Un gand-cuvant pentru ganduri-negandite

Cuvinte de leac… De ce cuvinte de leac?

Pentru ca un cuvant poate inalta, poate zidi, poate lecui, după cum un alt cuvant poate dobori, poate distruge, poate rani.

Noi am ales sa va aducem cuvintele de leac cuvintele vindecatoare pentru trup, pentru minte, dar si pentru Suflet si Spirit…

joi, 23 august 2012

Respectând Ordinea Divină, ne bucurăm de sănătate deplină


Comunicăm, în permanenţă, cu tot şi cu toate, cu întreaga Creaţie şi suntem UNA cu Atotputernicul şi UNICUL TATĂ CERESC, indiferent cum este El numit: Dumnezeu, Allah, Yahweh, Conştiinţa Universală sau oricum altcumva. Dar, oare, câţi dintre noi sunt conştienţi de acest fapt? Câţi simt, cu adevărat, că gândurile, sentimentele, emoţiile noastre creează, atât pe Pământ, cât şi în întregul Univers, efecte ale căror cauze suntem noi?

Şi, totuşi... Noi suntem cei ce suntem. În adâncul fiinţei noastre purtăm, cu toţii, Scânteia Divină şi avem puterea de a fi co-creatori ai noştri, cei de azi, şi ai acestor vremuri, dar şi ai noştri, cei de mâine, şi ai celor ce vor veni. Noi avem puterea de a schimba suferinţa în bucurie, ura în iubire şi întunericul care ne acoperă Sufletul, în Lumină. Avem puterea de a ne cere iertare, de a ierta şi de a ne ierta. Avem puterea de a ne schimba şi, în acelaşi timp, de a schimba tot ceea ce se află în jurul nostru. Dar... depinde de noi cum se produc toate acestea, pentru că, în primul rând, NOI trebuie să ne schimbăm, dacă vrem ca cei din jurul nostru să se schimbe. Şi, mai ales, să învăţăm să nu căutăm în afara noastră ceea ce se află, de fapt, în noi. Dacă gândurile ne sunt binevoitoare, dacă sentimentele sunt nobile, dacă emoţiile noastre sunt generatoare de trăiri profunde, înălţătoare, atunci vom respecta ordinea firească, ordinea Divină, a vieţii ce conduce la sănătate deplină, la vindecare în plan fizic, sufletesc şi spiritual. În schimb, dacă avem gânduri întunecate, rele, dacă avem sentimente care nu ne onorează, dacă suntem bântuiţi de invidii, ură, mândrie şi de neiertare, ajungem, prin atitudinea şi acţiunile noastre, să atragem dezordinea, haosul şi boala. Să nu uităm că starea de dezordine interioară se reflectă în dezordinea pe care o provocăm sau o menţinem în jurul nostru, iar BOALA este o măsură a acesteia. Şi, când vorbim despre dezordine, ne referim atât la cea fizică, din casele noastre, din jurul nostru, din planul material, la dezordinea din plan financiar, cât şi la cea din plan mental, sufletesc şi spiritual. Lipsa respectului faţă de semenii noştri, faţă de noi înşine, faţă de Natură, faţă de Mama Pământ, faţă de întreaga Creaţie, ascunde, de fapt, lipsa respectului şi a iubirii faţă de Tatăl Ceresc. Degeaba tocim pragul bisericilor, templelor şi a altor locuri sfinte, dacă suntem răi şi invidioşi, dacă înjurăm, dacă ne batem copiii şi le călcăm sufletele în picioare, dacă lovim un animal nevinovat, în loc să-l mângâiem şi să-l hrănim, dacă poluăm mediul şi dacă distrugem natura. Lucrarea lui Dumnezeu este peste tot, în tot şi în toate. Poate ar trebui să ne întrebăm mai des: cum Îl cinstim pe Dumnezeu şi cum Îi arătăm iubirea noastră? Şi, dacă, totuşi, nu ne pasă de nimic din toate acestea, dacă ne continuăm viaţa neperturbaţi, reticienţi la orice fel de schimbare, pentru că este mai comod aşa, atunci, de ce ne întrebăm, oare, de ce suntem bolnavi şi totul în jurul nostru merge rău?

marți, 19 iunie 2012

Avem destula iubire

avem destula iubire
pentru a face sa rodeasca
toate dorintele ascunse ale inimilor noastre.


avem destula iubire
ca sa ne regasim, intr-o zi, cararea
pe care fiecare pas e o vibratie de bucurie.


avem destula iubire
pentru a darui din noi fara teama,
si a primi cu gratie, daruri ce vin firesc.


avem destula iubire
pentru tot binele pe care putem sa-l facem
si pentru tot raul pe care suntem aici sa-l iertam.


avem destula iubire
pentru toata tristetea si pentru toate ranile noastre,
pentru acele locurile reci ce inca mai viseaza caldura...

doar ca nu ne-a spus nimeni asta pana acum.

Din si despre Fericire

fericirea suntem noi
aflati mereu in cautarea noastra.

ne jucam ascunzandu-ne de rasuflarea ei,
punem mainile la ochi, sa nu ii vedem culorile,
ne astupam urechile, sa nu o auzim...

si nu ne dam seama
ca ea nu ne vorbeste, nici nu ni se-arata,
o simte doar sufletul nostru
si intotdeauna, dar intodeauna,
stie cand o intalneste.

el nu o confunda
nici cu entuziasmul micilor sau marilor noastre impliniri,
nici cu uitate, pierdute sau regasite vise,
nici cu ceea ce ne dorim sau primim de la ceilalti...

fericirea e sufletul nostru atunci cand se deschide,
si, liber, isi ofera tainele si frumusetea,   
e-n bratele noastre cand imbratiseaza
si-n ochii nostri cand ne oglindesc adancimile.
fericirea suntem noi, spunand lumii si vietii,
un "te iubesc" fara nicio masca si fara nicio teama.

am invatat sa ni se para
ca e departe, ca n-o putem ajunge,
si ne multumim cu mult mai putin,
gasindu-ne scuze si, treptat, renuntand...

dar ziua in care ceva se intampla
si-n noi se trezeste o neasteptata lumina,
e semn ca fericirea ne-a gasit
aducandu-ne, drept raspuns, toata iubirea vietii si a lumii-ntregi.

nu stiu cum altfel sa o spun...
decat ca noi suntem, cu adevarat, fericirea noastra.

luni, 23 aprilie 2012

Sfantul Mare Mucenic Gheorghe, purtatorul de biruinta


In luna lui Prier / Aprilie, in a douazeci si treia zi, se pomeneste, la crestini, Sfantul Mare Mucenic Gheorghe, purtatorul de biruinta.

Originar din Capadochia, provenind din neamul tribunilor, o ceata de ostasi vajnici si intelepti, Gheorghe a vietuit in vremea lui Gaius Aurelius Valerius Diocletianus (244 – 311), cunoscut ca Diocletian, imparatul roman.

In anii 303 - 304, Diocletian incearca a impune obligativitatea cultului lui Jupiter in Imperiul Roman. Pentru aceasta, el promite daruri celor ce se vor lepada de Christos, iar celor care nu se vor supune poruncii sale, imparatul le da pedeapsa cu moartea. Astfel, se declanseaza cea mai mare prigoana din istoria imperiului impotriva noii religii crestine, cunoscuta ca persecutia lui Diocletian.

Atunci, osteanul Gheorghe se declara crestin, mustrand pe cei ce se inchinau idolilor pagani. Cand Gheorghe a fost pedepsit pentru nesupunerea sa fata de imparat, lovit in pantec cu o sulita, varful acesteia s-a indoit. Desi a curs mult sange, sfantul a rams nevatamat. Atunci, l-au legat pe o roata cu tinte de fier, careia i s-a dat drumul la vale... Trupul sfantului a fost sfartecat, dar Ingerul Domnului a vegheat asupra sa si, astfel, marele mucenic a putut sa se infatiseze inaintea imparatului. Multi oameni l-au urmat pe Sf. Gheorghe in credinta sa in Christos, dar Diocletian a dat porunca sa li se taie capetele, in afara cetatii.

Imparateasa Alexandra, vazand cum este chinuit Sfantul Gheorghe, l-a marturisit, si ea, pe Domnul Christos in fata sotului sau, imparatului Diocletian, declarandu-se crestina.
Diocletian a dat ordin sa fie intemnitata mama copiilor sai, osandind-o la moarte, impreuna cu Sfantul Gheorghe, prin taiere cu sabia. In temnita, imparateasa s-a rugat Domnului sa nu sfarseasca dupa porunca sotului sau, iar Dumnezeu a ajutat-o sa-si dea Sufletul inaintea savarsirii sentintei...

Sfantului Mare Mucenic Gheorghe i-a fost tăiat capul...

Pe 21 Aprilie, inaintea Praznicului Sf Mare Mucenic Gheorghe, Biserica Ortodoxa o pomeneste pe Sfanta Mucenita Alexandra si pe slugile sale Apolo, Isachie si Codrat.

Dorim un sincer LA MULTI ANI,
cu toate bucuriile unei primaveri insorite,
tuturor celor ce poarta numele de

GHEORGHE, GEORGE, GEORGETA.


Articol scris de Anca Popescu

miercuri, 11 aprilie 2012

Mereu primavara

Credeam, ca toata lumea, ca viata fiecarui om are anotimpurile ei...
ca adolescenta e primavaratica, 
ca in tineretea adulta canta bogatia verii,
ca maturitatea mai tarzie rodeste precum toamna, 
iar batranetea isi gaseste odihna in simplitatea rece a iernii ...

M-am razgandit...cred ca miscarea sufletelor noastre este aceeasi cu miscarea primaverii...
o regasesc in renuntarea la vechiul care nu ne mai foloseste, 
si imbratisarea noului - cu toata prospetimea, nebunia, parfumul si aripile lui ...
o regasesc in nesfarsita creativitate, 
in bucuria de a explora noi si noi moduri de a fi, de a darui...

Cand primavara deseneaza frunzele pe ramuri si florile pe camp, 
poate ca-si aminteste de alte frunze si alte flori, din anii ce-au trecut,
dar nu le mai repeta...
cumva, in lumea din care vine primavara,
par sa existe infinit de multe forme si culori,
pe care le  amesteca in joaca si cu exuberanta le revarsa in lumea noastra.

Da, noi ca oameni avem varste, 
adunam anii si cu tamplele albe ajungem in iarna vietii,
dar sufletele noastre nu apartin acestei lumi, acestui timp, 
ci unui elan continuu care vine de nu stim unde si se indreapta catre nu stim ce, 
dar care-i mereu proaspat, viu si tanar, ca Viata care se-nnoieste primavara...

Poate de accea zambim mai usor sub pomii infloriti...
pentru ca inflorirea lor ne aminteste 
de inflorirea noastra fara inceputuri si fara sfarsituri...

Intalnire

visam candva un pom inflorit,
iar parfumul si lumina albelor lui zambete
destepta undeva in mine o alta lumina, parca demult uitata...

si era ca o mangaiere, era ca mirarea unei intalniri cu iubirea,
sa adun in palme zecile de flori
in vant varsate lin de zeci de crengi...

parca-mi venea sa-i intorc visului meu imbratisarea,
cu acelasi elan
cu care ne imbratiseaza dragostea, atunci cand ne gaseste...

asa ca nu mai stiam daca se scutura pomul,
sau sufletul meu isi trimitea petalele albe
sa-mpodobeasca ramurile parasite de toate celelalte flori...

Scris in noi...

cantecul zorilor e scris mereu in noi,
de presimtirea calda a intailor raze...
cand dupa o prea lunga noapte,
ne regaseste soarele 
si imbracati in lumina lui,
ne bucuram, de fapt, ca ne-am regasit propria noastra lumina...


suntem un inceput 
si rasarim in fiecare clipa noua
cu prospetimea izvoarelor de munte,
care tasnesc cu sete dintr-un necunoscut adanc,
si limpezi vin sa potoleasca 
setea din multe alte vieti...


lumini si ape, zambim si curgem mai departe,
pictandu-ne povestea cu fiecare pas,
macar de n-am uita pe drum,
ca-n noi necunoscutul  mereu scrie
un cantec nou in albe dimineti...