Un gand-cuvant pentru ganduri-negandite

Cuvinte de leac… De ce cuvinte de leac?

Pentru ca un cuvant poate inalta, poate zidi, poate lecui, după cum un alt cuvant poate dobori, poate distruge, poate rani.

Noi am ales sa va aducem cuvintele de leac cuvintele vindecatoare pentru trup, pentru minte, dar si pentru Suflet si Spirit…

joi, 23 august 2012

Respectând Ordinea Divină, ne bucurăm de sănătate deplină


Comunicăm, în permanenţă, cu tot şi cu toate, cu întreaga Creaţie şi suntem UNA cu Atotputernicul şi UNICUL TATĂ CERESC, indiferent cum este El numit: Dumnezeu, Allah, Yahweh, Conştiinţa Universală sau oricum altcumva. Dar, oare, câţi dintre noi sunt conştienţi de acest fapt? Câţi simt, cu adevărat, că gândurile, sentimentele, emoţiile noastre creează, atât pe Pământ, cât şi în întregul Univers, efecte ale căror cauze suntem noi?

Şi, totuşi... Noi suntem cei ce suntem. În adâncul fiinţei noastre purtăm, cu toţii, Scânteia Divină şi avem puterea de a fi co-creatori ai noştri, cei de azi, şi ai acestor vremuri, dar şi ai noştri, cei de mâine, şi ai celor ce vor veni. Noi avem puterea de a schimba suferinţa în bucurie, ura în iubire şi întunericul care ne acoperă Sufletul, în Lumină. Avem puterea de a ne cere iertare, de a ierta şi de a ne ierta. Avem puterea de a ne schimba şi, în acelaşi timp, de a schimba tot ceea ce se află în jurul nostru. Dar... depinde de noi cum se produc toate acestea, pentru că, în primul rând, NOI trebuie să ne schimbăm, dacă vrem ca cei din jurul nostru să se schimbe. Şi, mai ales, să învăţăm să nu căutăm în afara noastră ceea ce se află, de fapt, în noi. Dacă gândurile ne sunt binevoitoare, dacă sentimentele sunt nobile, dacă emoţiile noastre sunt generatoare de trăiri profunde, înălţătoare, atunci vom respecta ordinea firească, ordinea Divină, a vieţii ce conduce la sănătate deplină, la vindecare în plan fizic, sufletesc şi spiritual. În schimb, dacă avem gânduri întunecate, rele, dacă avem sentimente care nu ne onorează, dacă suntem bântuiţi de invidii, ură, mândrie şi de neiertare, ajungem, prin atitudinea şi acţiunile noastre, să atragem dezordinea, haosul şi boala. Să nu uităm că starea de dezordine interioară se reflectă în dezordinea pe care o provocăm sau o menţinem în jurul nostru, iar BOALA este o măsură a acesteia. Şi, când vorbim despre dezordine, ne referim atât la cea fizică, din casele noastre, din jurul nostru, din planul material, la dezordinea din plan financiar, cât şi la cea din plan mental, sufletesc şi spiritual. Lipsa respectului faţă de semenii noştri, faţă de noi înşine, faţă de Natură, faţă de Mama Pământ, faţă de întreaga Creaţie, ascunde, de fapt, lipsa respectului şi a iubirii faţă de Tatăl Ceresc. Degeaba tocim pragul bisericilor, templelor şi a altor locuri sfinte, dacă suntem răi şi invidioşi, dacă înjurăm, dacă ne batem copiii şi le călcăm sufletele în picioare, dacă lovim un animal nevinovat, în loc să-l mângâiem şi să-l hrănim, dacă poluăm mediul şi dacă distrugem natura. Lucrarea lui Dumnezeu este peste tot, în tot şi în toate. Poate ar trebui să ne întrebăm mai des: cum Îl cinstim pe Dumnezeu şi cum Îi arătăm iubirea noastră? Şi, dacă, totuşi, nu ne pasă de nimic din toate acestea, dacă ne continuăm viaţa neperturbaţi, reticienţi la orice fel de schimbare, pentru că este mai comod aşa, atunci, de ce ne întrebăm, oare, de ce suntem bolnavi şi totul în jurul nostru merge rău?

marți, 19 iunie 2012

Avem destula iubire

avem destula iubire
pentru a face sa rodeasca
toate dorintele ascunse ale inimilor noastre.


avem destula iubire
ca sa ne regasim, intr-o zi, cararea
pe care fiecare pas e o vibratie de bucurie.


avem destula iubire
pentru a darui din noi fara teama,
si a primi cu gratie, daruri ce vin firesc.


avem destula iubire
pentru tot binele pe care putem sa-l facem
si pentru tot raul pe care suntem aici sa-l iertam.


avem destula iubire
pentru toata tristetea si pentru toate ranile noastre,
pentru acele locurile reci ce inca mai viseaza caldura...

doar ca nu ne-a spus nimeni asta pana acum.

Din si despre Fericire

fericirea suntem noi
aflati mereu in cautarea noastra.

ne jucam ascunzandu-ne de rasuflarea ei,
punem mainile la ochi, sa nu ii vedem culorile,
ne astupam urechile, sa nu o auzim...

si nu ne dam seama
ca ea nu ne vorbeste, nici nu ni se-arata,
o simte doar sufletul nostru
si intotdeauna, dar intodeauna,
stie cand o intalneste.

el nu o confunda
nici cu entuziasmul micilor sau marilor noastre impliniri,
nici cu uitate, pierdute sau regasite vise,
nici cu ceea ce ne dorim sau primim de la ceilalti...

fericirea e sufletul nostru atunci cand se deschide,
si, liber, isi ofera tainele si frumusetea,   
e-n bratele noastre cand imbratiseaza
si-n ochii nostri cand ne oglindesc adancimile.
fericirea suntem noi, spunand lumii si vietii,
un "te iubesc" fara nicio masca si fara nicio teama.

am invatat sa ni se para
ca e departe, ca n-o putem ajunge,
si ne multumim cu mult mai putin,
gasindu-ne scuze si, treptat, renuntand...

dar ziua in care ceva se intampla
si-n noi se trezeste o neasteptata lumina,
e semn ca fericirea ne-a gasit
aducandu-ne, drept raspuns, toata iubirea vietii si a lumii-ntregi.

nu stiu cum altfel sa o spun...
decat ca noi suntem, cu adevarat, fericirea noastra.

luni, 23 aprilie 2012

Sfantul Mare Mucenic Gheorghe, purtatorul de biruinta


In luna lui Prier / Aprilie, in a douazeci si treia zi, se pomeneste, la crestini, Sfantul Mare Mucenic Gheorghe, purtatorul de biruinta.

Originar din Capadochia, provenind din neamul tribunilor, o ceata de ostasi vajnici si intelepti, Gheorghe a vietuit in vremea lui Gaius Aurelius Valerius Diocletianus (244 – 311), cunoscut ca Diocletian, imparatul roman.

In anii 303 - 304, Diocletian incearca a impune obligativitatea cultului lui Jupiter in Imperiul Roman. Pentru aceasta, el promite daruri celor ce se vor lepada de Christos, iar celor care nu se vor supune poruncii sale, imparatul le da pedeapsa cu moartea. Astfel, se declanseaza cea mai mare prigoana din istoria imperiului impotriva noii religii crestine, cunoscuta ca persecutia lui Diocletian.

Atunci, osteanul Gheorghe se declara crestin, mustrand pe cei ce se inchinau idolilor pagani. Cand Gheorghe a fost pedepsit pentru nesupunerea sa fata de imparat, lovit in pantec cu o sulita, varful acesteia s-a indoit. Desi a curs mult sange, sfantul a rams nevatamat. Atunci, l-au legat pe o roata cu tinte de fier, careia i s-a dat drumul la vale... Trupul sfantului a fost sfartecat, dar Ingerul Domnului a vegheat asupra sa si, astfel, marele mucenic a putut sa se infatiseze inaintea imparatului. Multi oameni l-au urmat pe Sf. Gheorghe in credinta sa in Christos, dar Diocletian a dat porunca sa li se taie capetele, in afara cetatii.

Imparateasa Alexandra, vazand cum este chinuit Sfantul Gheorghe, l-a marturisit, si ea, pe Domnul Christos in fata sotului sau, imparatului Diocletian, declarandu-se crestina.
Diocletian a dat ordin sa fie intemnitata mama copiilor sai, osandind-o la moarte, impreuna cu Sfantul Gheorghe, prin taiere cu sabia. In temnita, imparateasa s-a rugat Domnului sa nu sfarseasca dupa porunca sotului sau, iar Dumnezeu a ajutat-o sa-si dea Sufletul inaintea savarsirii sentintei...

Sfantului Mare Mucenic Gheorghe i-a fost tăiat capul...

Pe 21 Aprilie, inaintea Praznicului Sf Mare Mucenic Gheorghe, Biserica Ortodoxa o pomeneste pe Sfanta Mucenita Alexandra si pe slugile sale Apolo, Isachie si Codrat.

Dorim un sincer LA MULTI ANI,
cu toate bucuriile unei primaveri insorite,
tuturor celor ce poarta numele de

GHEORGHE, GEORGE, GEORGETA.


Articol scris de Anca Popescu

miercuri, 11 aprilie 2012

Mereu primavara

Credeam, ca toata lumea, ca viata fiecarui om are anotimpurile ei...
ca adolescenta e primavaratica, 
ca in tineretea adulta canta bogatia verii,
ca maturitatea mai tarzie rodeste precum toamna, 
iar batranetea isi gaseste odihna in simplitatea rece a iernii ...

M-am razgandit...cred ca miscarea sufletelor noastre este aceeasi cu miscarea primaverii...
o regasesc in renuntarea la vechiul care nu ne mai foloseste, 
si imbratisarea noului - cu toata prospetimea, nebunia, parfumul si aripile lui ...
o regasesc in nesfarsita creativitate, 
in bucuria de a explora noi si noi moduri de a fi, de a darui...

Cand primavara deseneaza frunzele pe ramuri si florile pe camp, 
poate ca-si aminteste de alte frunze si alte flori, din anii ce-au trecut,
dar nu le mai repeta...
cumva, in lumea din care vine primavara,
par sa existe infinit de multe forme si culori,
pe care le  amesteca in joaca si cu exuberanta le revarsa in lumea noastra.

Da, noi ca oameni avem varste, 
adunam anii si cu tamplele albe ajungem in iarna vietii,
dar sufletele noastre nu apartin acestei lumi, acestui timp, 
ci unui elan continuu care vine de nu stim unde si se indreapta catre nu stim ce, 
dar care-i mereu proaspat, viu si tanar, ca Viata care se-nnoieste primavara...

Poate de accea zambim mai usor sub pomii infloriti...
pentru ca inflorirea lor ne aminteste 
de inflorirea noastra fara inceputuri si fara sfarsituri...

Intalnire

visam candva un pom inflorit,
iar parfumul si lumina albelor lui zambete
destepta undeva in mine o alta lumina, parca demult uitata...

si era ca o mangaiere, era ca mirarea unei intalniri cu iubirea,
sa adun in palme zecile de flori
in vant varsate lin de zeci de crengi...

parca-mi venea sa-i intorc visului meu imbratisarea,
cu acelasi elan
cu care ne imbratiseaza dragostea, atunci cand ne gaseste...

asa ca nu mai stiam daca se scutura pomul,
sau sufletul meu isi trimitea petalele albe
sa-mpodobeasca ramurile parasite de toate celelalte flori...

Scris in noi...

cantecul zorilor e scris mereu in noi,
de presimtirea calda a intailor raze...
cand dupa o prea lunga noapte,
ne regaseste soarele 
si imbracati in lumina lui,
ne bucuram, de fapt, ca ne-am regasit propria noastra lumina...


suntem un inceput 
si rasarim in fiecare clipa noua
cu prospetimea izvoarelor de munte,
care tasnesc cu sete dintr-un necunoscut adanc,
si limpezi vin sa potoleasca 
setea din multe alte vieti...


lumini si ape, zambim si curgem mai departe,
pictandu-ne povestea cu fiecare pas,
macar de n-am uita pe drum,
ca-n noi necunoscutul  mereu scrie
un cantec nou in albe dimineti...

Primavara in Gradina Botanica...

marți, 10 aprilie 2012

Lumina Invierii Domnului – prilej de vindecare

Şi iată că Lumina se ivi mai puternică decât niciodată. Catapeteasma cerului se bolti pentru ca Fiul să revină în Împărăţia Tatălui Ceresc... El a deschis poarta către Tatăl, şi-a îndeplinit misiunea, s-a jertfit pe sine pentru mântuirea noastră, a oamenilor şi apoi a Înviat. Şi a deschis Calea de Lumină către nemurire - cea spirituală şi nu cea trupească.
Trupul este trecător pe acest pământ, din pământ vine, în pământ coboară. În schimb, sufletul şi spiritul sunt nemuritoare. Ele sunt cele care îl aduc pe om aproape de Dumnezeu. Dar Domnul nostru Iisus Hristos ne-a arătat drumul pe care, dacă îl urmăm, ne putem aminti cine suntem şi ce suntem, încă din timpul vieţii pământeşti. Şi ferice de cel care reuşeşte să se apropie atât de mult de Cer, rămânând totuşi pe pământ şi cinstindu-l pe Tatăl Ceresc prin faptele sale.
Lumina din Lumină se primeşte în fiecare an de Sfintele Paşti, iar flăcările lumânărilor străpung şi împrăştie întunericul, aşa precum noi am primit Lumină din Lumina Fiului lui Dumnezeu. Lumina şi Iubirea Lui Divină, necondiţionată, ne mângâie, ne alină şi ne călăuzeşte spre Tatăl Ceresc, Dumnezeu Cel Preaînalt, pentru că El, Domnul nostru Iisus Hristos, este „Calea, Adevărul şi Viaţa”.
Sfintele Sărbători Pascale sunt prilej de bucurie şi de înălţare spirituală. Cine înţelege şi simte acest lucru, va şti să întâmpine, cum se cuvine, aceste Luminate Sărbători, aducând prinosul lui de jertfă Celui ce, „cu moartea pe moarte călcând”, s-a jertfit necondiţionat pentru mântuirea sufletelor noastre. Iar jertfa noastră nu este viaţa şi sângele mieilor, acele biete fiinţe nevinovate care sunt ucise, chipurile, pentru masa de sărbători, ci efortul nostru nestrămutat de a ne depărta, măcar în aceste zile premergătoare Paştilor, de toate patimile noastre, de viciile şi de obiceiurile noastre rele. Şi dacă Mântuitorul nostru, după atât de numeroase torturi, a urcat dealul Golgotei ducându-şi crucea supliciului în spate, noi de ce nu am putea, măcar să încercăm, să îl urmăm? Pe Crucea Lui s-a vărsat al său sânge sfânt, pe a noastră trupul, sufletul şi spiritul nostru s-ar purifica, pentru că noi, urmând Calea cea deschisă de El, ne-am vindeca şi am înflori spiritual în Lumina Lui Divină, încă în acestă viaţă pământească. Bineînţeles că această cruce a noastră, despre care scriem, este una spirituală, dar care, pentru unii dintre noi, ea este mult mai grea, decât dacă ar fi materială. Dar dacă avem credinţa şi tăria de a merge pe drumul Luminii, povara noastră se risipeşte pe măsură ce înaintăm.
Vă dorim ca aceste Sfinte Sărbători să vă aducă Lumină, Iubire necondiţionată, vindecare pe plan fizic, sufletesc şi spiritual, credinţa şi curajul de a păşi pe Calea Luminii.

HRISTOS A ÎNVIAT!

marți, 21 februarie 2012

Binecuvantarea dragostei

„Dragostea este indelung rabdatoare, este plina de bunatate: dragostea nu pizmuieste; dragostea nu se lauda, nu se umfla de mandrie, nu se poarta necuviincios, nu cauta folosul sau, nu se manie, nu se gandeste la rau, nu se bucura de nelegiuire, ci se bucura de adevar, acopera totul, crede totul, nadajduieste totul, sufera totul”. 1 Corinteni: 4, 7

Inca din cele mai vechi timpuri, romanii obisnuiesc sa sarbatoreasca ziua de Dragobete in data de 24 februarie, un fel de Valentine's Day. Acesta este momentul in care natura se trezeste din somnul ei, pasarile isi cauta locuri pentru a-si construi cuiburi, si oamenii, in special tinerii, urmeaza cursul naturii.

Tot in aceasta zi,  Biserica Ortodoxa sarbatoreste Aflarea capului Sf. Ioan Botezatorul.

Divinitate mitologica similara lui Eros sau Cupidon, Dragobete este considerat a fi fiul Dochiei, un barbat chipes si iubaret nevoie mare. Nu bland ca Sf. Valentin, ci navalnic el era la daci zeul care, ca un "nas cosmic", oficia, in cer, la inceputul primaverii, nunta tuturor animalelor. In decursul anilor aceasta traditie s-a extins si la oameni. Astfel, de Dragobete, fetele si baietii se intalnesc pentru ca iubirea lor sa tina tot anul, precum a pasarilor ce se "logodesc" in acesta zi.

Motivatia preluarii obiceiului pasarilor era profunda, din moment ce pasarile erau privite ca mesagere ale zeilor, cuvantul grecesc "pasare" insemnand chiar "mesaj al cerului". 
Dragobete este si un zeu al bunei dispozitii de ziua lui facandu-se petreceri (fara indecentele evenimentelor similare din zilele noastre), iar de acolo porneau, de multe ori, viitoarele casnicii...

Iata mai jos cateva obiceiuri ale acestei sarbatori a dragostei:
- Unul din obiceiuri este ca tinerii, baieti si fete, sa se stranga in grupuri pe dealuri, imprejurul satelor, pentru a discuta si a face glume.
- La pranz, fetele coboara inspre sat, iar fiecare baiat va urma fata care ii este draga.
- Aceasta fuga a fetelor poarta numele de “zburatorit” in zonele din sudul Romaniei.
- In unele zone ale tarii, fetele si baietii se logodesc in aceasta zi si isi jura credinta unii altora. Chiar daca nu are un iubit, o fata trebuie macar sa rada si sa faca glume cu baietii in aceasta zi pentru a se marita in curand.
- Se spune ca fata si baiatul care ies impreuna in aceasta zi si nu se saruta, in acel an nu se vor mai iubi.
- Fetele strang viorele si tamaioasa, pe care le pastreaza la icoane, fiind folosite apoi în diverse farmece de dragoste.
- Prin unele locuri, exista si obiceiul ca fetele mari sa stranga apa din omatul netopit. Aceasta apa, pastrata cu mare grija, are proprietati magice, spunandu-se ca este nascuta din surasul zanelor, putand face fetele mai frumoase, mai dragastoase si mereu iubite.
- Se spune ca daca in aceasta zi ai norocul sa auzi pupaza, vei fi harnic tot anul. Daca ploua, primavara va veni devreme si va fi frumoasa.
- In aceasta zi nu se tese, nu se carpeste, nu se lucreaza la camp sau în fierarie. In schimb, se face curatenie generala in casa, pentru ca tot ce va urma sa fie cu spor. Deasemenea, dat fiind faptul ca originile traditiei se regasesc in ciclul naturii, in aceasta zi nu se sacrifica pasari sau animale.
- Daca nu se sarbatorea in vreun an Dragobetele, se credea ca tinerii nu se vor putea indragosti in anul care urma; in plus, un semn rau era daca o fata sau un baiat nu intalneau la Dragobete macar un reprezentant al sexului opus. Se spunea ca in tot acel an nu vor avea iubiti.

„Mai presus de toate, sa aveti o iubire profunda unii fata de altii, caci iubirea acopera o multime  de pacate”.1 Petru  4:8 

articol scris de Artemis

marți, 7 februarie 2012

Toleranta ne deschide calea catre armonie

„… Dumnezeu, desi voind sa-si arate mania si sa-si faca cunoscuta puterea, a tolerat cu multa indelunga rabdare niste vase ale maniei…” (Romani 9:22)

Toleranta este un cuvant care se poate explica si aprofunda, el avand multe fatete. Cateodata, cand vorbim despre toleranta, folosim acelasi termen, dar o intelegem in mod diferit, pentru ca si noi suntem diferiti. O putem accepta si adopta in maniera noastra, in functie de disponibilitatea sufleteasca fata de ceilalti, dar si fata de noi insine.

Astfel, o putem privi ca o ingaduinta sau ca o indulgenta. Atunci cand ne referim la corpul uman, vom spune ca tolereaza bine anumite mancaruri, medicamente, etc. In unele cazuri, insa, poate avea si repercursiuni negative, ca de exemplu: admiterea unei mici abateri de la greutate, de la calitate, de la rigurozitate, de la punctualitate etc, acestea putandu-se intampla, tocmai, pentru ca suntem prea toleranti cu micile noastre defecte.

Pe de alta parte, cand vorbim despre toleranta pentru armonie, avem in vedere celalalt aspect, cel pozitiv.

Toleranta este ca zaharul intr-o ceasca de cafea. In cantitate corespunzatoare, ea iti poate aduce gustul perfect, placerea, buna dispozitie, in clipele in care o savurezi si, cateodata... chiar pentru o intreaga zi. Iti poate indulci viata, iti poate descreti fruntea si poate insenina cerul sufletului. Din pacate, daca, probabil, suntem generosi atunci cand este vorba despre zahar, de multe ori, uitam sa fim la fel, atunci cand subiectul in discutie este... toleranta.

Ea pretinde echilibru, iar mentinerea acestuia nu se obtine in mod facil. Nu este usor sa fii tolerant.

Noi, oamenii, ne asemanam cu un pendul care se balanseaza dintr-o parte intr-alta. Uneori, suntem prea putin toleranti, alteori, toleram prea mult.

Daca toleram prea mult, familia si/ sau mediul, din care facem parte, s-ar putea sa aiba de suferit, pentru ca stricam echilibrul, sau contribuim, mai mult, la adancirea dezechilibrului. Toate acestea, se pot intampla pentru ca sunt destul de putini cei carora le pasa, cu adevarat, de semenii lor si sunt interesati sa analizeze ce este corect si ce este gresit, iar atunci cand descopera eroarea sa o constientizeze si sa ii ajute si pe ceilalti sa o faca.

Daca, dintr-o iubire prost inteleasa, toleram tot ce fac copiii nostrii, nu le usuram viata, cum ar crede unii dintre noi, ci chiar ii impidicam sa evolueze, sa fie impliniti si fericiti, pentru ca noi, de fapt, nu ii ajutam sa devina constienti de rolul lor in lume si pregatiti sa-si asume responsabilitatile ce le revin in viata.

Pe de alta parte, un proverb chinez spune ca: „Oamenii toleranti nu sunt niciodata stupizi, iar oamenii stupizi nu sunt niciodata toleranti”. El contine mai mult decat o farima de adevar, intrucat, a fi tolerant este o provocare ce necesita respect fata de normele corespunzatoare de conduita, precum si fata de semeni.

Poate ca, in loc sa cautam, intotdeauna, sa avem ultimul cuvant, ar fi mai bine sa invatam sa-i ascultam si pe ceilalti, sa le intelegem pozitia si sa retinem ceea ce ne este de folos.
Este un adevar demonstrat ca, persoanele, care cultiva rabdarea si respectul fata de ceilalti, au parte de o cunoastere si de o intelegere mai profunda a vietii, care, de cele mai multe ori, conduc spre armonie, echilibru si fericire. Astfel de oameni traiesc cu intelepciune si bucurie fiecare clipa.

De aceea, pentru fericirea noastra si a celorlalti si din respect pentru viata, ori de cate ori este implicata o preferinta personala, poate ca ar fi bine sa fim mai flexibili si sa le permitem celorlalti  sa  se  bucure  de  alegerea  pe  care  au  facut-o.

Articol scris de Artemis