Binecuvantarea dragostei

„Dragostea este indelung rabdatoare, este plina de bunatate: dragostea nu pizmuieste; dragostea nu se lauda, nu se umfla de mandrie, nu se poarta necuviincios, nu cauta folosul sau, nu se manie, nu se gandeste la rau, nu se bucura de nelegiuire, ci se bucura de adevar, acopera totul, crede totul, nadajduieste totul, sufera totul”. 1 Corinteni: 4, 7

Inca din cele mai vechi timpuri, romanii obisnuiesc sa sarbatoreasca ziua de Dragobete in data de 24 februarie, un fel de Valentine's Day. Acesta este momentul in care natura se trezeste din somnul ei, pasarile isi cauta locuri pentru a-si construi cuiburi, si oamenii, in special tinerii, urmeaza cursul naturii.

Tot in aceasta zi,  Biserica Ortodoxa sarbatoreste Aflarea capului Sf. Ioan Botezatorul.

Divinitate mitologica similara lui Eros sau Cupidon, Dragobete este considerat a fi fiul Dochiei, un barbat chipes si iubaret nevoie mare. Nu bland ca Sf. Valentin, ci navalnic el era la daci zeul care, ca un "nas cosmic", oficia, in cer, la inceputul primaverii, nunta tuturor animalelor. In decursul anilor aceasta traditie s-a extins si la oameni. Astfel, de Dragobete, fetele si baietii se intalnesc pentru ca iubirea lor sa tina tot anul, precum a pasarilor ce se "logodesc" in acesta zi.

Motivatia preluarii obiceiului pasarilor era profunda, din moment ce pasarile erau privite ca mesagere ale zeilor, cuvantul grecesc "pasare" insemnand chiar "mesaj al cerului". 

Dragobete este si un zeu al bunei dispozitii de ziua lui facandu-se petreceri (fara indecentele evenimentelor similare din zilele noastre), iar de acolo porneau, de multe ori, viitoarele casnicii...

Iata mai jos cateva obiceiuri ale acestei sarbatori a dragostei:

- Unul din obiceiuri este ca tinerii, baieti si fete, sa se stranga in grupuri pe dealuri, imprejurul satelor, pentru a discuta si a face glume.

- La pranz, fetele coboara inspre sat, iar fiecare baiat va urma fata care ii este draga.

- Aceasta fuga a fetelor poarta numele de “zburatorit” in zonele din sudul Romaniei.

- In unele zone ale tarii, fetele si baietii se logodesc in aceasta zi si isi jura credinta unii altora. Chiar daca nu are un iubit, o fata trebuie macar sa rada si sa faca glume cu baietii in aceasta zi pentru a se marita in curand.

- Se spune ca fata si baiatul care ies impreuna in aceasta zi si nu se saruta, in acel an nu se vor mai iubi.

- Fetele strang viorele si tamaioasa, pe care le pastreaza la icoane, fiind folosite apoi în diverse farmece de dragoste.

- Prin unele locuri, exista si obiceiul ca fetele mari sa stranga apa din omatul netopit. Aceasta apa, pastrata cu mare grija, are proprietati magice, spunandu-se ca este nascuta din surasul zanelor, putand face fetele mai frumoase, mai dragastoase si mereu iubite.

- Se spune ca daca in aceasta zi ai norocul sa auzi pupaza, vei fi harnic tot anul. Daca ploua, primavara va veni devreme si va fi frumoasa.

- In aceasta zi nu se tese, nu se carpeste, nu se lucreaza la camp sau în fierarie. In schimb, se face curatenie generala in casa, pentru ca tot ce va urma sa fie cu spor. Deasemenea, dat fiind faptul ca originile traditiei se regasesc in ciclul naturii, in aceasta zi nu se sacrifica pasari sau animale.

- Daca nu se sarbatorea in vreun an Dragobetele, se credea ca tinerii nu se vor putea indragosti in anul care urma; in plus, un semn rau era daca o fata sau un baiat nu intalneau la Dragobete macar un reprezentant al sexului opus. Se spunea ca in tot acel an nu vor avea iubiti.

„Mai presus de toate, sa aveti o iubire profunda unii fata de altii, caci iubirea acopera o multime  de pacate”.1 Petru  4:8 

articol scris de Artemis

Toleranta ne deschide calea catre armonie

„… Dumnezeu, desi voind sa-si arate mania si sa-si faca cunoscuta puterea, a tolerat cu multa indelunga rabdare niste vase ale maniei…” (Romani 9:22)

Toleranta este un cuvant care se poate explica si aprofunda, el avand multe fatete. Cateodata, cand vorbim despre toleranta, folosim acelasi termen, dar o intelegem in mod diferit, pentru ca si noi suntem diferiti. O putem accepta si adopta in maniera noastra, in functie de disponibilitatea sufleteasca fata de ceilalti, dar si fata de noi insine.

Astfel, o putem privi ca o ingaduinta sau ca o indulgenta. Atunci cand ne referim la corpul uman, vom spune ca tolereaza bine anumite mancaruri, medicamente, etc. In unele cazuri, insa, poate avea si repercursiuni negative, ca de exemplu: admiterea unei mici abateri de la greutate, de la calitate, de la rigurozitate, de la punctualitate etc, acestea putandu-se intampla, tocmai, pentru ca suntem prea toleranti cu micile noastre defecte.

Pe de alta parte, cand vorbim despre toleranta pentru armonie, avem in vedere celalalt aspect, cel pozitiv.

Toleranta este ca zaharul intr-o ceasca de cafea. In cantitate corespunzatoare, ea iti poate aduce gustul perfect, placerea, buna dispozitie, in clipele in care o savurezi si, cateodata... chiar pentru o intreaga zi. Iti poate indulci viata, iti poate descreti fruntea si poate insenina cerul sufletului. Din pacate, daca, probabil, suntem generosi atunci cand este vorba despre zahar, de multe ori, uitam sa fim la fel, atunci cand subiectul in discutie este... toleranta.

Ea pretinde echilibru, iar mentinerea acestuia nu se obtine in mod facil. Nu este usor sa fii tolerant.

Noi, oamenii, ne asemanam cu un pendul care se balanseaza dintr-o parte intr-alta. Uneori, suntem prea putin toleranti, alteori, toleram prea mult.

Daca toleram prea mult, familia si/ sau mediul, din care facem parte, s-ar putea sa aiba de suferit, pentru ca stricam echilibrul, sau contribuim, mai mult, la adancirea dezechilibrului. Toate acestea, se pot intampla pentru ca sunt destul de putini cei carora le pasa, cu adevarat, de semenii lor si sunt interesati sa analizeze ce este corect si ce este gresit, iar atunci cand descopera eroarea sa o constientizeze si sa ii ajute si pe ceilalti sa o faca.

Daca, dintr-o iubire prost inteleasa, toleram tot ce fac copiii nostrii, nu le usuram viata, cum ar crede unii dintre noi, ci chiar ii impidicam sa evolueze, sa fie impliniti si fericiti, pentru ca noi, de fapt, nu ii ajutam sa devina constienti de rolul lor in lume si pregatiti sa-si asume responsabilitatile ce le revin in viata.

Pe de alta parte, un proverb chinez spune ca: „Oamenii toleranti nu sunt niciodata stupizi, iar oamenii stupizi nu sunt niciodata toleranti”. El contine mai mult decat o farima de adevar, intrucat, a fi tolerant este o provocare ce necesita respect fata de normele corespunzatoare de conduita, precum si fata de semeni.

Poate ca, in loc sa cautam, intotdeauna, sa avem ultimul cuvant, ar fi mai bine sa invatam sa-i ascultam si pe ceilalti, sa le intelegem pozitia si sa retinem ceea ce ne este de folos.

Este un adevar demonstrat ca, persoanele, care cultiva rabdarea si respectul fata de ceilalti, au parte de o cunoastere si de o intelegere mai profunda a vietii, care, de cele mai multe ori, conduc spre armonie, echilibru si fericire. Astfel de oameni traiesc cu intelepciune si bucurie fiecare clipa.

De aceea, pentru fericirea noastra si a celorlalti si din respect pentru viata, ori de cate ori este implicata o preferinta personala, poate ca ar fi bine sa fim mai flexibili si sa le permitem celorlalti  sa  se  bucure  de  alegerea  pe  care  au  facut-o.

Articol scris de Artemis