Sfantul Mare Mucenic Gheorghe, purtatorul de biruinta

In luna lui Prier / Aprilie, in a douazeci si treia zi, se pomeneste, la crestini, Sfantul Mare Mucenic Gheorghe, purtatorul de biruinta.

Originar din Capadochia, provenind din neamul tribunilor, o ceata de ostasi vajnici si intelepti, Gheorghe a vietuit in vremea lui Gaius Aurelius Valerius Diocletianus (244 – 311), cunoscut ca Diocletian, imparatul roman.

In anii 303 - 304, Diocletian incearca a impune obligativitatea cultului lui Jupiter in Imperiul Roman. Pentru aceasta, el promite daruri celor ce se vor lepada de Christos, iar celor care nu se vor supune poruncii sale, imparatul le da pedeapsa cu moartea. Astfel, se declanseaza cea mai mare prigoana din istoria imperiului impotriva noii religii crestine, cunoscuta ca persecutia lui Diocletian.

Atunci, osteanul Gheorghe se declara crestin, mustrand pe cei ce se inchinau idolilor pagani. Cand Gheorghe a fost pedepsit pentru nesupunerea sa fata de imparat, lovit in pantec cu o sulita, varful acesteia s-a indoit. Desi a curs mult sange, sfantul a rams nevatamat. Atunci, l-au legat pe o roata cu tinte de fier, careia i s-a dat drumul la vale... Trupul sfantului a fost sfartecat, dar Ingerul Domnului a vegheat asupra sa si, astfel, marele mucenic a putut sa se infatiseze inaintea imparatului. Multi oameni l-au urmat pe Sf. Gheorghe in credinta sa in Christos, dar Diocletian a dat porunca sa li se taie capetele, in afara cetatii.

Imparateasa Alexandra, vazand cum este chinuit Sfantul Gheorghe, l-a marturisit, si ea, pe Domnul Christos in fata sotului sau, imparatului Diocletian, declarandu-se crestina.

Diocletian a dat ordin sa fie intemnitata mama copiilor sai, osandind-o la moarte, impreuna cu Sfantul Gheorghe, prin taiere cu sabia. In temnita, imparateasa s-a rugat Domnului sa nu sfarseasca dupa porunca sotului sau, iar Dumnezeu a ajutat-o sa-si dea Sufletul inaintea savarsirii sentintei...

Sfantului Mare Mucenic Gheorghe i-a fost tăiat capul...

Pe 21 Aprilie, inaintea Praznicului Sf Mare Mucenic Gheorghe, Biserica Ortodoxa o pomeneste pe Sfanta Mucenita Alexandra si pe slugile sale Apolo, Isachie si Codrat.

Dorim un sincer LA MULTI ANI,

cu toate bucuriile unei primaveri insorite,

tuturor celor ce poarta numele de

GHEORGHE, GEORGE, GEORGETA.

Articol scris de Anca Popescu

Mereu primavara

Credeam, ca toata lumea, ca viata fiecarui om are anotimpurile ei...

ca adolescenta e primavaratica, 
ca in tineretea adulta canta bogatia verii,

ca maturitatea mai tarzie rodeste precum toamna, 
iar batranetea isi gaseste odihna in simplitatea rece a iernii ...

M-am razgandit...cred ca miscarea sufletelor noastre este aceeasi cu miscarea primaverii...

o regasesc in renuntarea la vechiul care nu ne mai foloseste, 

si imbratisarea noului - cu toata prospetimea, nebunia, parfumul si aripile lui ...

o regasesc in nesfarsita creativitate, 
in bucuria de a explora noi si noi moduri de a fi, de a darui...

Cand primavara deseneaza frunzele pe ramuri si florile pe camp, 

poate ca-si aminteste de alte frunze si alte flori, din anii ce-au trecut,

dar nu le mai repeta...

cumva, in lumea din care vine primavara,
par sa existe infinit de multe forme si culori,

pe care le  amesteca in joaca si cu exuberanta le revarsa in lumea noastra.

Da, noi ca oameni avem varste, 
adunam anii si cu tamplele albe ajungem in iarna vietii,

dar sufletele noastre nu apartin acestei lumi, acestui timp, 

ci unui elan continuu care vine de nu stim unde si se indreapta catre nu stim ce, 

dar care-i mereu proaspat, viu si tanar, ca Viata care se-nnoieste primavara...

Poate de accea zambim mai usor sub pomii infloriti...
pentru ca inflorirea lor ne aminteste 

de inflorirea noastra fara inceputuri si fara sfarsituri...

Intalnire

visam candva un pom inflorit,
iar parfumul si lumina albelor lui zambete
destepta undeva in mine o alta lumina, parca demult uitata...

si era ca o mangaiere, era ca mirarea unei intalniri cu iubirea,
sa adun in palme zecile de flori
in vant varsate lin de zeci de crengi...

parca-mi venea sa-i intorc visului meu imbratisarea,
cu acelasi elan
cu care ne imbratiseaza dragostea, atunci cand ne gaseste...

asa ca nu mai stiam daca se scutura pomul,
sau sufletul meu isi trimitea petalele albe
sa-mpodobeasca ramurile parasite de toate celelalte flori...

Scris in noi...

cantecul zorilor e scris mereu in noi,

de presimtirea calda a intailor raze...

cand dupa o prea lunga noapte,

ne regaseste soarele 

si imbracati in lumina lui,

ne bucuram, de fapt, ca ne-am regasit propria noastra lumina...

suntem un inceput 

si rasarim in fiecare clipa noua

cu prospetimea izvoarelor de munte,

care tasnesc cu sete dintr-un necunoscut adanc,

si limpezi vin sa potoleasca 

setea din multe alte vieti...

lumini si ape, zambim si curgem mai departe,

pictandu-ne povestea cu fiecare pas,

macar de n-am uita pe drum,

ca-n noi necunoscutul  mereu scrie
un cantec nou in albe dimineti...

Primavara in Gradina Botanica...

Lumina Invierii Domnului – prilej de vindecare

Şi iată că Lumina se ivi mai puternică decât niciodată. Catapeteasma cerului se bolti pentru ca Fiul să revină în Împărăţia Tatălui Ceresc... El a deschis poarta către Tatăl, şi-a îndeplinit misiunea, s-a jertfit pe sine pentru mântuirea noastră, a oamenilor şi apoi a Înviat. Şi a deschis Calea de Lumină către nemurire - cea spirituală şi nu cea trupească.

Trupul este trecător pe acest pământ, din pământ vine, în pământ coboară. În schimb, sufletul şi spiritul sunt nemuritoare. Ele sunt cele care îl aduc pe om aproape de Dumnezeu. Dar Domnul nostru Iisus Hristos ne-a arătat drumul pe care, dacă îl urmăm, ne putem aminti cine suntem şi ce suntem, încă din timpul vieţii pământeşti. Şi ferice de cel care reuşeşte să se apropie atât de mult de Cer, rămânând totuşi pe pământ şi cinstindu-l pe Tatăl Ceresc prin faptele sale.

Lumina din Lumină se primeşte în fiecare an de Sfintele Paşti, iar flăcările lumânărilor străpung şi împrăştie întunericul, aşa precum noi am primit Lumină din Lumina Fiului lui Dumnezeu. Lumina şi Iubirea Lui Divină, necondiţionată, ne mângâie, ne alină şi ne călăuzeşte spre Tatăl Ceresc, Dumnezeu Cel Preaînalt, pentru că El, Domnul nostru Iisus Hristos, este „Calea, Adevărul şi Viaţa”.

Sfintele Sărbători Pascale sunt prilej de bucurie şi de înălţare spirituală. Cine înţelege şi simte acest lucru, va şti să întâmpine, cum se cuvine, aceste Luminate Sărbători, aducând prinosul lui de jertfă Celui ce, „cu moartea pe moarte călcând”, s-a jertfit necondiţionat pentru mântuirea sufletelor noastre. Iar jertfa noastră nu este viaţa şi sângele mieilor, acele biete fiinţe nevinovate care sunt ucise, chipurile, pentru masa de sărbători, ci efortul nostru nestrămutat de a ne depărta, măcar în aceste zile premergătoare Paştilor, de toate patimile noastre, de viciile şi de obiceiurile noastre rele. Şi dacă Mântuitorul nostru, după atât de numeroase torturi, a urcat dealul Golgotei ducându-şi crucea supliciului în spate, noi de ce nu am putea, măcar să încercăm, să îl urmăm? Pe Crucea Lui s-a vărsat al său sânge sfânt, pe a noastră trupul, sufletul şi spiritul nostru s-ar purifica, pentru că noi, urmând Calea cea deschisă de El, ne-am vindeca şi am înflori spiritual în Lumina Lui Divină, încă în acestă viaţă pământească. Bineînţeles că această cruce a noastră, despre care scriem, este una spirituală, dar care, pentru unii dintre noi, ea este mult mai grea, decât dacă ar fi materială. Dar dacă avem credinţa şi tăria de a merge pe drumul Luminii, povara noastră se risipeşte pe măsură ce înaintăm.

Vă dorim ca aceste Sfinte Sărbători să vă aducă Lumină, Iubire necondiţionată, vindecare pe plan fizic, sufletesc şi spiritual, credinţa şi curajul de a păşi pe Calea Luminii.

HRISTOS A ÎNVIAT!