Un gand-cuvant pentru ganduri-negandite

Cuvinte de leac… De ce cuvinte de leac?

Pentru ca un cuvant poate inalta, poate zidi, poate lecui, după cum un alt cuvant poate dobori, poate distruge, poate rani.

Noi am ales sa va aducem cuvintele de leac cuvintele vindecatoare pentru trup, pentru minte, dar si pentru Suflet si Spirit…

miercuri, 12 octombrie 2011

Sfanta Parascheva - lumineaza drumul spre Divinitate

Sfanta Cuvioasa Parascheva a trait in prima jumatate a veacului al XI-lea. Primele scrieri in limba romina despre viata sfin­­tei o le gasim in "Cartea romaneasca de in­va­ta­tura" a mitropo­litului Varlaam al Moldovei, Iasi, 1643.
S-a nascut in Epivata (azi Boia­dos), pe tar­mul Marii Mar­mara, in apropiere de Cons­tan­­ti­nopol (mai tirziu, Istanbul), pe atunci ca­pi­tala Imperiului bizantin. Pa­rintii ei, oa­meni de neam bun si cre­dinciosi, ravnitori spre cele sfinte, au crescut-o in frica de Dum­nezeu, in­dem­nind-o spre de­prin­­derea fap­te­lor bune, dar mai ales a postului, ru­gaciunii si milos­te­niei. Un frate al ei, dupa ce a terminat scoala, s-a calugarit sub numele de Eftimie; a fost ales epis­cop în localitatea Madite pentru dra­­gos­tea fata de cele sfinte si pentru cultura sa de­ose­bita.
Sfinta Parascheva si-a petrecut anii co­pi­la­­riei in casa parintilor, sub ocrotirea acestora. Se spune ca pe cind avea zece ani, "fiind intr-o bi­serica a Precistei" a auzit citindu-se, la Sfan­ta Li­turghie, cuvintul Evangheliei: "Ori­ci­ne vo­ies­te sa vina dupa Mine, sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie" (Mar­cu 8, 34). Chemarea Mantui­to­ru­lui a sadit in inima ei dorul de desavarsire, incat si-a im­partit toate hainele saracilor. Acelasi lucru l-a fa­cut si în alte imprejurari, fara sa tina seama de mustrarile parintilor. Mostenind o mare avere de la parinti, im­preună cu fratele ei, tanara Parascheva a da­ruit saracilor partea ce i se cuvenea de mos­te­ni­re si, "parasind frumusetea acestei lumi", s-a re­­tras "in adancul pustiei". S-a oprit mai intai la Con­stanti­nopol, unde a ascultat cuvinte de in­­va­tatura de la calugari si calugarite. Urmand sfaturile aces­to­ra, a pa­rasit capitala, indreptindu-se spre ti­­nutul Pontului. Vreme de cinci ani a ramas la Manastirea Maicii Domnului din Hera­cleea. De aici a plecat spre Tara Sfinta, in do­rinta de a-si petrece restul vietii in locurile bine­­cuvantate de viata pa­man­teasca a Man­tui­­to­rului Iisus Hristos si a Sfintilor Apostoli. Dupa ce a vazut Ierusalimul, s-a asezat intr-o ma­­nastire de calugarite in pustiul Iordanului, unde s-a nevoit cu postul si s-a inal­tat duhov­ni­­ceste in rugaciune, intocmai ca Sfintul Ioan Bo­tezatorul, ca Sfanta Maria Egipteanca si ca atatia alti ostenitori ai pustiei roditoare de de­sa­var­sire. Mitropolitul Varlaam al Moldovei, in Cazania sa, spune ca acum Sfanta nu mai avea grija "nici de vesminte si de asternuturi, nici de mancari ai de mese, nici de casa sau sluj­­nice, ci numai de curatia sufletului si de ras­puns judetului (judecatii n.n.) ce va sa fie". Ea "pururea suspina si tanjea cumu-si va infru­mu­seta sufletul, cum se va logodi pe sine Mirelui ceresc, lui Iisus Hristos, cum se va indulci la vederea Mirelui sau, de slava si de lu­mina si de bucuria cea fericita. De aceasta ... ochii de la­crimi ii erau intunecati pu­rurea".
Intr-o noapte, insa, pe cand avea ca la 25 de ani, un inger i-a spus, in vis, sa se rein­toar­ca in locurile parintesti: "Sa lasi pustia si la mosia ta sa te intorci, ca acolo ti se cade sa lasi trupul pamantului si sa treci din aceasta lume catre Dumnezeu, pe Care L-ai iubit". Dupa ce a avut aceasta vedenie, sfanta "fara de voie lasa pustia si se intoarse in lume si la Tarigrad veni". Ti mereu in biserica Precistei ce este in Vlaherne si catre icoana Sfintiei Sale cazu si cu lacrimi se ruga asa si zicea: "N-am alta na­dej­de, n-am alt acoperamant. Tu-mi fii in­drep­­­tatoare, tu-mi fii folositoare... Ca pana am umblat in pustie pe tine te-am avut aju­tor, iar acum, daca m-am intors in lume, in­drep­­teaza-ma pina la sfirsitul vietii mele, că alta nadejde nu am".
Din Constantinopol s-a indreptat spre Epi­vata, localitatea in care vazuse lumina zilei, fara sa spuna cuiva cine este si de unde vine. "Acolo", con­tinua mitropolitul Varlaam, "truda catra truda si durere catra durere adauga, cu post si ne­dormire pe sine se infru­mu­­seta..., cu lacrimi pa­mantul uda si se ruga: Doamne Iisuse Hris­toa­se, cauta din lacasul Tau cel sfant; am lasat toate si dupa Tine am ca­la­torit in toata viata mea. Ti acum, indura-Te Doamne, spune inge­rului bland sa ia cu pace sufletul meu". Impacata cu sine, cu oa­me­nii si cu Dumnezeu, si-a dat astfel sufletul intru odihna Mirelui ceresc.
A fost îngropată ca o straină, fara ca ni­meni sa stie cine era. Dar Dumnezeu, voind sa o proslaveasca, a descoperit in chip mi­nu­nat cine era acea straina. Se spune ca un ma­ri­nar a murit pe o corabie si trupul i-a fost arun­cat in mare. Valurile l-au adus la tarm, iar un sihastru care traia acolo a rugat pe niste cres­tini sa-l ingroape dupa randuiala cres­ti­neasca. Sapind deci o groapa, "aflara trupul Prea Cuvioasei Parascheva neputred si plin de mi­reasma". Cu toate acestea, au pus alaturi de ea si trupul corabierului, cel rau mirositor.
Dar, in noaptea urmatoare, unuia din cres­­tinii care sapasera groapa, cu numele Gheorghe, i s-a aratat in vis o imparateasa, se­zand pe un scaun luminat si inconjurata de multime de ingeri. Unul dintre ingeri l-a luat de mana, l-a ridicat si i-a zis: "Gheorghe, pen­tru ce n-ati so­cotit trupul Sfintei Parascheva? Nu stiti ca Dum­nezeu a iubit frumu­setea ei si a vrut sa o pro­slaveasca pe pamant?" Iar im­pa­rateasa pe care o vazuse in vis si care nu era alta decat Cuvioasa Parascheva i-a poruncit sa ia degraba trupul ei si sa-l aseze undeva, intr-un loc de cinste. Aceeasi vedenie a avut-o si o fe­meie credincioasa, cu numele Eftimia, intr-acelasi chip si in aceeasi noapte, si a doua zi amandoi au spus tuturor minunata intamplare.
Credinciosii de acolo, auzind de visul celor doi, au inteles ca este un semn dum­ne­zeiesc, drept care au luat trupul Cuvioasei din mor­mant si l-au adus cu mare bucurie, "cu lu­mini si cu tamaie", asezandu-l in Biserica Sfintii Apostoli din Epivata. Indata au avut loc vindecari miraciloase in urma rugaciunilor care se faceau langa cinstitele sale moaste. Se spu­ne ca drept-credinciosii crestini din Epivata au zidit o bi­serica chiar pe locul in care au trait parintii ei si unde ea se nascuse. Vestea despre minunile care se savarseau in apro­pierea cinstitelor moaste s-a ras­pandit cu­rand in Tracia si in Peninsula Balcanică. Este foarte probabil ca Patriarhia ecumenica va fi procedat de timpuriu la canoni­za­rea ei, adica la trecerea ei in ran­dul sfintilor.
Dupa ce au stat in Biserica Sfintii Apos­toli din Epivata vreme de vreo doua sute de ani, savarsindu-se multe semne si minuni in jurul lor, datorita eve­nimentelor politice care au adus mul­ta durere in tarile balcanice, cinsti­tele moaste ale Sfintei Parascheva au fost stra­mutate in mai multe locuri, fiind tuturor ali­nare in suferinta, liman lin si neanviforat al celor care o cinstesc si o cheama in rugaciune sa mijloceasca la Atot­milostivul Dumnezeu.
Domnitorul Moldovei, Vasile Lupu, le-a adus la Ias. Povestea stramutarii moastelor este zugravita pe peretele de vest al Bisericii”Sfintii Trei Ierarhi”, ca marturie peste veacuri.
In Calendarul Pastoral, data de 14 octombrie este considerata zi de soroc, stalp intre vara si iarna, fiind ziua in care se da drumul berbecilor in turmele de oi pentru imperechere. I se mai spune Vinerea Mare, Nunta Oilor sau Napustitu’ Berbecilor. Astfel, in functie de imperecherea, gestatia, fatatul si intarcatul mieilor, Calendarul Pastoral imparte anul in doua anotimpuri egale, strajuite de Samedru (26 octombrie) si Sangiorz (23 aprilie).
Credinciosii care nu ajung la Iasi merg la bisericile sau manastirile din apropiere sa se roage pentru sanatate, bunul mers al vietii si pentru inlaturarea necazurilor, si fac pomeni pentru mortii care nu-si gasesc linistea, adica pentru aceia care au murit fara lumanare si au fost ingropati fara preot. Gospodarii care pot si au cu ce fac, in aceasta zi, masa mare, cu bucate alese sa manance si cei saraci, nu se servesc, insa, poame cu cruce, nuci si castraveti. In popor, Sfanta Parascheva e perceputa ca fiind "mare la trup si urata la chip", dar cu un suflet bun, pentru ca-i fereste pe oameni de boli, grindina, trasnet si pe copii ii apara de deochi. De aici, de la aceasta perceptie, i se mai spune si Sfanta Vineri.
Imaginarul popular o descrie pe Sfanta Vineri ca fiind o batrina blajina, imbracata in alb, cu un toiag in mana, de multe ori plina de rani, pentru ca unele femei necredincioase lucreaza de ziua ei. Este considerata protectoarea animalelor salbatice si a copiilor. Odinioara era respectata de toata lumea prin post si rugaciune, era numita imparateasa vazduhului, cea care pazeste toate lighioanele pamintului, iar o eventuala intalnire cu ea nu putea fi decat benefica.
Copiii o cunosteau din basme si povesti, din poezioarele invatate de la bunici: „Vineri avea un ficior/ si-l purta domnisor./ El plangea si lacrama/ Da’ nime nu-l auzea...”. Descan­ta­toarele o invocau si ele pentru a spori puterea tamaduitoare a plantelor de leac. Se spune ca asa cum va fi ziua de 14 octombrie la fel va fi si Ziua Sfantului Dumitru, pe 26 octombrie, dar si celelalte sarbatori de peste an. Se mai spune ca, daca frunzele copacilor ingalbenesc si cad repede, este semn ca anul care vine va fi roditor. De Sarbatoarea Sfintei Parascheva, ciobanii nu cioplesc nimic sa nu le iasa mieii tarcati. Turmele de oi se pregatesc pentru iernat, se implineste sorocul ciobanilor, vacarilor si pandarilor si se fac angajari noi pentru anul care urmeaza; berbecilor li se da voie printre oi, pentru prasila. In multe zone din tara se organizeaza iarmaroace de toamna, unde se valorifica produsele oilor. In dimineata zilei de 14 octombrie, ciobanii trebuie sa verifice felul in care au dormit oile. Daca stau gramada, e semn ca va fi iarna grea, geroasa. Daca sunt imprastiate, iarna va fi blanda. Si, daca de Sfanta Parascheva nu ploua, atunci iarna va veni curand.

Colectivul acestui blog ureaza tuturor persoanelor care poarta numele Sfantei Parascheva un sincer si calduros „LA MULTI ANI”, multa sanatate si veselie!

Artemis

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu