Mereu primavara

Credeam, ca toata lumea, ca viata fiecarui om are anotimpurile ei...

ca adolescenta e primavaratica, 
ca in tineretea adulta canta bogatia verii,

ca maturitatea mai tarzie rodeste precum toamna, 
iar batranetea isi gaseste odihna in simplitatea rece a iernii ...

M-am razgandit...cred ca miscarea sufletelor noastre este aceeasi cu miscarea primaverii...

o regasesc in renuntarea la vechiul care nu ne mai foloseste, 

si imbratisarea noului - cu toata prospetimea, nebunia, parfumul si aripile lui ...

o regasesc in nesfarsita creativitate, 
in bucuria de a explora noi si noi moduri de a fi, de a darui...

Cand primavara deseneaza frunzele pe ramuri si florile pe camp, 

poate ca-si aminteste de alte frunze si alte flori, din anii ce-au trecut,

dar nu le mai repeta...

cumva, in lumea din care vine primavara,
par sa existe infinit de multe forme si culori,

pe care le  amesteca in joaca si cu exuberanta le revarsa in lumea noastra.

Da, noi ca oameni avem varste, 
adunam anii si cu tamplele albe ajungem in iarna vietii,

dar sufletele noastre nu apartin acestei lumi, acestui timp, 

ci unui elan continuu care vine de nu stim unde si se indreapta catre nu stim ce, 

dar care-i mereu proaspat, viu si tanar, ca Viata care se-nnoieste primavara...

Poate de accea zambim mai usor sub pomii infloriti...
pentru ca inflorirea lor ne aminteste 

de inflorirea noastra fara inceputuri si fara sfarsituri...