Iubirea Divina de Acasa

Motto: Faptul ca din partea sa Dumnezeu a facut totul pentru om, pana si jertfa Sa de pe crcuce, dovedeste ca omul are un prea imens, necrezut de mare. Omul are dimensiunile intentiei Divine; centrul si sinteza creasiunii Sale: lumea vazuta, imbinata cu lumea nevazuta. Iata de ce suntem datori a vietui potrivit acestei intentii Divine: adica sa traim deodata, si ca persoane vazute, si ca persoane nevazute; caci omul are valoarea aratata de jertfa de pe cruce. Cind omul traieste in adevarata lui valoare este subiect de istorie, pe cand, daca renunta la dimensiunile sale divine, ajunge obiect de istorie, in rand cu oricare dintre obiecte; nu mai poarta un nume, ci poarta un număr. 

Preot Ieromonah Arsenie Boca “Cararea Imparatiei”

Doamna Geta Heimerl, e un om cu un suflet mare si prin intermediul povestilor compuse de ea (adresate atit copiilor cat si adultilor) stie si poate sa aduca multa liniste si pace celor din jur… In randurile ce vor urma domnia sa ne va impartasi o traire emotionanta.

“Dragii mei, am sa va povestesc o traire a sufletului meu. O traire care mi-a schimbat total viata, care m-a facut sa inteleg rostul nostru pe acest pamant. Ziua aceea as putea-o numi cea mai importanta zi din viata mea. De ce?... pentru ca din acel moment, am inceput sa intru in contact cu alte dimensiuni, cu alte entitati. De atunci, cu ajutorul acestor entitati, am invatat lucruri care nu existau in nici o carte. De cite ori le-am cerut ajutorul, nu au intirziat sa mi-l ofere. De atunci am descoperit ca lumea celor “decedati” nu este ceva de neatins... ca ei vin si ne ajuta... celor care au „urechi” sa-i auda le dau povete si nu numai. De atunci, din acea zi, am inteles ca fiecare om isi are rostul si menirea sa. O menire care incepe cu mult inainte de a ne naste...si culmea ...misiunea aceasta se poate afla.

Fiecare am citit sau am auzit de-a lungul timpului despre tot felul de intamplari miraculoase. Le credeam mai mult sau mai putin, dar intotdeauna, in urma lor ramanea un semn de intrebare “oare as putea trai si eu un astfel de eveniment? ”...curiozitatea fiind intotdeauna prezenta.

Citisem povesti despre lumea de dincolo, care de care mai inspaimantatoare, şi aproape ca, de cele mai multe ori mi-a fost frica la gandul ca odata si odata va trebui sa plec dincolo, in lumea celor drepti.

Povestea mea incepe intr-o seara de toamna frumoasa, bogata, in urma cu zece ani… Primesc un telefon de la mama mea: tatal meu s-ar putea sa nu mai reziste pina dimineata si sa plece in cealalta dimensiune, cea a mortii. M-a cuprins o disperare imensa. Nu se poate! striga sufletul meu. Nu se poate! Tatal meu era pentru mine sensul meu de a fi, era tot ce poate fi mai bun si mai cald in viata mea, era steaua mea calauzitoare. El era locul in care ma retrageam cand nu mai aveam puterea de a merge mai departe. El era singura fiinta din viata mea care cu un singur cuvant imi stergea durerea si ma facea sa ma ridic, sa am incredere in mine si sa privesc mereu cu iubire in jurul meu, indiferent ce mi s-ar fi intamplat.

In acea stare, singurul meu gand a fost rugaciunea. Cum il mai puteam ajuta altfel? L-am rugat pe ingerasul meu pazitor sa fie cu mine in rugaciune, am rugat Divinitatea sa-mi trimita si alti ingerasi ca impreuna sa ne rugam pentru sufletul tatalui meu.

A fost cea mai puternica rugaciune din viata mea. Nu m-am rugat niciodata pana atunci la fel de puternic, si nici nu cred ca as mai putea vreodata. Toata puterea vietii mele a fost în acea rugaciune. Cand am terminat mi-am ridicat mainile catre cer, erau luminoase… si in coborarea lor, urme de lumina au ramas in aer, ca doua comete. Ma simteam impacata. O linistite suprema pusese stapanire pe sufletul meu, nemaintalnita pana atunci. Am facut cativa pasi prin camera si, cu sufletul plin de toata puterea rugaciunii, m-am indreptat spre dormitor. Am intrat si… dintr-o data am simtit cum incep sa urc rapid. Am privit imediat in jos, picioarele erau de parchet… si totusi… urcam cu o viteza uluitoare.

Brusc a aparut in fata ochilor mei filmul vietii mele, un cliseu cu toate intamplarile vietii si parca cineva il derula in fata mea. Am retrait, uluitor de repede, toate operatiile mele , divortul, decesul iubitei mele bunici , stiam fiecare imagine ce inseamna, retraiam fiecare stare, totul intr-o viteza extraordinara. Urcam neincetat. Mi-am spus: Doamne, ce repede s-a scurs viata mea, ca o fluturare de aripi. Urcam, si, dintr-o data mi-am dat seama ca toate greutatile prin care trecusem pana atunci au fost raportate la locul unde ma aflam in acel moment, foarte mici, si culmea , am inteles ca as fi fost in stare sa trec prin multe rele , numai sa ajung acasa. Pentru ca asa simteam acel loc… acasa. Acesta a fost locul final la care am urcat. Ajunsesem intr-o lume a iubirii, a impacarii, a bucuriei. Nu se poate descrie in cuvinte starea aceasta, nu exista cuvinte la superlativ pentru a o defini, ea se traieste, nu se defineste. Simteam bucuria creatiei, traiam starea de multumire a eternei iubiri.

Pentru prima data in viata mea am simtit adevarata iubire. Atunci, acolo, mi-am dat seama ce jalnic iubisem pana atunci. Chiar densitatea aerului era alta, iar timpul, ei bine, timpul nu-l simteam . Aveam intuitia ca acolo, la acel moment, timpul trecut, prezent si viitor sunt una.

Ma “scaldam” in acea stare de imensa pace, iubire, armonie. Si am avut extraordinarul sentiment de ACASA. Acolo eram intr-adevar, acasa. Dintr-o data am stiut ca de acolo am venit pe pamant si ca acolo ma voi intoarce candva si brusc, in urma acestor constientizari am simtit ca incep sa cobor, si m-am rugat cu disperare: Doamne, ajuta-ma sa nu gresesc prea tare, ca nu cumva sa nu ma mai intorc… acasa!

Si, cu    sufletul plin de aceasta fierbinte rugaciune am revenit in camera mea. Eram uluita. Toata fiinta mea era plina cu cea mai mare comoara care exista: Iubirea Divina. Ma simteam atat de mica si totusi atat de mare. Mica pentru ca pana atunci numeam iubire un semtiment ce era infim in comparatie cu ceea ce simtisem acolo sus, si mare pentru ca sufletul meu plutea intr-o pace pe care nu o voi uita niciodată.

Am fost acasa, spunea sufletul meu, acolo unde iubirea este eterna, unde pacea si toate cele bune si frumoase traiesc in stare maximă. Acolo nu era durere.

Tocmai coborasem din lumea Iubirii. Priveam in mine. Si eu eram iubire. Pentru prima oara in viata mea am vazut iubirea din mine si am inteles ca ea exista in fiecare dintre noi. Toti purtam in noi imensa iubire. Depinde de noi cum si cand o “scoatem” la iveala. Si o avem tocmai pentru ca toti venim de acolo, de acasa, si toti vrem, constient sau nu, sa ne intoarcem… acasa.

Dimineata am sunat la parintii mei. Taticu isi revenise “miraculos”. Am multumit din nou pentru imensul ajutor. Atunci am stiut ca nu i se mai poate întimpla nimic rau tatalui meu.

Din acea seara a inceput “calvarul” meu. Dorul imens de acasa.

Nu mai puteam trai ca pana atunci. Incepeau sa apara alte prioritati in fata mea, iar dorul de acasa ma facea sa plang ore in sir.

Zi de zi mergeam la biserica Sfintul Elefterie si ma rugam la icoana Domnului Iisus Hristos. Ma rugam sa primesc puterea de merge mai departe, de a-mi putea indeplini misiunea acestei vieti aici, pe pamant. Aveam momente cand imi doream sa mor... in felul acesta as fi putut ajunge acasa. Dupa saptamani de rugaciuni, intr-o după-masa, stand ca de obicei ingenunchiata la icoana Domnului Iisus Hristos, in aceeasi biserica, ma rugam: Doamne, ajut-o pe roaba ta Georgeta… si… dintr-o data aud o voce, venind de undeva din dreapta mea, care-mi spune bland si duios: Tu nu esti roaba nimanui… Uimita am privit in jur, dar nu vedeam pe nimeni. Dar atunci ce sunt?, am întrebat mental, cuprinsa de uimire.

“Voi toti sunteti invatatei”, mi-a raspuns cu iubire aceeasi voce…

Aceasta a fost prima mea comunicare cu lumea de dincolo. Am inteles ca de acolo, de acasa primisem acest dar: de a putea comunica cu entitati ale lumii divine.

In orice exista un inceput. Acesta a fost inceputul meu. Rugaciunea a declansat totul. De atunci mi s-au întamplat multe.

Privind in urma, totul mi se pare normal. Comunicarea cu lumea divina este acum, la “ordinea zilei”. Pot fi în acelasi timp si aici, si “dincolo”.

Artemis