Lumina Sfintelor Sărbători poate aduce vindecarea

Lumina Lumii s-a aprins o dată cu Naşterea Domnului Iisus Hristos pe acest Pământ. Cu o Forţă ne mai întâlnită, Lumina a cuprins întreaga suflare, pentru că El venea să aducă Iubirea Divină, necondiţionată, printre oameni şi pentru ei. Fiul Lui Dumnezeu s-a născut în materie, cu trup de carne asemeni oricărui om, pentru a arăta Calea spre evoluţie trupească, sufletească şi spirituală, tuturor celor care doresc să îl urmeze, celor de atunci, celor de acum, celor de oricând...

Mântuirea reprezintă ieşirea din starea de „neputinţă” în care, omenirea, crede că se află şi astăzi, după două mii de ani de la Naşterea Mântuitorului. Mântuirea înseamnă detaşarea de ură, de neiertări, de orgolii şi de mândrie, vindecarea umbrei din suflet şi inflorirea, pe deplin, prin Lumină şi Iubire a minunatei fiinţe umane. Schimbarea falselor convingeri precum că „nu stă în puterea omului de a fi pe deplin sănătos şi fericit” şi dobândirea puterii de a înţelege şi de a conştientiza că pentru Tatăl Ceresc, fiecare om este important - reprezintă primii paşi spre desăvârşire spirituală şi apoi spre mântuire. În faţa Lui nimeni nu este mai prejos, sau mai presus, ci toţi suntem egali. Pe toţi ne ascultă, dar câţi dintre noi cred acest lucru şi mai ales câţi dintre noi ştiu? Toţi suntem îndumaţi de El, dar câţi dintre noi doresc să înţeleagă, să pătrundă acest adevăr?

Se apropie Sfintele Sărbători de Iarnă şi este un bun prilej să vă opriţi, poate şi pentru câteva clipe, din freamătul pregătirilor, care deja a început să pună stăpânire pe foarte mulţi dintre noi şi să încercaţi să vă gândiţi ce reprezintă, de fapt, aceste sărbători pentru dumneavoastră? Sigur, este frumos să primiţi şi să dăruiţi cadouri, să se strângă familiile în jurul meselor îmbelşugate, să petreceţi acasă, la munte sau oriunde în altă parte cele câteva zile libere. Totuşi, credeţi că pentru toate acestea, Dumnezeu şi-a trimis Fiul Preaiubit pe Pământ pentru a se naşte şi a pătimi pentru noi, oamenii? Nu cumva, în febra sărbătorilor, oamenii au uitat, de fapt ce sărbătoresc?

Pe toată durata acestor sărbători, întreg pământul este scăldat, mai intens decât în alte perioade din an, de energii subtile de înaltă vibraţie, care, prin Graţia Divină, îl apropie mai mult pe om de Dumnezeu prin Poarta deschisă de Domnul Iisus Hristos la Naşterea Sa şi pe Calea desăvârşită de El prin Viaţa, moartea şi Învierea Sa. Se poate spune că în această perioadă „cerurile sunt deschise” şi oricine are sufletul plin de Lumină şi iubire adevărată, necondiţionată se poate vindeca la nivel fizic, sufletesc şi spiritual. Unii pot constata ameliorarea stării de sănătate cu înlăturarea unor suferinţe, alţii se pot vindeca în mod miraculos. Bineînţeles, sunt şi persoane pentru care nu se schimbă nimic. Obţinerea vindecării depinde de fiecare om în parte, de câtă Lumină şi Iubire are în suflet. De aceea, vă dorim să găsiţi puterea şi calea de a nu vă confisca singuri Spiritul Sfânt al Sărbătorilor şi, să vă acordaţi permisiunea, de a vă vindeca prin Lumină şi Iubire!

Vă dorim ca aceste Sfinte Sărbători să vă aducă pace, Lumină şi Iubire, sănătate şi prosperitate. LA MULŢI ANI!

Fiti si voi rabdatori caci viata va suride

„Prin rabdare poate fi convins un comandant si o limba blinda poate zdrobi un os”, spune un verset din Biblie (Petru: 3.9).
Fiecare act de rabdare este un pas catre intregirea fiintei noastre, cind nu mai sintem victimele evenimentelor in care ne implicam, ci simtim armonia interioara la care putem ajunge.
Rabdarea fata de copii, parinti, prieteni se desavirseste pe masura ce simtim pronfunzimea rabdarii pe care tacerea le pastreaza pentru noi.
Rabdarea ne incetineste in momentele in care ne grabim, ne deschidem catre smerenie, atunci cind suntem tentati sa ne incapatinam, sa facem cum vrem noi.
Rabdarea ne invata sa fim mai putin impulsivi cu dorintele noastre, mai deschisi la tacere si la o vointa mai mare decit a noastra. Ea este martora la toate bataliile noastre intime, pina cind acceptam pacea din rabdare. A fi rabdator in suferinta micsoreaza durerea, dar si teama ca ea va dura o vesnicie.
Din clipa in care practicam rabdarea, incepem sa fim deschisi pentru pace, miracole si alte sentimente in afara de frustrare.
Prin rabdare, ne alaturam iubirii si ritmului tacerii.
„Fiti deci rabdatori, fratilor, pina la prezenta Domnului! Iata ca agricultorul asteapta cu rabdare pretiosul rod al pamintului, pina cind vine ploaia timpurie si ploaia tirzie. Fiti si voi rabdatori, intariti-va inima, caci prezenta Domnului s-a apropiat”. Iacov: 5:7,8

Artemis

Sarbatoarea bucuriei

Sfantul Nicolae este o prezenta foarte veche la romani, marcand un moment deosebit al anului, mult asteptat atat de copii, mai ales, dar si de adulti si reprezentand inceputul frumoaselor sarbatori de iarna.

Nascut in Patara, din Lycia, o provincie din Asia Mica, in secolul III d.Hr., Sfantul Nicolae a fost singurul fiu al unei bogate familii grecesti, parintii sai purtand numele de Epiphanus si Johanna dupa unele surse, sau Theophanes si Nonna potrivit altora. Se spune ca a fost foarte credincios de mic copil, tinand inca de atunci zilele de post de miercuri si vineri. Parintii sai au murit tineri, in timpul unei epidemii, asa ca a fost luat in grija de unchiul sau, purtand acelasi nume de Nicolae, episcop in Patara. Acesta l-a indrumat pe Nicolae catre postul de cititor al Evangheliei, si apoi spre consacrarea lui ca preot. Sfantul Nicolae a petrecut o vreme in manastirea Sfantul Sion, fondata de catre unchiul sau, ajungand apoi episcop de Myra. Datorita numeroaselor minuni ce ii sunt atribuite, el a fost numit si Nicolae - Facatorul de Minuni (in greceste Nikolaos o Thaumaturgos). Sfantul Nicolae a murit si a fost ingropat in orasul sau episcopal de la Myra, iar in vremea imparatului roman Iustinian s-a construit o bazilica in onoarea sa la Constantinopole. Atunci cand Myra a fost cucerita de catre arabi, mai multe orase italiene au intrat in competitie pentru a intra in posesia moastelor Sfantului Nicolae. In cele din urma, moastele au fost sustrase, pe sub nasul paznicilor greci si al stapanitorilor lor arabi , ajungand, in 9 mai 1087, la Bari, loc in care se afla si in zilele noastre.

Este considerat protectorul marinarilor, al vaselor plecate in larg si al multor altor vitregiti ai sortii.

In cele mai multe parti ale Europei, Sfantul Nicolae este cunoscut ca cel mai darnic personaj religios si ca un ocrotitor al copiilor. In unele locuri, el isi face aparitia la mijlocul lunii noiembrie si calatoreste de-a lungul si de-a latul unei tari, vizitand scolile si casele pentru a-i gasi pe copiii care au fost cuminti si harnici de-a lungul intregului an. In alte locuri, el soseste in locuinte numai noaptea si gaseste morcovi si fan pentru calul sau magarul sau si o lista cu cadourile dorite de copii. Uneori i se lasa prajituri sau alte bunatati in pantofi ori ciorapi, astfel incat copiii sa stie daca le-a vizitat, sau nu, casa.

Traditiile si obiceiurile de Sfantul Nicolae difera de la o tara la alta. Sfantul Nicolae este patron spiritual in Olanda, Rusia, Grecia, Italia, Sicilia, Franta si in multe orase din Germania, Austria, Elvetia si Belgia.

In satele traditionale se obisnuia, ca intre sarbatoarea de Sfantul Nicolae si Ajunul Craciunului, sa se organizeze sezatori, in cadrul carora fetele isi gaseau viitorul sot. La sezatori se depanau povesti, iar fetele isi demonstrau hanicia. In satul traditional, in aceasta perioada, activitatea economica scade intens. In serile lungi, de iarna, femeile aveau munca lor specifica - aveau de terminat torsul. Se adunau la sezatori, se lucra intens, se numarau fusele pentru a se vedea care fata a fost mai harnica, se transmiteau oral povesti, zicatori, proverbe, date despre comunitate, iar in final apareau feciorii.

In Ardeal, Sfantul Nicolae este cunoscut si sub numele de Sin-Nicoara, iar in limba greaca Sfantul Nicolae se traduce „biruitor de popor”. Se spune ca Sfantului Nicolae ii sunt atribuite 21 de miracole, Sfantul Nicolae fiind recunoscut pentru credinta si dragostea care a aratat-o fata de semeni si in special pentru copii.

De ziua lui se fac vraji, farmece si preziceri despre cum va fi vremea in anul urmator; se pun crengute de pomi fructiferi in apa si, daca acestea vor inflori de Anul Nou, se spune ca livezile vor avea rod bogat. Cea mai cunoscuta poveste despre el este cea legata de modul in care a ajutat trei fete harnice, dar sarace, sa se marite, punandu-le, noaptea, in sosete cate o punguta cu aur, drept zestre.

Catolici, ortodoxi si chiar protestanti continua sa-l sarbatoreasca pe Sfantul Nicolae si in ziua de astazi. Prin generozitatea sa fata de cei lipsiti de ajutor si, in special, fata de copii, Sfantul Nicolae continua sa ramana un model de intelepciune, dragoste si milostenie.

Indiferent, insa, in ce parte a lumii ne-am afla, putem spune ca Mos Nicolae este intruchiparea darniciei si a dragostei de oameni, copiii fiind foarte fericiti cand se apropie ziua de 6 decembrie, iar crestinii avand mare nadejde ca Sfantul le va asculta rugaciunile si ii va izbavi din nevoi.

Colectivul acestui blog ureaza tuturor persoanelor care poarta numele Sfantului Nicolae un sincer si calduros „LA MULTI ANI”, multa sanatate si veselie!

Artemis

Sfântul Andrei – ocrotitorul românilor

Pe 30 noiembrie este Sfantul Andrei, sarbatoare sfanta celebrata in toata lumea. La romani acesta sarbatoare are o semnificatie aparte, Sfantul Andrei fiind ocrotitorul Romaniei. Multi dintre noi respectam traditiile acestei sarbatori, dar putini cunosc semnificatiile, istoricul sau legenda.

Sfantul Andrei, originar din Betsaida, inainte de a fi Apostol al Domnului era ucenic al Sfantului Ioan Botezatorul. El s-a hotarat sa-l urmeze pe Iisus Hristos si a devenit „cel intai chemat”, dupa cum aflam din scripturile bisericii. Dupa Invierea lui Iisus si coborarea Spiritului Sfant (Rusaliile), apostolii s-au intalnit si au tras la sorti care unde se va duce pentru propavaduirea credintei crestine. Tinutul Scytia, adica Dobrogea, i-a revenit Sfantului Andrei. Dupa multe peregrinari, el se stabileste in Peloponezul grecesc, în orasul Patras, langa Corint in judetul Constanta, unde moare din ordinul guvernatorului roman Aegeas pe 30 noiembrie in anul 60 in timpul Imparatului Nero.

Sursele bisericesti vorbesc despre faptul ca Sfantul Andrei a fost rastignit pe o cruce in forma de X cu capul in jos, careia i s-a spus „Crucea Sfantului Andrei” si care se regaseste pe steagul Scotiei.

Conform unor ritualuri stravechi, de ziua Sfintului Andrei era celebrat Anul Nou al dacilor, motiv din care aceasta zi mai este numita si “Ziua lupului” (dupa simbolul dacic al lupului). In unele regiuni ale tarii sarbatoarea se numeste “Luparia”.

In aceasta zi, lupul devine mai sprinten si poate sa intoarca gatul care ii e teapan in restul anului. El devine astfel primejdios nu doar pentru vite, dar si pentru oamenii care ies pe ulita. In noaptea de 30 noiembrie, lupii se aduna, iar Sf. Andrei – supranumit “patronul lupilor”, imparte prada pentru iarna care vine.

De Sfantul Andrei se poate afla prognoza pentru anul urmator. Traditia spune ca se iau 12 cepe care se duc in podul casei si se lasa acolo pana in seara de Craciun. Fiecarei luni a anului ii corespunde o ceapa. Cepele care s-au stricat semnifica luni ploioase cu grindina, iar cele care au incoltit, luni favorabile pentru recolta. La fel se face si cu graul care este pus la incoltit pentru fiecare membru al familiei. Cel al carui grau este frumos si inalt se spune ca va avea un an bun cu bani si sanatate. Daca in noaptea Sfantului Andrei este senin si cald, atunci vom avea o iarna blanda, daca este ger, vom avea o iarna grea.

Oricat de periculoase li se par unora spiritele care, zice-se, bantuie in aceasta noapte, mesterele în ale magiei spun ca tocmai mesagerii intunericului pot fi pusi la treaba pentru a dezlega secretele. Exista credinta ca in asemenea noapte magica se pot afla autorii unor crime sau furturi ori unde se afla persoane ori bunuri disparute fara urma sau de unde a pornit o nenorocire abatuta asupra unei case. Toata magia se desfasoara in cimitir, in miez de noapte, asa ca putini au nervii suficient de tari pentru a experimenta asa ceva. Ingredientele sunt lumanari, apa sfintita, un vas nou cu gura larga si cateva monede de argint, care sunt asezate deasupra unui mormant vechi si parasit. Practicantul ritualului trebuie sa fi postit trei zile si se crede ca, in lumina lumanarilor, dupa ce a rostit anumite rugaciuni, poate vedea in apa turnata in vas filmul evenimentelor enigmatice pe care le dorea dezvaluite.

In unele sate din Oltenia copiii taie mladite din pomii roditori (meri, peri, ciresi, visini, pruni etc.) si le pun in apa, la caldura, pentru a inmuguri pana la Sf. Vasile, cand fac din ele sorcove, pentru a-si sorcovi parintii si neamurile.

Colectivul acestui blog ureaza tuturor persoanelor care poarta numele Sfantului Andrei  un sincer si calduros „LA MULTI ANI”, multa sanatate si veselie!


material scris de ARTEMIS

Cunoaşterea de sine – calea spre vindecare II

- continuare -

Cunoaşterea de sine ne dă puterea de a ne vindeca, de a iubi şi de a ne iubi, de a ierta şi de a ne ierta, de a trăi cu adevărat. Conştientizând cine suntem, dobândim capacitatea de a înţelege ce s-a întâmplat cu noi şi cu viaţa noastră, de ce am suferit, de ce am fost nefericiţi şi de ce, dar mai ales cum am provocat suferinţă în jurul nostru. În acelaşi timp, vom şti ce avem de făcut pentru a schimba neputinţa în putere, tristeţea în bucurie, deznădejdea în speranţă şi eşecul în succes. Dacă vom reuşi... numai de noi depinde.

Orice boală este un semnal de alarmă, dar şi o lecţie, pentru cel aflat în suferinţă. Când cineva se îmbolnăveşte, înseamnă că, undeva, acea persoană a greşit faţă de sine, faţă de semeni, faţă de Natură, deci, cumva, a stricat echilibrul şi armonia, ignorând Ordinea Divină. Aceste greşeli pot fi făcute, de cele mai multe ori, din necunoaştere, din superficialitate, persoana respingând, sistematic, semnalele pe care le primeşte de la propriul corp, de la mediul înconjurător, de la viaţă. Poate, unii se vor întreba: bine, dar copiii, mai ales cei foarte mici (dar nu numai), ei cu ce au greşit de se îmbolnăvesc? Ei poate nu au greşit cu nimic, dar suferă datorită greşelilor părinţilor. Şi, de cele mai multe ori, dacă părinţii conştientizează greşeala şi îşi învaţă lecţia, copiii se vindecă. Altfel, chiar dacă, pentru moment, se pot vindeca, ei vor suferi din nou. Că aşa stau lucrurile, puteţi verifica foarte uşor: uitaţi-vă la copiii care provin din familii nefericite sau destrămate, din familii în sânul cărora există tensiuni, certuri, ură şi, uneori, chiar violenţă fizică. Acolo, Sufletul copiilor tresare la fiecare cuvânt urât, la fiecare ridicare de ton, şi, cu atât mai mult, atunci când aceste manifestări sunt însoţite de agresiuni fizice. Cât de sănătoşi credeţi că sunt aceşti copii? Uitaţi-vă în ochii lor. Uitaţi-vă la suferinţa imprimată pe chipurile şi pe trupuşoarele lor firave şi veţi înţelege că ei sunt bolnavi, atât la nivelul corpului fizic, cât şi la nivelul Sufletului. La fel, copiii neglijaţi se îmbolnăvesc de singurătate şi de neiubire. Ei nu au suportul iubirii părinteşti manifestate plenar, deşi, poate, provin din familii bine închegate şi care se cred fericite pentru că nu se confruntă cu lipsurile de ordin financiar.

Pe de altă parte, omul modern se află, aproape în permanenţă, sub stres. Grijile legate de familie, copii, loc de muncă, bani sunt, adesea, cele care îi împing pe cei mai mulţi să-şi neglijeze sănătatea, atât din punct de vedere fizic şi psihic, cât şi din punct de vedere sufletesc şi spiritual. Ei spun că nu le ajunge niciodată timpul să se îngrijească de propria persoană şi, de multe ori, găsesc fel de fel de motive pentru a-şi justifica atitudinea. Dar, toate acestea nu fac decât să demonstreze că, de fapt, ei nu se cunosc pe sine şi nu-şi cunosc menirea pe acest Pământ. Fiecare dintre noi, în adâncul fiinţei noastre, purtăm Scânteia Divină. Trupul nostru nu este decât o interfaţă între lumea materială şi cea spirituală. El ne permite să existăm în această formă, pe această Planetă, să experimentăm şi să învăţăm. Învăţând, avem şansa de a creşte spiritual. De sănătatea noastră trupească, sufletească şi spirituală suntem direct răspunzători, iar dacă se întâmplă să ne îmbolnăvim, de noi depinde să ne vindecăm, de dorinţa, voinţa şi efortul nostru, dar, mai ales, de credinţa că vom reuşi. Dacă toţi am conştientiza că Dumnezeu sălăşluieşte, cu adevărat, în inima noastră, în Sufletul nostru, cum am putea atunci, oare, să ne neglijăm sănătatea, sau să ne îndoim în privinţa puterii nostre de autovindecare? Şi, dacă Dumnezeu, care ne iubeşte, ne vrea sănătoşi şi fericiţi, noi de ce ne-am împotrivi Voinţei Sale Divine?

Optimismul benefic pentru sanatate si bunastare

„O inima vesela este un bun medicament, dar un spirit abatut usuca oasele” (Proverbele 17:22)

Optimismul este definit drept: ”atitudine a omului care priveste cu incredere viata si viitorul, tendinta de a vedea latura buna, favorabila a lucrurilor”. O persoana optimista care trece printr-un esec nu crede ca totul se termina aici. Aceasta nu inseamna ca refuza sa vada realitatea, ci dimpotriva inseamna ca o accepta si analizeaza lucrurile. Apoi, daca situatia ii permite, ia masuri ca sa schimbe sau chiar sa imbunatateasca lucrurile. In schimb, o persoana pesimista se invinovateste adesea pentru necazurile ei. Ea se gindeste ca nu se mai poate remedia nimic si ca totul s-a intimplat pentru ca este incompetenta, ca nu arata bine ori nu face nimic bun. Optimismul este benefic pentru sanatate si bunastare, se stie foarte bine ca persoanele optimiste au o sanatate mai buna si traiesc mai mult. Un grup de cercetatorii din SUA au constatat ca optimistii fac fata mai bine stresului si sint mai putin dispusi la depresie.

Totusi, nu e deloc usor sa fii optimist intr-o lume in care problemele par sa se inmulteasca. Nu este surprinzator ca multora le e greu sa gindeasca pozitiv. Iata citeva sugesti pentru a fi mai optimisti.

*Cind iti vine in minte gindul ca nu te vei putea bucura de ceva sau ca nu vei reusi sa faci un anumit lucru, respinge-l imediat! Gindeste-te mai degraba ca vei avea succes.

*Cauta sa gasesti placerea in ceea ce faci. Indiferent de munca pe care o efectuezi, straduieste-te sa gasesti acele aspecte legate de ea care iti aduc satisfactii.

*Alege-ti prietenii care privesc viata cu optimism.

*Cind poti schimba lucrurile, actioneaza. Dar cauta sa accepti situatiile pe care nu le poti schimba.

Desi buna dispoizitie nu vindeca bolile, ea poate totusi contribui la o sanatate mai buna si la o viata plina de sadisfactii.

Artemis

Cunoaşterea de sine – calea spre vindecare I

Certitudini ... aşteptăm de la ceilalţi asigurări că totul va fi bine, că totul va merge cum ne dorim, că ne vom însănătoşi - ca fiinţă, ca popor, ca naţie. Şi totuşi... cu toate asigurările, nu se întâmplă nimic. De ce oare? ne întrebăm noi, aşteptând ajutor de la ceilalţi - de la familie, de la prieteni, de la autorităţi, de la stat şi... câteodată, de la Dumnezeu. Dar, de foarte puţine ori, ne întrebăm: noi ce putem face pentru a ne fi mai bine? Noi cum contribuim la sănătatea şi bunăstarea noastră, a semenilor noştri, a acestui popor şi a acestei Planete? Poate, unii vor spune, cu resemnare: Ce să facem noi, ce putere avem să schimbăm ceva în bine? Dar, chiar această întrebare dovedeşte faptul că nu se cunosc pe ei înşişi, că nu-şi cunosc resursele şi puterile, că nu cunosc Voinţa Divină.

Credeţi, oare, că Dumnezeu ne vrea bolnavi şi săraci? Credeţi că vrea ca noi să suferim? Credeţi că El ne pedepseşte? Dacă, cumva, sunteţi convinşi că aşa ar sta lucrurile, începeţi prin a vă întreba ce ştiţi, cu adevărat, despre Dumnezeu şi, mai ales, de unde ştiţi. Oare aceste informaţii le-aţi primit în Sufletul vostru, le-aţi simţit în Sufletul vostru, sau le-aţi aflat de la alţii,  le-aţi moştenit de la înaintaşi şi vi le-aţi însuşit. Şi, oare, de cât de departe, în timp, vin aceste informaţii? Că doar, Domnul nostru, Iisus Hristos, a venit să ne mântuiască şi să ne aducă Legea Iubirii. Şi dacă Dumnezeu Tatăl, L-a trimis pe însuşi Fiul Său pe Pământ, pentru noi, oamenii, pentru a ne salva, cum credeţi că El, care este Iubire, vrea ca noi să suferim şi, mai ales, cum credeţi că vrea să ne fie frică de El?

Oamenii evoluaţi spiritual – şi, aici, ne referim la cei autentici, la cei care, cu adevărat, au atins Iluminarea, care s-au desăvârşit, nu la cei închipuiţi -  îşi iubesc necondiţionat semenii, iubesc Natura, întreaga Creaţie - cu tot ceea ce reprezintă ea, iubesc darul vieţii. Ei sunt incapabili de a se supăra, de a urî, de a vrea să pedepsească. Au lăsat în urmă tot ceea ce înseamnă patimi, dorinţe, emoţii şi sentimente negative, care nu fac bine nimănui, ci provoacă doar haos şi suferinţă. Ei l-au găsit, cu adevărat, pe Dumnezeu. Şi, atunci..., dacă ei sunt aşa, oare, cum poate crede cineva că Dumnezeu, Însuşi, poate fi altceva decât Iubire? Cum poate crede cineva că Dumnezeu vrea ca noi, oamenii, să suferim, să ne fie frică de El şi ne urmăreşte să ne pedepsească? Aceasta este doar în închipuirea omului, în mintea lui îngrădită de frici şi lipsită de iubire, în mintea lui bombardată cu informaţii eronate, încorsetată de convingeri false, ce vin de undeva, din trecut, dar, cu siguranţă,  nu de la moşii şi strămoşii noştri, care erau profund spirituali. Probabil că, undeva, în timp, informaţia adevărată s-a pierdut. Însă, dacă fiecare ar căuta în adâncul inimii sale, în adâncul Sufletului său, ar descoperi informaţia adevărată, păstrată, acolo, pentru eternitate. Şi, dacă şi-ar dori cu adevărat, l-ar găsi pe Dumnezeu, pentru că El sălăşluieşte în fiecare dintre noi, aşa cum este şi pretutindeni, în afara noastră.

 Şi, atunci, ...dacă este, într-adevăr, aşa, se naşte întrebarea: Cine suntem noi, oamenii, cu adevărat, ce puteri neştiute deţinem şi, mai ales, cum ne putem vindeca singuri?

- va urma -

Sfanta Parascheva - lumineaza drumul spre Divinitate

Sfanta Cuvioasa Parascheva a trait in prima jumatate a veacului al XI-lea. Primele scrieri in limba romina despre viata sfin­­tei o le gasim in "Cartea romaneasca de in­va­ta­tura" a mitropo­litului Varlaam al Moldovei, Iasi, 1643.
S-a nascut in Epivata (azi Boia­dos), pe tar­mul Marii Mar­mara, in apropiere de Cons­tan­­ti­nopol (mai tirziu, Istanbul), pe atunci ca­pi­tala Imperiului bizantin. Pa­rintii ei, oa­meni de neam bun si cre­dinciosi, ravnitori spre cele sfinte, au crescut-o in frica de Dum­nezeu, in­dem­nind-o spre de­prin­­derea fap­te­lor bune, dar mai ales a postului, ru­gaciunii si milos­te­niei. Un frate al ei, dupa ce a terminat scoala, s-a calugarit sub numele de Eftimie; a fost ales epis­cop în localitatea Madite pentru dra­­gos­tea fata de cele sfinte si pentru cultura sa de­ose­bita.
Sfinta Parascheva si-a petrecut anii co­pi­la­­riei in casa parintilor, sub ocrotirea acestora. Se spune ca pe cind avea zece ani, "fiind intr-o bi­serica a Precistei" a auzit citindu-se, la Sfan­ta Li­turghie, cuvintul Evangheliei: "Ori­ci­ne vo­ies­te sa vina dupa Mine, sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie" (Mar­cu 8, 34). Chemarea Mantui­to­ru­lui a sadit in inima ei dorul de desavarsire, incat si-a im­partit toate hainele saracilor. Acelasi lucru l-a fa­cut si în alte imprejurari, fara sa tina seama de mustrarile parintilor. Mostenind o mare avere de la parinti, im­preună cu fratele ei, tanara Parascheva a da­ruit saracilor partea ce i se cuvenea de mos­te­ni­re si, "parasind frumusetea acestei lumi", s-a re­­tras "in adancul pustiei". S-a oprit mai intai la Con­stanti­nopol, unde a ascultat cuvinte de in­­va­tatura de la calugari si calugarite. Urmand sfaturile aces­to­ra, a pa­rasit capitala, indreptindu-se spre ti­­nutul Pontului. Vreme de cinci ani a ramas la Manastirea Maicii Domnului din Hera­cleea. De aici a plecat spre Tara Sfinta, in do­rinta de a-si petrece restul vietii in locurile bine­­cuvantate de viata pa­man­teasca a Man­tui­­to­rului Iisus Hristos si a Sfintilor Apostoli. Dupa ce a vazut Ierusalimul, s-a asezat intr-o ma­­nastire de calugarite in pustiul Iordanului, unde s-a nevoit cu postul si s-a inal­tat duhov­ni­­ceste in rugaciune, intocmai ca Sfintul Ioan Bo­tezatorul, ca Sfanta Maria Egipteanca si ca atatia alti ostenitori ai pustiei roditoare de de­sa­var­sire. Mitropolitul Varlaam al Moldovei, in Cazania sa, spune ca acum Sfanta nu mai avea grija "nici de vesminte si de asternuturi, nici de mancari ai de mese, nici de casa sau sluj­­nice, ci numai de curatia sufletului si de ras­puns judetului (judecatii n.n.) ce va sa fie". Ea "pururea suspina si tanjea cumu-si va infru­mu­seta sufletul, cum se va logodi pe sine Mirelui ceresc, lui Iisus Hristos, cum se va indulci la vederea Mirelui sau, de slava si de lu­mina si de bucuria cea fericita. De aceasta ... ochii de la­crimi ii erau intunecati pu­rurea".
Intr-o noapte, insa, pe cand avea ca la 25 de ani, un inger i-a spus, in vis, sa se rein­toar­ca in locurile parintesti: "Sa lasi pustia si la mosia ta sa te intorci, ca acolo ti se cade sa lasi trupul pamantului si sa treci din aceasta lume catre Dumnezeu, pe Care L-ai iubit". Dupa ce a avut aceasta vedenie, sfanta "fara de voie lasa pustia si se intoarse in lume si la Tarigrad veni". Ti mereu in biserica Precistei ce este in Vlaherne si catre icoana Sfintiei Sale cazu si cu lacrimi se ruga asa si zicea: "N-am alta na­dej­de, n-am alt acoperamant. Tu-mi fii in­drep­­­tatoare, tu-mi fii folositoare... Ca pana am umblat in pustie pe tine te-am avut aju­tor, iar acum, daca m-am intors in lume, in­drep­­teaza-ma pina la sfirsitul vietii mele, că alta nadejde nu am".
Din Constantinopol s-a indreptat spre Epi­vata, localitatea in care vazuse lumina zilei, fara sa spuna cuiva cine este si de unde vine. "Acolo", con­tinua mitropolitul Varlaam, "truda catra truda si durere catra durere adauga, cu post si ne­dormire pe sine se infru­mu­­seta..., cu lacrimi pa­mantul uda si se ruga: Doamne Iisuse Hris­toa­se, cauta din lacasul Tau cel sfant; am lasat toate si dupa Tine am ca­la­torit in toata viata mea. Ti acum, indura-Te Doamne, spune inge­rului bland sa ia cu pace sufletul meu". Impacata cu sine, cu oa­me­nii si cu Dumnezeu, si-a dat astfel sufletul intru odihna Mirelui ceresc.
A fost îngropată ca o straină, fara ca ni­meni sa stie cine era. Dar Dumnezeu, voind sa o proslaveasca, a descoperit in chip mi­nu­nat cine era acea straina. Se spune ca un ma­ri­nar a murit pe o corabie si trupul i-a fost arun­cat in mare. Valurile l-au adus la tarm, iar un sihastru care traia acolo a rugat pe niste cres­tini sa-l ingroape dupa randuiala cres­ti­neasca. Sapind deci o groapa, "aflara trupul Prea Cuvioasei Parascheva neputred si plin de mi­reasma". Cu toate acestea, au pus alaturi de ea si trupul corabierului, cel rau mirositor.
Dar, in noaptea urmatoare, unuia din cres­­tinii care sapasera groapa, cu numele Gheorghe, i s-a aratat in vis o imparateasa, se­zand pe un scaun luminat si inconjurata de multime de ingeri. Unul dintre ingeri l-a luat de mana, l-a ridicat si i-a zis: "Gheorghe, pen­tru ce n-ati so­cotit trupul Sfintei Parascheva? Nu stiti ca Dum­nezeu a iubit frumu­setea ei si a vrut sa o pro­slaveasca pe pamant?" Iar im­pa­rateasa pe care o vazuse in vis si care nu era alta decat Cuvioasa Parascheva i-a poruncit sa ia degraba trupul ei si sa-l aseze undeva, intr-un loc de cinste. Aceeasi vedenie a avut-o si o fe­meie credincioasa, cu numele Eftimia, intr-acelasi chip si in aceeasi noapte, si a doua zi amandoi au spus tuturor minunata intamplare.
Credinciosii de acolo, auzind de visul celor doi, au inteles ca este un semn dum­ne­zeiesc, drept care au luat trupul Cuvioasei din mor­mant si l-au adus cu mare bucurie, "cu lu­mini si cu tamaie", asezandu-l in Biserica Sfintii Apostoli din Epivata. Indata au avut loc vindecari miraciloase in urma rugaciunilor care se faceau langa cinstitele sale moaste. Se spu­ne ca drept-credinciosii crestini din Epivata au zidit o bi­serica chiar pe locul in care au trait parintii ei si unde ea se nascuse. Vestea despre minunile care se savarseau in apro­pierea cinstitelor moaste s-a ras­pandit cu­rand in Tracia si in Peninsula Balcanică. Este foarte probabil ca Patriarhia ecumenica va fi procedat de timpuriu la canoni­za­rea ei, adica la trecerea ei in ran­dul sfintilor.
Dupa ce au stat in Biserica Sfintii Apos­toli din Epivata vreme de vreo doua sute de ani, savarsindu-se multe semne si minuni in jurul lor, datorita eve­nimentelor politice care au adus mul­ta durere in tarile balcanice, cinsti­tele moaste ale Sfintei Parascheva au fost stra­mutate in mai multe locuri, fiind tuturor ali­nare in suferinta, liman lin si neanviforat al celor care o cinstesc si o cheama in rugaciune sa mijloceasca la Atot­milostivul Dumnezeu.
Domnitorul Moldovei, Vasile Lupu, le-a adus la Ias. Povestea stramutarii moastelor este zugravita pe peretele de vest al Bisericii”Sfintii Trei Ierarhi”, ca marturie peste veacuri.
In Calendarul Pastoral, data de 14 octombrie este considerata zi de soroc, stalp intre vara si iarna, fiind ziua in care se da drumul berbecilor in turmele de oi pentru imperechere. I se mai spune Vinerea Mare, Nunta Oilor sau Napustitu’ Berbecilor. Astfel, in functie de imperecherea, gestatia, fatatul si intarcatul mieilor, Calendarul Pastoral imparte anul in doua anotimpuri egale, strajuite de Samedru (26 octombrie) si Sangiorz (23 aprilie).
Credinciosii care nu ajung la Iasi merg la bisericile sau manastirile din apropiere sa se roage pentru sanatate, bunul mers al vietii si pentru inlaturarea necazurilor, si fac pomeni pentru mortii care nu-si gasesc linistea, adica pentru aceia care au murit fara lumanare si au fost ingropati fara preot. Gospodarii care pot si au cu ce fac, in aceasta zi, masa mare, cu bucate alese sa manance si cei saraci, nu se servesc, insa, poame cu cruce, nuci si castraveti. In popor, Sfanta Parascheva e perceputa ca fiind "mare la trup si urata la chip", dar cu un suflet bun, pentru ca-i fereste pe oameni de boli, grindina, trasnet si pe copii ii apara de deochi. De aici, de la aceasta perceptie, i se mai spune si Sfanta Vineri.
Imaginarul popular o descrie pe Sfanta Vineri ca fiind o batrina blajina, imbracata in alb, cu un toiag in mana, de multe ori plina de rani, pentru ca unele femei necredincioase lucreaza de ziua ei. Este considerata protectoarea animalelor salbatice si a copiilor. Odinioara era respectata de toata lumea prin post si rugaciune, era numita imparateasa vazduhului, cea care pazeste toate lighioanele pamintului, iar o eventuala intalnire cu ea nu putea fi decat benefica.
Copiii o cunosteau din basme si povesti, din poezioarele invatate de la bunici: „Vineri avea un ficior/ si-l purta domnisor./ El plangea si lacrama/ Da’ nime nu-l auzea...”. Descan­ta­toarele o invocau si ele pentru a spori puterea tamaduitoare a plantelor de leac. Se spune ca asa cum va fi ziua de 14 octombrie la fel va fi si Ziua Sfantului Dumitru, pe 26 octombrie, dar si celelalte sarbatori de peste an. Se mai spune ca, daca frunzele copacilor ingalbenesc si cad repede, este semn ca anul care vine va fi roditor. De Sarbatoarea Sfintei Parascheva, ciobanii nu cioplesc nimic sa nu le iasa mieii tarcati. Turmele de oi se pregatesc pentru iernat, se implineste sorocul ciobanilor, vacarilor si pandarilor si se fac angajari noi pentru anul care urmeaza; berbecilor li se da voie printre oi, pentru prasila. In multe zone din tara se organizeaza iarmaroace de toamna, unde se valorifica produsele oilor. In dimineata zilei de 14 octombrie, ciobanii trebuie sa verifice felul in care au dormit oile. Daca stau gramada, e semn ca va fi iarna grea, geroasa. Daca sunt imprastiate, iarna va fi blanda. Si, daca de Sfanta Parascheva nu ploua, atunci iarna va veni curand.

Colectivul acestui blog ureaza tuturor persoanelor care poarta numele Sfantei Parascheva un sincer si calduros „LA MULTI ANI”, multa sanatate si veselie!

Artemis

A te exprima pozitiv...

   Cineva mi-a spus la un moment dat ca, in orice situatie, ne putem formula gandurile si opiniile in mod pozitiv, fara a intelege prin asta metafora ochelarilor roz. Pur si simplu cuvintele pe care le folosim atunci cand ne referim la o situatie mai putin placuta, de exemplu, pot sa ne dea putere si inspiratie, sau sa ne blocheze. Depinde de noi.

  Mi-am propus sa exersez aceasta perspectiva si  am gasit  variante pozitive de a percepe si exprima ceea ce simt si cred despre diferitele aspecte ale existentei. Si mi-am dat seama cat de mult conteaza din ce unghi privesc si cat de mare e diferenta…

   Exemplul clasic ar fi cel cu durerea de cap : ok, o simt, dar cand vorbesc despre starea mea, in loc de « Ma doara capul » pot sa spun « M-as putea simti mai bine ». Aparent nu schimba cu nimic faptul ca durerea exista, dar simpla deschidere spre posibilitatea de a ma simti mai bine ma energizeaza si imi aduce alinare, pe cand prima varianta mai degraba imi intareste starea si ma face sa ma resemnez cumva.

  Practic, atunci cand constatam aspecte care ne plac mai putin, in loc sa zabovim asupra lor, ne putem indrepta direct spre ceea ce ne dorim de fapt, formulandu-ne perceptia astfel incat sa crestem sansele ca respectivele aspecte sa se imbunatateasca. Nu e greu, dar cere practica zilnica si din fericire, devine un obicei. Iar pe termen mai lung, ne permite sa indreptam asupra lumii o privire binevoitoare si sa apreciem viata mai des si mai profund...

Atenuarea conflictului intre generatii

Conflictul dintre generatii a existat dintotdeauna, indiferent de epoca, zona geografica sau cultura. De o parte se afla tinerii, cu dorinta lor de libertate, nonconformisti, condusi de dorinta de a-si dirija singuri viata. De cealalta parte sunt parintii, bunicii, profesorii, dornici sa-i ocroteasca, sa le impartaseasca din experienta lor de viata, uneori cicalitori si intransigenti. Si de o parte si de alta intentiile par a fi bune, dar, cu toate acestea, apare conflictul.
Oricum s-ar fi manifestat in trecut acest conflict, evolutia sociala din zilele noastre pare sa il transforme intr-o prapastie adinca.
Exista oare solutii pentru atenuarea conflictului? Cu siguranta ca da, dar este nevoie de mult efort. Primii care ar trebui sa faca pasul sunt cei mari. Si ar putea incepe de cind se naste copilul, pentru ca este mai usor sa previi decit sa repari. Este bine ca parintii sa-si faca timp sa-si cunoasca propriii copii, sa discute cu ei, sa afle intotdeauna ce doresc si cum gindesc. Astfel nu vor mai fi nepregatiti sau pusi in fata unui fapt implinit. Cunoscindu-si bine copilul, vor putea prevedea o actiune gresita a acestuia si vor avea mai mult timp la dispozitie pentru a opri o actiune sau o decizie nepotrivita, cautind metoda adecvata. Necunosterea propriilor copii, acordarea unui timp insuficient pentru discutii nu face decit sa ii indeparteze, sa caute intelegere in alte parti si asfel ii vor putea pierde poate pentru totdeauna.
„Mama si tata”, dati-i copilului vostru dreptul de a-si exprima dorintele, chiar daca uneori vi se pare prea greu sa le intelegeti. Lasati-i libertatea de a avea dorinte, pareri, opinii personale. Negociati cu el si, uneori, puteti face chiar si compromisuri. Explicati-i intotdeauna de ce si unde a gresit, inainte de a-l pedepsi. Unii parinti doar isi pedepsesc copiii, fara sa le spuna ce anume au gresit.
Dorinta de independenta este unul dintre motivele principale ale conflictelor dintre adulti si copii.
Va puteti exercita autoritatea si altfel decit in mod dictatorial: cu blindete si cit mai discret, sugerindu-i si nu impunindu-i solutiile cele mai bune si lasindu-l, totodata, sa creada ca le-a descoperit prin propriul rationament. O forma de impunere brutala, taioasa si fara drept de apel din partea lui va fi sortita esecului, si mai tirziu paharul copilului se va umple. Atunci va fi, intr-adevar, foarte greu sa actionati pentru ca, interzicindu-i si spunindu-i mereu „nu”, nu veti face decit sa-i invatati sa va raspunda cu „nu”, sa devina negativisti, lipsiti de incredere, de intelegere, de afectiune si sa caute in afara familiei ceea ce ii lipseste.
Auziti mereu spunindu-se: „Ai copii mici, ai probleme mici, ai copii mari, ai probleme mari”. Este foarte adevarat si, cu cit cresc in virsta, copiii trebuie tratati cu tot mai multa rabdare si tact, trebuie sa li se ofere timp pentru discutii si dreptul de a fi implicati in viata familiei si a lor personala.

Artemis

Elementele naturii - AERUL

Aerul este una dintre principalele resurse ale vieţii pe această planetă. Fără el, existenţa noastră terestră se încheie în câteva minute. Şi dacă nu veghem să-l păstrăm „în bună ordine”, oricât de evoluaţi am fi din punct de vedere tehnologic, oricâte rezerve ne-am face, oricât de bine am purifica şi prelucra un aer viciat, poluat, irespirabil, procesul nu ar putea fi niciodată complet, apărând posibilitatea ca, în timp, dezvoltarea şi starea de sănătate a fiinţei umane să fie afectate.

Învăţaţii din vechime spuneau că totul în jur respiră în ritmul său propriu, nu numai pe pământ, dar şi în cosmos. Ba chiar, spuneau ei, că întregul univers respiră. Şi fiecare în felul lui şi toţi şi toate la un loc, respiră în ritmul Respiraţiei Lui Dumnezeu. Aceasta ne învăluie pe toţi, ne dă forţa şi puterea de a exista şi este chintesenţa întregii Creaţii.

 Însă noi, oamenii, poluând aerul propriei noastre planete – care este casa noastră în acest univers - provocăm dezastre ecologice. Încep să moară plante, animale, alte vieţuitoare, putând duce, în timp, la dispariţia unor întregi specii de pe faţa pământului, dezechilibrând astfel, întreg ecosistemul planetar. Dar aerul, pe care îl respirăm şi care ne ţine în viaţă, conţine toate tipurile de energii specifice, proprii fiecărui element component al ecosistemului planetar. Putem spune că aerul conţine „toate ritmurile specifice de respiraţie” ale tuturor elementelor componente ale mediului planetar în care trăim. Iar starea noastră de sănătate depinde de toate acestea. Este lesne de înţeles ce s-ar putea întâmpla, dacă unele dintre ele ar dispărea cu desăvârşire. Iată motivul pentru care spunem că, în cazul în care prin acţiuni nesăbuite am polua, peste măsură, aerul acestei planete, oricât ne-am strădui noi, oamenii, folosind tehnologia noastră, nu am putea reuşi să conferim aerului purificat şi prelucrat, toate calităţile pierdute, calităţile necesare unei vieţi trăite în condiţii optime de sănătate.   

Medicina tradiţională orientală, a cărei începuturi se pierd în negura vremurilor, cunoştea secretul vindecării trupului, sufletului şi spiritului prin modul de respiraţie. Pentru purificare, pentru echilibrare sau pentru tratarea diverselor afecţiuni, se recomandau anumite exerciţii  care constau în imprimarea unor ritmuri specifice de respiraţie însoţite, de cele mai multe ori, de vizualizarea unor imagini sau succesiuni de imagini care aveau menirea de a susţine şi accelera întregul proces de vindecare. Câteodată, în funcţie de gradul de afectare a stării de sănătate a fiinţei pacientului, se incantau anumite sunete cu tonalităţi şi intensităţi diferite, la intervale de timp bine stabilite. Iar toate acestea se făceau, de regulă, în mijlocul naturii, pentru re-armonizarea omului cu ea şi cu „ritmurile de respiraţie ale elementelor ei componente”. Astfel încât, iată cât de important este ca fiecare dintre noi, după puterile noastre, prin propriul nostru comportament să veghem la scăderea poluării şi la păstrarea purităţii aerului pe care îl respirăm noi, copiii şi nepoţii noştrii.

Nasterea Maicii Domnului – sarbatoarea luminii si iubirii

Fiind un popor preponderent crestin ortodox, avem numeroase zile ce praznuiesc diversi sfinti sau evenimente cu o importanta deosebita in religia noastra . 8 septembrie este un prilej de sarbatoare pentru toti romanii, intrucat celebram Nasterea Maicii Domnului, este prima mare sarbatoare din cursul anului bisericesc care a inceput la 1 septembrie.
Potrivit Bibliei , in aceasta zi s-a nascut Fecioara Maria, din parintii Ioachim si Ana, oameni cu credinta in Dumnezeu care, atunci cand au ajuns la batranete fara sa aiba copii, au inceput sa se roage la Duhul Sfant sa nu ii lase fara urmasi. Pentru ca nu aveau copii, Ioachim si Ana au inceput sa fie ironizati si batjocoriti de oameni.
Lipsa copiilor era considerata un blestem din partea lui Dumnezeu . Si totusi, Ioachim si Ana nu s-au razvratit impotriva lui Dumnezeu, nici nu au renuntat la viata lor virtuoasa, rugandu-se in continuare cu lacrimi si nadajduind in bunatatea lui Dumnezeu. .Isi doreau un copil si, pentru ca evreii fara urmasi nu aveau voie sa aduca jertfe la Templu, Ioachim, tatal Mariei, s-a retras in pustiu timp de 40 de zile pentru a se ruga, in timp ce Ana i-a promis lui Dumnezeu ca daca ii va darui un fiu, ii va da sa slujeasca in Biserica. Arhanghelul Gavril a fost cel care a anuntat nasterea Fecioarei. Ioachim a aflat primul, dupa care a fost anuntata si Ana, careia i s-a spus ca trebuie sa puna fetei numele Maria care, in traducere simbolica, inseamna spuma marii.
Ingerul Gavriil sa arata fiecaruia, spunandu-le ca rugaciunea lor nu a fost trecuta cu vederea si ca Dumnezeu le va trimite binecuvantarea Sa. Tot el le-a vestit ca acest prunc "se va umple de Duh Sfant din pantecele mamei sale si ca va fi un vas ales lui Dumnezeu".( Luca 1, 4-23) "
In constiinta religioasa, Fecioara Maria a avut intotdeauna un rol primordial. Numeroase biserici poarta hramul sfintei, credinciosii venind sa i se roage pentru casatorie, maternitate, despaguburi, sanatate etc. La fel ca si in religie, Sfanta Maria este vazuta ca un intermediar intre lumea pamanteana si divinitate si in basmele populare romanesti.
Aceasta zi marcheaza, in calendarul arhaic, sfarsitul verii. In data de 8 septembrie randunelele isi iau deja zborul spre tarile calde, iar insectele si reptilele incep sa se ascunda in pamant ceea ce inseamna ca e timpul lucrarilor agricole de toamna.
- la aceasta data, romanii nu aprind focul in vatra deoarece se spune ca acest lucru ar aduce ghinion si boala.
- de ziua Fecioarei, crestinii aprind o candela care arde intreaga zi.
- in perioada dintre Sfanta Maria Mare si Sfanta Maria Mica inca se mai pot culege ierburile si florile care ar fi bune de leac.
- in aceasta zi nu se lucreaza.
- dupa aceasta data se incep muncile agricole: semanatul graului, secarei si al orzului; culesul viilor; batutul nucilor, pentru ca se spune ca asa la anul fac din nou rod; jupuirea cojii de pe ulmi (ce va fi folosita primavara la legatul vitei-de-vie).
In diferite regiuni ale tari se organizeaza diferite targuri si iarmaroace.
Se zice ca dupa Sfanta Marie Mica vremea incepe sa se strice, anuntand capriciile toamnei, iar frigul isi face tiptil simtita prezenta, de altfel exista si vorba: "O trecut Santamarie, leapada si palarie!" - adica palariile se agata in cui, fiind inlocuite, desigur, de caciuli.
- in ziua de Sfanta Marie Mica se impart struguri si prune de sufletul mortilor.
- se mai zice ca femeile care isi doresc prunci e musai sa mearga in ziua de sarbatoare la biserica si sa se roage din tot sufletul, precum au facut-o Ioachim si Ana; la fel si femeile deja insarcinate intrucat Maica Domnului le va ajuta sa aiba nastere usoara.
- in aceasta zi este dezlegare la peste, astfel ca multe gospodine urmeaza traditiea si pregatesc mancaruri exclusiv pe baza de peste.
Fecioara Maria este cea mai indragita divinitate feminina a Panteonului romanesc, invocata si astazi de fete pentru grabirea casatoriei, de femei pentru usurarea nasterii, de pagubiti pentru prinderea hotilor, de descantatoare pentru vindecarea bolilor etc.
Ea are trasaturile Nascatoarei, a Marii Zeite neolitice, invocata in momentele de grea cumpana ale omului. In basme ajuta eroinele sa iasa din impas, dar le pedepseste cu asprime cand ii incalca ordinele, vindeca boli grele, reda vederea fiicei orbite de mama vitrega, inzestreaza fecioara vrednica si ascultatoare si o casatoreste cu fiul de imparat etc.
In unele traditii, Maica Domnului - adesea identificata cu astrul noptii, Luna, sau cu Pamantul - se roaga de Dumnezeu sa nu prapa­deasca lumea, sa nu izgoneasca vanturile cu avantajele pe care le aduc acestea oamenilor.
Colectivul acestui blog ureza tuturor celor care isi sarbatoresc ziua numelui "LA MULTI ANI ", multa sanatate si veselie!

Artemis

Adormirea Maicii Domnului – sarbatoarea care uneste cerul cu pamintul

Mai mult decit oricind, in postul Sfintei Maria rugaciunile catre Maica Domnului sint balsam sufletesc si aducatoare de pace. Iata una dintre cele mai puternice rugaciuni, Izvor de bucurie duhovniceasca:

 „Bucura-te, tulpina de lumina a rugului nemistuit; 

 Bucura-te, pridvorule de smirna, prin care Dumnezeu s-a ivit;

 Bucura-te, inel al unui foc ce-i mai presus de cer;

 Bucura-te, lacrima care topesti tot launtricul ger;

 Bucura-te, toiag cu floare, intru a inimii calatorie;

 Bucura-te, fir de racoare izvorit in launtrica pustie;

 Bucura-te, zapada a mintii, de nici o patima ajunsa;

 Bucura-te, uimire sarutata cu duhovniceasca minune;

 Bucura-te, Mireasa urzitoare de nesfirsita rugaciune!”

 La 15 august, al fiecarui an, se sarbatoreste Adormirea Maicii Domnului, zisa Santamaria Mare. Este fara doar si poate cea mai importanta sarbatoare religioasa a verii. Incarcata cu semnificatii, obiceiuri si traditii mostenite din generatie in generatie, sarbatoarea Adormirii Maicii Domnului ne umple sufletul de bucurie, de caldura, de speranta si de incredere. Se spune ca mai inainte cu trei zile de mutarea sa de pe pamant, Maica Domnului a fost vestita de Arhanghelul Gavriil, care i-a zis: „Acestea zice Fiul tau: vremea este a muta pe Maica Mea la Mine. Nu te teme de aceasta, ci primeste cuvantul cu bucurie, de vreme ce vii la viata cea nemuritoare”. Indata, bucurandu-se, Maica Domnului s-a suit la muntele Maslinilor, unde s-a rugat indelung, apoi a coborat, pregatind cele lumesti pentru plecarea ei intru cele ceresti. Apoi, la casa ei s-au strans toti ucenicii lui Hristos, mai putin Toma, plecat in tinutul Indului, printre ei aflandu-se Dionisie Areopagitul, Ierotei si Timotei, dar si apostolul Pavel, care desi nu-L cunoscuse pe Iisus din viata pamanteasca il venera pe El si pe Maica Sa. Intre acestea, fiind pregatita pentru trecere, Maica Domnului si-a pus sufletul in mainile Lui. Pe cand apostolii duceau trupul sau pentru ingropaciune, cetele ingeresti intonau imnuri, Petru canta si el cantarea cea de iesire, ochii orbilor s-au luminat si auzul surzilor s-a limpezit. Vazand acestea, mai-marii iudeilor au pus netrebnici sa scuture trupul de pe nasalie si sa-l zvarle, dar acestia au orbit sau le-au cazut mainile ce le pusesera pe acel sfant pat. Apostolii au dus trupul la mormantul din gradina Ghietimani si dupa ingropaciune, trei zile au vegheat si in tot acest timp ingerii au cantat. In timpul acela Toma lipsise, sosind abia dupa trei zile si era tare mahnit ca nu vazuse pe Maica Domnului ca ceilalti. Apostolii au deschis cu grija mormantul, pentru ca si Toma sa se impartaseasca de vederea trupului Prea Sfintei Fecioare. Dar, minune, mormantul era fara sfantul trup, ci doar giulgiul se mai gasea acolo, ca marturie dreapta a mutarii la ceruri a Nascatoarei de Dumnezeu. Dar, spre deosebire de Fiul sau care s-A inaltat prin puterea Sa, Maica cea Preacurata a fost dusa la ceruri de catre ingeri. Si acolo, ea se roaga de-a pururi pentru noi. Se crede ca aceasta sarbatoare trebuie tinuta cu sufletul deschis mai ales de catre cei care isi doresc casatorie, vindecare de o boala sau de catre mamele care vor o nastere usoara si copii sanatosi. La 14 august este ziua Cercurilor Sfintei Marii, care se tin o zi inainte si o zi dupa Sfanta Maria. Superstitia spune ca femeile insarcinate trebuie sa tina aceasta zi, pentru a naste usor; cele care lucreaza in aceasta zi, vor suferi mult la nastere. Tot acum, noaptea, doi paznici se duceau la cimitirul satului, luau in tacere tarana de pe un mormant, o duceau la vrajitoare, care savarseau prin cuvinte magice legatul viilor, pentru a fi ferite de stricaciunile graurilor. Pe 15 august, conform traditiei, daca esti nemaritata, pentru ca cel sortit sa-ti apara in prag, trebuie sa ascunzi la san o planta numita “navalnic", sa tii candela aprinsa si sa pui in dreptul icoanei flori proaspat culese, considerate bune de leac si de dragoste. Iar daca te rogi cu credinta si incredere, atat pentru tine cat si pentru altii, ruga iti va fi ascultata. In credinta populara romaneasca, anumite lucruri sunt total interzise in aceasta zi, daca nu vrei ca fapta ta sa atraga tristetea si lacrimile Maicii Domnului. Este considerat, asadar, de rau augur sa mergi inapoi sau sa-ti tunzi parul si sa-l arunci la gunoi. In ziua de 15 august, in anumite zone ale tarii, femeile impart celor nevoiasi faguri de miere, prune si apa cu o lumanare aprinsa, pentru ca Maica Domnului sa mijloceasca pe langa cel de sus intru iertarea pacatelor celor decedati si izbavirea sufletelor acestora. In anumite parti ale Romaniei, gestul de a aprinde focul in vatra atrage dupa sine boala si nenorocul, iar barbatii nu au voie sa isi dea jos caciula sau sa se scalde in apele curgatoare. De asemenea, incepand cu aceasta sarbatoare, se da startul semanaturilor de toamna, se cobora in sat stanele de oi, iar batranii satului rostesc descantece pentru bunastarea recoltelor de struguri.

Colectivul acestui blog ureza tuturor celor care isi sarbatoresc ziua numelui "LA MULTI ANI ", multa sanatate si veselie!

Artemis

Sarbatoarea Luminii

In fiecare an, pe 6 august, crestinii ortodocsi sarbatoresc Schimbarea la Fata a Mantuitorului nostru Iisus Hristos. Evenimentul tainic petrecut pe muntele Tabor (situat in apropierea orasului israelian Nazareth)

"… a luat pe Petru si pe Iacob si pe Ioan si s-a suit intr-un munte inalt si si-a schimbat fata inaintea lor si hainele lui s-au facut stralucind si albe foarte ca zapada si s-a aratat lor Ilie cu Moise si graiau cu Iisus… Si s-a facut un nor umbrindu-i pe dinsii si a vazut glas din nor, zicind: "Acesta este fiul meu cel iubit, pe acesta sa-l ascultati!"

(Marcu, 9, vs. 2-7).

De acest moment sint legate, de veacuri, si o serie de credinte si obiceiuri populare. Probojenie una din denumirile populare ale sarbatorii este derivata din cuvantul slav "preobrajenie" (transformare, prefacere sau chiar schimbare). Probojenia avea si valente premonitive in credintele populare: daca aceasta zi era insorita si calda, toamna urma a fi roditoare, iar daca ploua, toamna va fi trista, innegurata. Se spune ca in aceasta zi pleaca berzele. Se crede, astfel, ca din acest moment intreaga natura capata amprenta toamnei: culorile florilor palesc, apa din izvoare si fintini devine mai rece, fructele incep sa se coaca, iar cerul diminetilor are o culoare mai puternica. Agricultorii cred ca, dupa 6 august, este posibila oricind caderea brumei, dar rareori se intimpla asa, in schimb, isi mai face aparitia grindina. Tot din 6 august sunt estimate roadele livezilor, din convingerea ca de atunci inainte fructele nu se mai "aleg", adica nu mai cad singure si vor ajunge sa se coaca. In preajma acestei sarbatori, stupii care au fost transportati in pastorala sunt pregatiti sa fie adusi acasa, din aceeasi credinta ca florile "palesc" si nu mai au in ele dulceata, iar apicultorii folosesc acest prilej pentru a evalua productia de miere. Detinatorii de finete considera ca acum este momentul cositului otavei, pentru ca inainte de 6 august se crede ca ar avea un gust dulceag si se obtine mai putina, in schimb, cosita imediat dupa aceasta data, se spune ca este sarata si consistenta ca si fanul din prima recolta. Cerbii si ursii coboara spre ape, inainte de a-si pregati adaposturile pentru hibernare.

Femeile pastreaza si ele, mai ales in mediul rural, diferite credinte si obiceiuri. De pilda, nu mai lasa noaptea ferestrele deschise, nu atat de teama frigului care se instaleaza spre toamna, ci din credinta ca, in miez de noapte, duhurile rele se trag, de frig, in case si ca membrii familiei atinsi de ele raman o vreme cu membrele intepenite sau strambe, de parca i-ar fi tras curentul. Tot printre femei este raspandita credinta ca durerile de cap ivite in aceasta zi persista tot anul sau ca, daca se spala in zorii zilei cu roua din gradina, luata de pe florile abia imbobocite, chiar si batrinele cu chipul zbircit pot redeveni frumoase sau macar vor fi privite cu mai multa placere de omul iubit. Tinerele necasatorite evita sa se priveasca in oglinda in seara premergatoare sarbatorii, de teama ca vreun duh necurat ascuns acolo sa nu le fure frumusetea, lasindu-le strimbe si pocite. In schimb, daca au o fintina noua, din care nu s-a baut inca apa, se grabesc sa priveasca in ea in miez de noapte, dupa o zi intreaga de post, la lumina unei luminari, in speranta ca apa se va tulbura usor si va lasa sa se intrevada chipul ursitului. Metoda este folosita si de vaduvele tinere, dar femeile varstnice spun ca "vedenia" apare numai daca au fost credincioase defunctului si nici macar in vis nu au pacatuit.

Aceeasi data este si reperul unor prognoze meteo populare pe termen scurt. Se crede ca, daca vremea se schimba brusc in aceasta zi, aspectul sau nou se va mentine acelasi pana la 15 august, cind se serbeaza Adormirea Maicii Domnului, numita popular Sfinta Maria Mare.

Pentru sufletul mortilor se dadea pomana din "coliva de struguri", alaturi de colacul sau painea din griu nou, pentru a-i face partasi la rodul anului si bucuria omului. In cuptoare se aprindea focul cu "pahuiul" de la Armindeni, pentru a se coace painea sfinta din griu nou, consumata de toti membrii familiei, ca act "sacramental"

Artemis

Cateva sfaturi pentru cei care vor sa se schimbe

Traim in secolul vitezei, intr-o societate plina de shimbari, cu libertati duse peste limite, parinti lasandu-si copiii la voia intamplarii (fara protectie si educatie), plecind in alte tari pentru a le putea asigura o existenta mai imbelsugata.

Copiii incep sa-si construiasca o educatie dupa anumite modele pe care ei si le aleg din mediul in care traiesc sau din mass-media.

Aceste modele pot fi uneori agresive, cu tendinte de a-i teroriza pe cei din jur atit fizic, cit si emotional. Tinerii au tendinta de a copia si testa tot ce vad, si isi aleg pentru experimente persoane, cred ei, lipsite de aparare: copii mai mici si batrani.

Specialistii sustin ca, daca ei pot constientiza intentia lor de a face rau, un astfel de comportament se poate schimba.

Cum va puteti schimba?

Noi nu percepem intotdeauna greselile pe care le facem. Prin urmare, ati putea intreba unul dintre parinti, un prieten de incredere, ca sa va lamuriti daca au observat ceva la dvs. Poate ca adevarul doare, insa el va va ajuta sa intelegeti ce schimbari ar trebui sa faceti. Probabil ca va fi doar o chestiune de redresare a modului de gandire si a unor aspecte ale comportamentului dvs. De exemplu, probabil, ca pina acum credeati ca sinteti superior datorita staturii, puterii sau agerimii dvs. Ginditi-va ca poate ceilalti – indiferent de statura sau de putere – au calitati deosebite, pe care dvs. nu le aveti. Poate ca trebuie sa scapati de tendinta de a fi agresiv, de a domina. Daca trebuie sa va exprimati libertatea, faceti-o in asa fel incat sa nu fiti grosolan, sarcastic sau sa jigniti. Cind sinteti tentat sa intimidati pe cineva, intrebati-va: ”Mi-ar placea sa fiu terorizat, intimidat sau umilit? Atunci de ce ii tratez pe altii in acest mod?”

S-ar putea sa nu va fie usor sa va schimbati, insa o puteti face. Pe masura ce dvs. faceti imbunatatiri in ceea ce priveste modul in care ii tratati pe ceilalti, veti descoperi, fara indoiala, ca oamenilor le va placea mai mult de dvs. Proverbele din batrani sunt algoritmi universali de existenta. Ca exemple, putem enumera: „Ce tie nu-ti place altuia nu-i face”. ”Cine ridica sabia, de sabie va pieri”. Cel care incearca sa terorizeze este posedat si patruns de aceasta energie a fricii si incearca sa o proiecteze asupra celorlalti. „Fii bun si bland”, ne spune invatatura hristica. In concluzie, ce dai aia primesti.

Artemis

Sfantul Ilie si calea spre Dumnezeu

„Ilie era un om cu slabiciuni asemenea noua, dar cu rugaciune s-a rugat sa nu ploua si nu a plouat trei ani si sase luni”. (Iacob 5, 17)

Astazi, credinciosii ortodocsi il sarbatoresc pe Sfantul Ilie Tesviteanul, unul dintre cei mai importanti prooroci din Vechiul Testament.

Sfantul Ilie s-a nascut in tinutul Tesvi, din Galaad (pe teritoriul Iordaniei de astazi), de unde si numele de Tesviteanul, in familia unui preot al Legii Vechi. Sfantul Prooroc Ilie a venit pe lume cu aproximativ 900 de ani inainte de Iisus Hristos, intr-o perioada grea a istoriei poporului ales, in vremea cultului idolilor. Activitatea Sfantului Ilie s-a desfasurat in regatul Israel din Samaria, unde a fost trimis de Dumnezeu pentru a-i vesti regelui Ahab marea seceta. In loc sa se pocaiasca, regele a incercat sa-l ucida pe prooroc. Dumnezeu l-a ascuns intr-o pestera, langa un parau, unde sfantul a fost hranit de un corb, apoi Ilie a ajuns la o vaduva din Sarepta Sidonului (sudul Libanului de astazi), unde a inceput sa faca minuni: l-a inviat pe fiul vaduvei si i-a inmultit faina si uleiul.

Catre sfarsitul anilor de seceta, Dumnezeu l-a trimis din nou pe Ilie la regele Ahab, ca sa-i descopere acestuia ca pricina suferintelor poporului sau era inchinarea la idoli. Ca sa-l cunoasca pe adevaratul Dumnezeu, Sfantul Ilie i-a propus lui Ahab sa ridice un jertfelnic si sa se roage mai intai proorocii lui Baal, apoi el lui Dumnezeu. Poporul, sfetnicii si proorocii s-au rugat idolilor, insa acestia nu le-au auzit ruga, pentru ca nu existau. Spre seara s-a rugat si Sfantul Ilie si Dumnezeu a trimis foc din cer si a ars totul, secand pana si apa din santuri. Atunci, multimile au cazut cu fata la pamant, s-au cait de pacate si i-au ucis pe proorocii si slujitorii zeilor.

In Biblie, se spune ca Sfantul Ilie a fost rasplatit de Dumnezeu, pentru viata lui lipsita de orice pacat, prin ridicarea la cer cu trupul, fara moarte fizica. La fel s-a intamplat si cu Enoh, un alt mare profet al Vechiului Testament. Tot din Scriptura aflam ca, la sfarsitul veacurilor, Ilie si Enoh se vor intoarce pe pamant, il vor infrunta pe Antihrist timp de trei ani si jumatate, vor fi martirizati si vor cunoaste si ei moartea fizica, fireasca pentru orice om.

Se spune ca, daca in ziua de Sfantul Ilie este furtuna, nu trebuie sa se deschida nici usile, nici ferestrele caselor, ca nu cumva sa se ascunda inauntru vreun diavol ce fuge de furia Sfantului. De teama, demonii se ascund prin pomi, pe sub stresinile caselor, in turlele bisericilor, in corpul unor animale, spre care Sfantul Ilie trimite trasnete. In popor, se crede ca diavolii se ascund mai mult in lemnul de carpen, de aceea acest lemn nu este folosit in gospodarie si nici nu se ascunde nimeni sub un carpen, pe vreme de furtuna. Daca tuna de Sfantul Ilie, merele si alunele vor fi viermanoase. Daca ploua, va ploua 20 de zile. In unele zone din tara, sarbatoarea Sfantului Ilie incepe cu cateva zile inainte de 20 iulie si culmineaza, pe 22 iulie, cu cinstirea Sfantului Ilie de foc.

Odinioara, oamenii nu lucrau de Sfantul Ilie, ca sa fie feriti de grindina. In schimb, se obisnuia sa se imparta mere, miere si covrigi pentru cei adormiti. Traditia nu dadea voie sa se manance mere pana pe 20 iulie si nici nu era voie ca merele sa se bata unele de altele, ca sa nu cada grindina. Pe 20 iulie, merele, considerate fructele lui Sant-Ilie, se duc la biserica pentru a fi sfintite, crezandu-se ca astfel vor deveni mere de aur pe lumea cealalta.

In unele zone din Moldova, in ziua de Sfantul Ilie se mananca grau nou fiert, cu miere de albine. Daca graul nu a fost treierat pana in ajunul praznicului, femeile imbraca straiele de sarbatoare si merg sa secere cativa snopi de grau, pe care ii scutura de boabe, piseaza graul si il fierb, pentru a-l cunsuma cu miere de albine. In alte zone se mananca fructe proaspete, pentru a fi sanatos tot anul umrator, insa nu mere varatece, pentru a nu fi lovit de traznete.

De Sfantul Ilie, la sat avea loc retezatul stupilor, adica recoltarea mierii de albine. La aceasta operatie luau parte numai barbatii curati trupeste si sufleteste, imbracati in straie de sarbatoare, ajutati de un copil. Femeile nu aveau voie sa intre in stupina. Dupa recoltarea mierii, cei ai casei, impreuna cu rudele si vecinii invitati la sarbatoare, gustau din mierea noua si se cinsteau cu tuica indulcita cu miere. Masa festiva, adevarata petrecere cu cantec si joc, asigura belsugul apicultorilor si apara stupii de furtul manei. Era extrem de important ca la aceasta masa sa nu fie prezenti stiutorii de farmece si vraji, caci mierea furata in astfel de zile mari avea puteri magice.

Fetele nemaritate obisnuiau sa mearga pe ascuns in lanurile de canepa si sa se tavaleasca goale prin roua. Daca noaptea visau canepa verde, era semn ca aveau sa se marite cu baieti tineri. De visau canepa uscata, urmau sa se marite cu un barbat mai in varsta.

In zorii zilei de Sfantul Ilie se culeg cele mai bune ierburi de leac, precum busuiocul, care se pun la uscat in locuri umbroase. Se crede ca, daca omul poarta in ziua de praznuire a Sfantului Ilie matisori de salcie, sfintiti la Florii, va fi ferit de fulgere.

In popor, Sfantul Ilie este cunoscut, mai degraba, ca un personaj mitologic, Sant-Ilie, om bun la suflet, dar iute din fire. In Panteonul romanesc, Sant-Ilie este o divinitate a Soarelui si a focului, identificata cu Helios, din mitologia greaca, si cu Gebeleizis, din mitologia geto-daca. Sant-Ilie mai este numit si Zeul solar, ziua de 20 iulie fiind considerata mijlocul sezonului pastoral, cand ciobanii isi coboara turmele de la stana. In imaginatia populara, Sfantul Ilie este reprezentat ca cel ce si-a ucis parintii la indemnul diavolului. Isi cere iertare pentru fapta savarsita si primeste de la Dumnezeu un car de foc si putere sa-i omoare pe diavoli. Fulgerul este considerat semnul ca Ilie umbla prin cer cu carul de foc, pentru a-i pedepsi pe demoni, iar tunetul este semn ca a mai omorat un diavol. Rotile carului au zimti, care gauresc cerul, iar apa din rai se scurge pe pamant sub forma de ploaie.

De aici si traditia potrivit careia Sfantul Ilie aduce ploile datatoare de bogatie in recolta. Inaintea zilei de Sfantul Ilie se incheie toate obiceiurile de chemare a ploii. In aceasta perioada, pe timp de ploaie, furtuna sau vijelie, oamenii isi fac foarte des semnul crucii, pentru ca Dumnezeu i-a zis lui Ilie, cand i-a dat biciul in mana: Ilie, in toate sa dai, dar in cruce noua sa nu dai!

Numeroase biserici de la orase si sate au hramul Sf. Ilie, iar statisticile de la noi arata ca mai mult de 120.000 de romani poarta numele acestui Sfant.

Colectivul acestui blog ureza tuturor celor care isi sarbatoresc ziua numelui "LA MULTI ANI ", multa sanatate, si veselie!

Artemis

APRECIEREA

    Exista o mare putere in alegerea de a aprecia. Fie ca apreciem o fiinta, o experienta sau orice alt aspect al vietii noastre, este intotdeauna cea mai buna optiune.

   In primul rand, este o manifestare a Naturii nostre Divine, caci, in opinia mea, una dintre atitudinile permanente ale Divinitatii este tocmai recunostinta.

  Cum toate gandurile, emotiile, cuvintele si actiunile noastre sunt creatoare ale realitatii pe care o experimentam, ori de care ori alegem sa privim cu apreciere si recunostina un aspect al vietii noastre, ii amplificam manifestarea acum si in viitor. Daca, de exemplu, sunt recunoscatoare pentru starea de sanatate de care ma bucur in prezent, voi atrage cu mai multa usurinta o stare similara si in viitor, fiindca ma aliniez cu vibratia acestei stari si raman in ea.

   Cred sincer ca in absolut orice ni se intampla si orice traim putem gasi ceva de apreciat. Uneori pare imposibil, insa daca mintea noastra nu gaseste acel « ceva », sufletul nostru are intelepciunea de a discerne. Am auzit undeva o afirmatie foarte frumoasa : « Ni s-au daruit numai miracole si ni s-au trimis numai ingeri ... » La un nivel foarte profund, cred ca tot ce ni se intampla este spre Binele nostru suprem, chiar daca uneori pare ca doar Dumnezeu stie care e acesta. Putem alege sa privim cu precadere partea luminoasa a vietii, fara ca asta sa insemne  a ne aseza pe nas o pereche de ochelari roz sau a ignora dificultatile si provocarile din calea noastra. Daca in viata cresc si se dezvolta aspectele pe care ne focusam cel mai mult, e firesc sa fim mai atenti si sa apreciem mai des ceea ce e bun in existenta noastra.

   Eu am ales sa ma intreb de mai multe ori pe zi : ce apreciez la viata mea acum, sau azi, sau in acest context... ? Este o intrebare care automat ma pozitioneaza in armonie cu Sinele meu Divin, fiindca am observat ca Ego-ul este cam greu de multumit si mai rar se gandeste la motive de apreciere :)

  Un alt exercitiu interesant este sa stabilesc dimineata ce anume voi aprecia la experientele din ziua respectiva ; este un mod placut de a-mi programa pozitiv asteptarile si intentiile, in plus ma ajuta sa ma obisnuiesc cu starea de recunostinta, fiindu-mi mai usor sa o accesez.

Iubirea Divina de Acasa

Motto: Faptul ca din partea sa Dumnezeu a facut totul pentru om, pana si jertfa Sa de pe crcuce, dovedeste ca omul are un prea imens, necrezut de mare. Omul are dimensiunile intentiei Divine; centrul si sinteza creasiunii Sale: lumea vazuta, imbinata cu lumea nevazuta. Iata de ce suntem datori a vietui potrivit acestei intentii Divine: adica sa traim deodata, si ca persoane vazute, si ca persoane nevazute; caci omul are valoarea aratata de jertfa de pe cruce. Cind omul traieste in adevarata lui valoare este subiect de istorie, pe cand, daca renunta la dimensiunile sale divine, ajunge obiect de istorie, in rand cu oricare dintre obiecte; nu mai poarta un nume, ci poarta un număr. 

Preot Ieromonah Arsenie Boca “Cararea Imparatiei”

Doamna Geta Heimerl, e un om cu un suflet mare si prin intermediul povestilor compuse de ea (adresate atit copiilor cat si adultilor) stie si poate sa aduca multa liniste si pace celor din jur… In randurile ce vor urma domnia sa ne va impartasi o traire emotionanta.

“Dragii mei, am sa va povestesc o traire a sufletului meu. O traire care mi-a schimbat total viata, care m-a facut sa inteleg rostul nostru pe acest pamant. Ziua aceea as putea-o numi cea mai importanta zi din viata mea. De ce?... pentru ca din acel moment, am inceput sa intru in contact cu alte dimensiuni, cu alte entitati. De atunci, cu ajutorul acestor entitati, am invatat lucruri care nu existau in nici o carte. De cite ori le-am cerut ajutorul, nu au intirziat sa mi-l ofere. De atunci am descoperit ca lumea celor “decedati” nu este ceva de neatins... ca ei vin si ne ajuta... celor care au „urechi” sa-i auda le dau povete si nu numai. De atunci, din acea zi, am inteles ca fiecare om isi are rostul si menirea sa. O menire care incepe cu mult inainte de a ne naste...si culmea ...misiunea aceasta se poate afla.

Fiecare am citit sau am auzit de-a lungul timpului despre tot felul de intamplari miraculoase. Le credeam mai mult sau mai putin, dar intotdeauna, in urma lor ramanea un semn de intrebare “oare as putea trai si eu un astfel de eveniment? ”...curiozitatea fiind intotdeauna prezenta.

Citisem povesti despre lumea de dincolo, care de care mai inspaimantatoare, şi aproape ca, de cele mai multe ori mi-a fost frica la gandul ca odata si odata va trebui sa plec dincolo, in lumea celor drepti.

Povestea mea incepe intr-o seara de toamna frumoasa, bogata, in urma cu zece ani… Primesc un telefon de la mama mea: tatal meu s-ar putea sa nu mai reziste pina dimineata si sa plece in cealalta dimensiune, cea a mortii. M-a cuprins o disperare imensa. Nu se poate! striga sufletul meu. Nu se poate! Tatal meu era pentru mine sensul meu de a fi, era tot ce poate fi mai bun si mai cald in viata mea, era steaua mea calauzitoare. El era locul in care ma retrageam cand nu mai aveam puterea de a merge mai departe. El era singura fiinta din viata mea care cu un singur cuvant imi stergea durerea si ma facea sa ma ridic, sa am incredere in mine si sa privesc mereu cu iubire in jurul meu, indiferent ce mi s-ar fi intamplat.

In acea stare, singurul meu gand a fost rugaciunea. Cum il mai puteam ajuta altfel? L-am rugat pe ingerasul meu pazitor sa fie cu mine in rugaciune, am rugat Divinitatea sa-mi trimita si alti ingerasi ca impreuna sa ne rugam pentru sufletul tatalui meu.

A fost cea mai puternica rugaciune din viata mea. Nu m-am rugat niciodata pana atunci la fel de puternic, si nici nu cred ca as mai putea vreodata. Toata puterea vietii mele a fost în acea rugaciune. Cand am terminat mi-am ridicat mainile catre cer, erau luminoase… si in coborarea lor, urme de lumina au ramas in aer, ca doua comete. Ma simteam impacata. O linistite suprema pusese stapanire pe sufletul meu, nemaintalnita pana atunci. Am facut cativa pasi prin camera si, cu sufletul plin de toata puterea rugaciunii, m-am indreptat spre dormitor. Am intrat si… dintr-o data am simtit cum incep sa urc rapid. Am privit imediat in jos, picioarele erau de parchet… si totusi… urcam cu o viteza uluitoare.

Brusc a aparut in fata ochilor mei filmul vietii mele, un cliseu cu toate intamplarile vietii si parca cineva il derula in fata mea. Am retrait, uluitor de repede, toate operatiile mele , divortul, decesul iubitei mele bunici , stiam fiecare imagine ce inseamna, retraiam fiecare stare, totul intr-o viteza extraordinara. Urcam neincetat. Mi-am spus: Doamne, ce repede s-a scurs viata mea, ca o fluturare de aripi. Urcam, si, dintr-o data mi-am dat seama ca toate greutatile prin care trecusem pana atunci au fost raportate la locul unde ma aflam in acel moment, foarte mici, si culmea , am inteles ca as fi fost in stare sa trec prin multe rele , numai sa ajung acasa. Pentru ca asa simteam acel loc… acasa. Acesta a fost locul final la care am urcat. Ajunsesem intr-o lume a iubirii, a impacarii, a bucuriei. Nu se poate descrie in cuvinte starea aceasta, nu exista cuvinte la superlativ pentru a o defini, ea se traieste, nu se defineste. Simteam bucuria creatiei, traiam starea de multumire a eternei iubiri.

Pentru prima data in viata mea am simtit adevarata iubire. Atunci, acolo, mi-am dat seama ce jalnic iubisem pana atunci. Chiar densitatea aerului era alta, iar timpul, ei bine, timpul nu-l simteam . Aveam intuitia ca acolo, la acel moment, timpul trecut, prezent si viitor sunt una.

Ma “scaldam” in acea stare de imensa pace, iubire, armonie. Si am avut extraordinarul sentiment de ACASA. Acolo eram intr-adevar, acasa. Dintr-o data am stiut ca de acolo am venit pe pamant si ca acolo ma voi intoarce candva si brusc, in urma acestor constientizari am simtit ca incep sa cobor, si m-am rugat cu disperare: Doamne, ajuta-ma sa nu gresesc prea tare, ca nu cumva sa nu ma mai intorc… acasa!

Si, cu    sufletul plin de aceasta fierbinte rugaciune am revenit in camera mea. Eram uluita. Toata fiinta mea era plina cu cea mai mare comoara care exista: Iubirea Divina. Ma simteam atat de mica si totusi atat de mare. Mica pentru ca pana atunci numeam iubire un semtiment ce era infim in comparatie cu ceea ce simtisem acolo sus, si mare pentru ca sufletul meu plutea intr-o pace pe care nu o voi uita niciodată.

Am fost acasa, spunea sufletul meu, acolo unde iubirea este eterna, unde pacea si toate cele bune si frumoase traiesc in stare maximă. Acolo nu era durere.

Tocmai coborasem din lumea Iubirii. Priveam in mine. Si eu eram iubire. Pentru prima oara in viata mea am vazut iubirea din mine si am inteles ca ea exista in fiecare dintre noi. Toti purtam in noi imensa iubire. Depinde de noi cum si cand o “scoatem” la iveala. Si o avem tocmai pentru ca toti venim de acolo, de acasa, si toti vrem, constient sau nu, sa ne intoarcem… acasa.

Dimineata am sunat la parintii mei. Taticu isi revenise “miraculos”. Am multumit din nou pentru imensul ajutor. Atunci am stiut ca nu i se mai poate întimpla nimic rau tatalui meu.

Din acea seara a inceput “calvarul” meu. Dorul imens de acasa.

Nu mai puteam trai ca pana atunci. Incepeau sa apara alte prioritati in fata mea, iar dorul de acasa ma facea sa plang ore in sir.

Zi de zi mergeam la biserica Sfintul Elefterie si ma rugam la icoana Domnului Iisus Hristos. Ma rugam sa primesc puterea de merge mai departe, de a-mi putea indeplini misiunea acestei vieti aici, pe pamant. Aveam momente cand imi doream sa mor... in felul acesta as fi putut ajunge acasa. Dupa saptamani de rugaciuni, intr-o după-masa, stand ca de obicei ingenunchiata la icoana Domnului Iisus Hristos, in aceeasi biserica, ma rugam: Doamne, ajut-o pe roaba ta Georgeta… si… dintr-o data aud o voce, venind de undeva din dreapta mea, care-mi spune bland si duios: Tu nu esti roaba nimanui… Uimita am privit in jur, dar nu vedeam pe nimeni. Dar atunci ce sunt?, am întrebat mental, cuprinsa de uimire.

“Voi toti sunteti invatatei”, mi-a raspuns cu iubire aceeasi voce…

Aceasta a fost prima mea comunicare cu lumea de dincolo. Am inteles ca de acolo, de acasa primisem acest dar: de a putea comunica cu entitati ale lumii divine.

In orice exista un inceput. Acesta a fost inceputul meu. Rugaciunea a declansat totul. De atunci mi s-au întamplat multe.

Privind in urma, totul mi se pare normal. Comunicarea cu lumea divina este acum, la “ordinea zilei”. Pot fi în acelasi timp si aici, si “dincolo”.

Artemis