Aerul este una dintre principalele resurse ale vieţii pe această planetă. Fără el, existenţa noastră terestră se încheie în câteva minute. Şi dacă nu veghem să-l păstrăm „în bună ordine”, oricât de evoluaţi am fi din punct de vedere tehnologic, oricâte rezerve ne-am face, oricât de bine am purifica şi prelucra un aer viciat, poluat, irespirabil, procesul nu ar putea fi niciodată complet, apărând posibilitatea ca, în timp, dezvoltarea şi starea de sănătate a fiinţei umane să fie afectate.
Învăţaţii din vechime spuneau că totul în jur respiră în ritmul său propriu, nu numai pe pământ, dar şi în cosmos. Ba chiar, spuneau ei, că întregul univers respiră. Şi fiecare în felul lui şi toţi şi toate la un loc, respiră în ritmul Respiraţiei Lui Dumnezeu. Aceasta ne învăluie pe toţi, ne dă forţa şi puterea de a exista şi este chintesenţa întregii Creaţii.
Însă noi, oamenii, poluând aerul propriei noastre planete – care este casa noastră în acest univers - provocăm dezastre ecologice. Încep să moară plante, animale, alte vieţuitoare, putând duce, în timp, la dispariţia unor întregi specii de pe faţa pământului, dezechilibrând astfel, întreg ecosistemul planetar. Dar aerul, pe care îl respirăm şi care ne ţine în viaţă, conţine toate tipurile de energii specifice, proprii fiecărui element component al ecosistemului planetar. Putem spune că aerul conţine „toate ritmurile specifice de respiraţie” ale tuturor elementelor componente ale mediului planetar în care trăim. Iar starea noastră de sănătate depinde de toate acestea. Este lesne de înţeles ce s-ar putea întâmpla, dacă unele dintre ele ar dispărea cu desăvârşire. Iată motivul pentru care spunem că, în cazul în care prin acţiuni nesăbuite am polua, peste măsură, aerul acestei planete, oricât ne-am strădui noi, oamenii, folosind tehnologia noastră, nu am putea reuşi să conferim aerului purificat şi prelucrat, toate calităţile pierdute, calităţile necesare unei vieţi trăite în condiţii optime de sănătate.
Medicina tradiţională orientală, a cărei începuturi se pierd în negura vremurilor, cunoştea secretul vindecării trupului, sufletului şi spiritului prin modul de respiraţie. Pentru purificare, pentru echilibrare sau pentru tratarea diverselor afecţiuni, se recomandau anumite exerciţii care constau în imprimarea unor ritmuri specifice de respiraţie însoţite, de cele mai multe ori, de vizualizarea unor imagini sau succesiuni de imagini care aveau menirea de a susţine şi accelera întregul proces de vindecare. Câteodată, în funcţie de gradul de afectare a stării de sănătate a fiinţei pacientului, se incantau anumite sunete cu tonalităţi şi intensităţi diferite, la intervale de timp bine stabilite. Iar toate acestea se făceau, de regulă, în mijlocul naturii, pentru re-armonizarea omului cu ea şi cu „ritmurile de respiraţie ale elementelor ei componente”. Astfel încât, iată cât de important este ca fiecare dintre noi, după puterile noastre, prin propriul nostru comportament să veghem la scăderea poluării şi la păstrarea purităţii aerului pe care îl respirăm noi, copiii şi nepoţii noştrii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu