca a tinut vinul cel bun pina acum“ (Ioan 2, 1-10). Nasia de cununie este o veche institutie civilă umana, transformata treptat, in crestinism, intr-o institutie specific religioasa. In imperiul bizantin, martori la incheierea unei casatorii, in biserica, erau preotii catedralei. Ei semnau, ca martori, actul de casatorie, act ce se pastra in arhiva catedralei. Nu era vorba deci doar de un martor, ci de doi sau mai multi. Cu vremea, nasii de cununie au devenit perechi de credinciosi ortodocsi, ei insisi casatoriti si cununati religios, avind o experienta de viata bogata, angajindu-se solemn, in biserica, sa-i indrume pe calea vietii pe noii casatoriti, sa le fie exemplu de traire crestineasca, de cinste si de omenie. Se validau, atunci ca si astazi, prin primirea copiilor lor, ca nasi, la Botez.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu