Un gand-cuvant pentru ganduri-negandite

Cuvinte de leac… De ce cuvinte de leac?

Pentru ca un cuvant poate inalta, poate zidi, poate lecui, după cum un alt cuvant poate dobori, poate distruge, poate rani.

Noi am ales sa va aducem cuvintele de leac cuvintele vindecatoare pentru trup, pentru minte, dar si pentru Suflet si Spirit…

miercuri, 21 decembrie 2011

Lumina Sfintelor Sărbători poate aduce vindecarea

Lumina Lumii s-a aprins o dată cu Naşterea Domnului Iisus Hristos pe acest Pământ. Cu o Forţă ne mai întâlnită, Lumina a cuprins întreaga suflare, pentru că El venea să aducă Iubirea Divină, necondiţionată, printre oameni şi pentru ei. Fiul Lui Dumnezeu s-a născut în materie, cu trup de carne asemeni oricărui om, pentru a arăta Calea spre evoluţie trupească, sufletească şi spirituală, tuturor celor care doresc să îl urmeze, celor de atunci, celor de acum, celor de oricând...

Mântuirea reprezintă ieşirea din starea de „neputinţă” în care, omenirea, crede că se află şi astăzi, după două mii de ani de la Naşterea Mântuitorului. Mântuirea înseamnă detaşarea de ură, de neiertări, de orgolii şi de mândrie, vindecarea umbrei din suflet şi inflorirea, pe deplin, prin Lumină şi Iubire a minunatei fiinţe umane. Schimbarea falselor convingeri precum că „nu stă în puterea omului de a fi pe deplin sănătos şi fericit” şi dobândirea puterii de a înţelege şi de a conştientiza că pentru Tatăl Ceresc, fiecare om este important - reprezintă primii paşi spre desăvârşire spirituală şi apoi spre mântuire. În faţa Lui nimeni nu este mai prejos, sau mai presus, ci toţi suntem egali. Pe toţi ne ascultă, dar câţi dintre noi cred acest lucru şi mai ales câţi dintre noi ştiu? Toţi suntem îndumaţi de El, dar câţi dintre noi doresc să înţeleagă, să pătrundă acest adevăr?

Se apropie Sfintele Sărbători de Iarnă şi este un bun prilej să vă opriţi, poate şi pentru câteva clipe, din freamătul pregătirilor, care deja a început să pună stăpânire pe foarte mulţi dintre noi şi să încercaţi să vă gândiţi ce reprezintă, de fapt, aceste sărbători pentru dumneavoastră? Sigur, este frumos să primiţi şi să dăruiţi cadouri, să se strângă familiile în jurul meselor îmbelşugate, să petreceţi acasă, la munte sau oriunde în altă parte cele câteva zile libere. Totuşi, credeţi că pentru toate acestea, Dumnezeu şi-a trimis Fiul Preaiubit pe Pământ pentru a se naşte şi a pătimi pentru noi, oamenii? Nu cumva, în febra sărbătorilor, oamenii au uitat, de fapt ce sărbătoresc?

Pe toată durata acestor sărbători, întreg pământul este scăldat, mai intens decât în alte perioade din an, de energii subtile de înaltă vibraţie, care, prin Graţia Divină, îl apropie mai mult pe om de Dumnezeu prin Poarta deschisă de Domnul Iisus Hristos la Naşterea Sa şi pe Calea desăvârşită de El prin Viaţa, moartea şi Învierea Sa. Se poate spune că în această perioadă „cerurile sunt deschise” şi oricine are sufletul plin de Lumină şi iubire adevărată, necondiţionată se poate vindeca la nivel fizic, sufletesc şi spiritual. Unii pot constata ameliorarea stării de sănătate cu înlăturarea unor suferinţe, alţii se pot vindeca în mod miraculos. Bineînţeles, sunt şi persoane pentru care nu se schimbă nimic. Obţinerea vindecării depinde de fiecare om în parte, de câtă Lumină şi Iubire are în suflet. De aceea, vă dorim să găsiţi puterea şi calea de a nu vă confisca singuri Spiritul Sfânt al Sărbătorilor şi, să vă acordaţi permisiunea, de a vă vindeca prin Lumină şi Iubire!

Vă dorim ca aceste Sfinte Sărbători să vă aducă pace, Lumină şi Iubire, sănătate şi prosperitate. LA MULŢI ANI!

luni, 12 decembrie 2011

Fiti si voi rabdatori caci viata va suride

Prin rabdare poate fi convins un comandant si o limba blinda poate zdrobi un os”, spune un verset din Biblie (Petru: 3.9).
Fiecare act de rabdare este un pas catre intregirea fiintei noastre, cind nu mai sintem victimele evenimentelor in care ne implicam, ci simtim armonia interioara la care putem ajunge.
Rabdarea fata de copii, parinti, prieteni se desavirseste pe masura ce simtim pronfunzimea rabdarii pe care tacerea le pastreaza pentru noi.
Rabdarea ne incetineste in momentele in care ne grabim, ne deschidem catre smerenie, atunci cind suntem tentati sa ne incapatinam, sa facem cum vrem noi.
Rabdarea ne invata sa fim mai putin impulsivi cu dorintele noastre, mai deschisi la tacere si la o vointa mai mare decit a noastra. Ea este martora la toate bataliile noastre intime, pina cind acceptam pacea din rabdare. A fi rabdator in suferinta micsoreaza durerea, dar si teama ca ea va dura o vesnicie.
Din clipa in care practicam rabdarea, incepem sa fim deschisi pentru pace, miracole si alte sentimente in afara de frustrare.
Prin rabdare, ne alaturam iubirii si ritmului tacerii.
„Fiti deci rabdatori, fratilor, pina la prezenta Domnului! Iata ca agricultorul asteapta cu rabdare pretiosul rod al pamintului, pina cind vine ploaia timpurie si ploaia tirzie. Fiti si voi rabdatori, intariti-va inima, caci prezenta Domnului s-a apropiat”. Iacov: 5:7,8

Artemis

luni, 5 decembrie 2011

Sarbatoarea bucuriei

Sfantul Nicolae este o prezenta foarte veche la romani, marcand un moment deosebit al anului, mult asteptat atat de copii, mai ales, dar si de adulti si reprezentand inceputul frumoaselor sarbatori de iarna.

Nascut in Patara, din Lycia, o provincie din Asia Mica, in secolul III d.Hr., Sfantul Nicolae a fost singurul fiu al unei bogate familii grecesti, parintii sai purtand numele de Epiphanus si Johanna dupa unele surse, sau Theophanes si Nonna potrivit altora. Se spune ca a fost foarte credincios de mic copil, tinand inca de atunci zilele de post de miercuri si vineri. Parintii sai au murit tineri, in timpul unei epidemii, asa ca a fost luat in grija de unchiul sau, purtand acelasi nume de Nicolae, episcop in Patara. Acesta l-a indrumat pe Nicolae catre postul de cititor al Evangheliei, si apoi spre consacrarea lui ca preot. Sfantul Nicolae a petrecut o vreme in manastirea Sfantul Sion, fondata de catre unchiul sau, ajungand apoi episcop de Myra. Datorita numeroaselor minuni ce ii sunt atribuite, el a fost numit si Nicolae - Facatorul de Minuni (in greceste Nikolaos o Thaumaturgos). Sfantul Nicolae a murit si a fost ingropat in orasul sau episcopal de la Myra, iar in vremea imparatului roman Iustinian s-a construit o bazilica in onoarea sa la Constantinopole. Atunci cand Myra a fost cucerita de catre arabi, mai multe orase italiene au intrat in competitie pentru a intra in posesia moastelor Sfantului Nicolae. In cele din urma, moastele au fost sustrase, pe sub nasul paznicilor greci si al stapanitorilor lor arabi , ajungand, in 9 mai 1087, la Bari, loc in care se afla si in zilele noastre.
Este considerat protectorul marinarilor, al vaselor plecate in larg si al multor altor vitregiti ai sortii.

In cele mai multe parti ale Europei, Sfantul Nicolae este cunoscut ca cel mai darnic personaj religios si ca un ocrotitor al copiilor. In unele locuri, el isi face aparitia la mijlocul lunii noiembrie si calatoreste de-a lungul si de-a latul unei tari, vizitand scolile si casele pentru a-i gasi pe copiii care au fost cuminti si harnici de-a lungul intregului an. In alte locuri, el soseste in locuinte numai noaptea si gaseste morcovi si fan pentru calul sau magarul sau si o lista cu cadourile dorite de copii. Uneori i se lasa prajituri sau alte bunatati in pantofi ori ciorapi, astfel incat copiii sa stie daca le-a vizitat, sau nu, casa.

Traditiile si obiceiurile de Sfantul Nicolae difera de la o tara la alta. Sfantul Nicolae este patron spiritual in Olanda, Rusia, Grecia, Italia, Sicilia, Franta si in multe orase din Germania, Austria, Elvetia si Belgia.

In satele traditionale se obisnuia, ca intre sarbatoarea de Sfantul Nicolae si Ajunul Craciunului, sa se organizeze sezatori, in cadrul carora fetele isi gaseau viitorul sot. La sezatori se depanau povesti, iar fetele isi demonstrau hanicia. In satul traditional, in aceasta perioada, activitatea economica scade intens. In serile lungi, de iarna, femeile aveau munca lor specifica - aveau de terminat torsul. Se adunau la sezatori, se lucra intens, se numarau fusele pentru a se vedea care fata a fost mai harnica, se transmiteau oral povesti, zicatori, proverbe, date despre comunitate, iar in final apareau feciorii.

In Ardeal, Sfantul Nicolae este cunoscut si sub numele de Sin-Nicoara, iar in limba greaca Sfantul Nicolae se traduce „biruitor de popor”. Se spune ca Sfantului Nicolae ii sunt atribuite 21 de miracole, Sfantul Nicolae fiind recunoscut pentru credinta si dragostea care a aratat-o fata de semeni si in special pentru copii.

De ziua lui se fac vraji, farmece si preziceri despre cum va fi vremea in anul urmator; se pun crengute de pomi fructiferi in apa si, daca acestea vor inflori de Anul Nou, se spune ca livezile vor avea rod bogat. Cea mai cunoscuta poveste despre el este cea legata de modul in care a ajutat trei fete harnice, dar sarace, sa se marite, punandu-le, noaptea, in sosete cate o punguta cu aur, drept zestre.

Catolici, ortodoxi si chiar protestanti continua sa-l sarbatoreasca pe Sfantul Nicolae si in ziua de astazi. Prin generozitatea sa fata de cei lipsiti de ajutor si, in special, fata de copii, Sfantul Nicolae continua sa ramana un model de intelepciune, dragoste si milostenie.

Indiferent, insa, in ce parte a lumii ne-am afla, putem spune ca Mos Nicolae este intruchiparea darniciei si a dragostei de oameni, copiii fiind foarte fericiti cand se apropie ziua de 6 decembrie, iar crestinii avand mare nadejde ca Sfantul le va asculta rugaciunile si ii va izbavi din nevoi.

Colectivul acestui blog ureaza tuturor persoanelor care poarta numele Sfantului Nicolae un sincer si calduros „LA MULTI ANI”, multa sanatate si veselie!
Artemis