Sfantul Ilie si calea spre Dumnezeu

„Ilie era un om cu slabiciuni asemenea noua, dar cu rugaciune s-a rugat sa nu ploua si nu a plouat trei ani si sase luni”. (Iacob 5, 17)

Astazi, credinciosii ortodocsi il sarbatoresc pe Sfantul Ilie Tesviteanul, unul dintre cei mai importanti prooroci din Vechiul Testament.

Sfantul Ilie s-a nascut in tinutul Tesvi, din Galaad (pe teritoriul Iordaniei de astazi), de unde si numele de Tesviteanul, in familia unui preot al Legii Vechi. Sfantul Prooroc Ilie a venit pe lume cu aproximativ 900 de ani inainte de Iisus Hristos, intr-o perioada grea a istoriei poporului ales, in vremea cultului idolilor. Activitatea Sfantului Ilie s-a desfasurat in regatul Israel din Samaria, unde a fost trimis de Dumnezeu pentru a-i vesti regelui Ahab marea seceta. In loc sa se pocaiasca, regele a incercat sa-l ucida pe prooroc. Dumnezeu l-a ascuns intr-o pestera, langa un parau, unde sfantul a fost hranit de un corb, apoi Ilie a ajuns la o vaduva din Sarepta Sidonului (sudul Libanului de astazi), unde a inceput sa faca minuni: l-a inviat pe fiul vaduvei si i-a inmultit faina si uleiul.

Catre sfarsitul anilor de seceta, Dumnezeu l-a trimis din nou pe Ilie la regele Ahab, ca sa-i descopere acestuia ca pricina suferintelor poporului sau era inchinarea la idoli. Ca sa-l cunoasca pe adevaratul Dumnezeu, Sfantul Ilie i-a propus lui Ahab sa ridice un jertfelnic si sa se roage mai intai proorocii lui Baal, apoi el lui Dumnezeu. Poporul, sfetnicii si proorocii s-au rugat idolilor, insa acestia nu le-au auzit ruga, pentru ca nu existau. Spre seara s-a rugat si Sfantul Ilie si Dumnezeu a trimis foc din cer si a ars totul, secand pana si apa din santuri. Atunci, multimile au cazut cu fata la pamant, s-au cait de pacate si i-au ucis pe proorocii si slujitorii zeilor.

In Biblie, se spune ca Sfantul Ilie a fost rasplatit de Dumnezeu, pentru viata lui lipsita de orice pacat, prin ridicarea la cer cu trupul, fara moarte fizica. La fel s-a intamplat si cu Enoh, un alt mare profet al Vechiului Testament. Tot din Scriptura aflam ca, la sfarsitul veacurilor, Ilie si Enoh se vor intoarce pe pamant, il vor infrunta pe Antihrist timp de trei ani si jumatate, vor fi martirizati si vor cunoaste si ei moartea fizica, fireasca pentru orice om.

Se spune ca, daca in ziua de Sfantul Ilie este furtuna, nu trebuie sa se deschida nici usile, nici ferestrele caselor, ca nu cumva sa se ascunda inauntru vreun diavol ce fuge de furia Sfantului. De teama, demonii se ascund prin pomi, pe sub stresinile caselor, in turlele bisericilor, in corpul unor animale, spre care Sfantul Ilie trimite trasnete. In popor, se crede ca diavolii se ascund mai mult in lemnul de carpen, de aceea acest lemn nu este folosit in gospodarie si nici nu se ascunde nimeni sub un carpen, pe vreme de furtuna. Daca tuna de Sfantul Ilie, merele si alunele vor fi viermanoase. Daca ploua, va ploua 20 de zile. In unele zone din tara, sarbatoarea Sfantului Ilie incepe cu cateva zile inainte de 20 iulie si culmineaza, pe 22 iulie, cu cinstirea Sfantului Ilie de foc.

Odinioara, oamenii nu lucrau de Sfantul Ilie, ca sa fie feriti de grindina. In schimb, se obisnuia sa se imparta mere, miere si covrigi pentru cei adormiti. Traditia nu dadea voie sa se manance mere pana pe 20 iulie si nici nu era voie ca merele sa se bata unele de altele, ca sa nu cada grindina. Pe 20 iulie, merele, considerate fructele lui Sant-Ilie, se duc la biserica pentru a fi sfintite, crezandu-se ca astfel vor deveni mere de aur pe lumea cealalta.

In unele zone din Moldova, in ziua de Sfantul Ilie se mananca grau nou fiert, cu miere de albine. Daca graul nu a fost treierat pana in ajunul praznicului, femeile imbraca straiele de sarbatoare si merg sa secere cativa snopi de grau, pe care ii scutura de boabe, piseaza graul si il fierb, pentru a-l cunsuma cu miere de albine. In alte zone se mananca fructe proaspete, pentru a fi sanatos tot anul umrator, insa nu mere varatece, pentru a nu fi lovit de traznete.

De Sfantul Ilie, la sat avea loc retezatul stupilor, adica recoltarea mierii de albine. La aceasta operatie luau parte numai barbatii curati trupeste si sufleteste, imbracati in straie de sarbatoare, ajutati de un copil. Femeile nu aveau voie sa intre in stupina. Dupa recoltarea mierii, cei ai casei, impreuna cu rudele si vecinii invitati la sarbatoare, gustau din mierea noua si se cinsteau cu tuica indulcita cu miere. Masa festiva, adevarata petrecere cu cantec si joc, asigura belsugul apicultorilor si apara stupii de furtul manei. Era extrem de important ca la aceasta masa sa nu fie prezenti stiutorii de farmece si vraji, caci mierea furata in astfel de zile mari avea puteri magice.

Fetele nemaritate obisnuiau sa mearga pe ascuns in lanurile de canepa si sa se tavaleasca goale prin roua. Daca noaptea visau canepa verde, era semn ca aveau sa se marite cu baieti tineri. De visau canepa uscata, urmau sa se marite cu un barbat mai in varsta.

In zorii zilei de Sfantul Ilie se culeg cele mai bune ierburi de leac, precum busuiocul, care se pun la uscat in locuri umbroase. Se crede ca, daca omul poarta in ziua de praznuire a Sfantului Ilie matisori de salcie, sfintiti la Florii, va fi ferit de fulgere.

In popor, Sfantul Ilie este cunoscut, mai degraba, ca un personaj mitologic, Sant-Ilie, om bun la suflet, dar iute din fire. In Panteonul romanesc, Sant-Ilie este o divinitate a Soarelui si a focului, identificata cu Helios, din mitologia greaca, si cu Gebeleizis, din mitologia geto-daca. Sant-Ilie mai este numit si Zeul solar, ziua de 20 iulie fiind considerata mijlocul sezonului pastoral, cand ciobanii isi coboara turmele de la stana. In imaginatia populara, Sfantul Ilie este reprezentat ca cel ce si-a ucis parintii la indemnul diavolului. Isi cere iertare pentru fapta savarsita si primeste de la Dumnezeu un car de foc si putere sa-i omoare pe diavoli. Fulgerul este considerat semnul ca Ilie umbla prin cer cu carul de foc, pentru a-i pedepsi pe demoni, iar tunetul este semn ca a mai omorat un diavol. Rotile carului au zimti, care gauresc cerul, iar apa din rai se scurge pe pamant sub forma de ploaie.

De aici si traditia potrivit careia Sfantul Ilie aduce ploile datatoare de bogatie in recolta. Inaintea zilei de Sfantul Ilie se incheie toate obiceiurile de chemare a ploii. In aceasta perioada, pe timp de ploaie, furtuna sau vijelie, oamenii isi fac foarte des semnul crucii, pentru ca Dumnezeu i-a zis lui Ilie, cand i-a dat biciul in mana: Ilie, in toate sa dai, dar in cruce noua sa nu dai!

Numeroase biserici de la orase si sate au hramul Sf. Ilie, iar statisticile de la noi arata ca mai mult de 120.000 de romani poarta numele acestui Sfant.

Colectivul acestui blog ureza tuturor celor care isi sarbatoresc ziua numelui "LA MULTI ANI ", multa sanatate, si veselie!

Artemis

APRECIEREA

    Exista o mare putere in alegerea de a aprecia. Fie ca apreciem o fiinta, o experienta sau orice alt aspect al vietii noastre, este intotdeauna cea mai buna optiune.

   In primul rand, este o manifestare a Naturii nostre Divine, caci, in opinia mea, una dintre atitudinile permanente ale Divinitatii este tocmai recunostinta.

  Cum toate gandurile, emotiile, cuvintele si actiunile noastre sunt creatoare ale realitatii pe care o experimentam, ori de care ori alegem sa privim cu apreciere si recunostina un aspect al vietii noastre, ii amplificam manifestarea acum si in viitor. Daca, de exemplu, sunt recunoscatoare pentru starea de sanatate de care ma bucur in prezent, voi atrage cu mai multa usurinta o stare similara si in viitor, fiindca ma aliniez cu vibratia acestei stari si raman in ea.

   Cred sincer ca in absolut orice ni se intampla si orice traim putem gasi ceva de apreciat. Uneori pare imposibil, insa daca mintea noastra nu gaseste acel « ceva », sufletul nostru are intelepciunea de a discerne. Am auzit undeva o afirmatie foarte frumoasa : « Ni s-au daruit numai miracole si ni s-au trimis numai ingeri ... » La un nivel foarte profund, cred ca tot ce ni se intampla este spre Binele nostru suprem, chiar daca uneori pare ca doar Dumnezeu stie care e acesta. Putem alege sa privim cu precadere partea luminoasa a vietii, fara ca asta sa insemne  a ne aseza pe nas o pereche de ochelari roz sau a ignora dificultatile si provocarile din calea noastra. Daca in viata cresc si se dezvolta aspectele pe care ne focusam cel mai mult, e firesc sa fim mai atenti si sa apreciem mai des ceea ce e bun in existenta noastra.

   Eu am ales sa ma intreb de mai multe ori pe zi : ce apreciez la viata mea acum, sau azi, sau in acest context... ? Este o intrebare care automat ma pozitioneaza in armonie cu Sinele meu Divin, fiindca am observat ca Ego-ul este cam greu de multumit si mai rar se gandeste la motive de apreciere :)

  Un alt exercitiu interesant este sa stabilesc dimineata ce anume voi aprecia la experientele din ziua respectiva ; este un mod placut de a-mi programa pozitiv asteptarile si intentiile, in plus ma ajuta sa ma obisnuiesc cu starea de recunostinta, fiindu-mi mai usor sa o accesez.

Iubirea Divina de Acasa

Motto: Faptul ca din partea sa Dumnezeu a facut totul pentru om, pana si jertfa Sa de pe crcuce, dovedeste ca omul are un prea imens, necrezut de mare. Omul are dimensiunile intentiei Divine; centrul si sinteza creasiunii Sale: lumea vazuta, imbinata cu lumea nevazuta. Iata de ce suntem datori a vietui potrivit acestei intentii Divine: adica sa traim deodata, si ca persoane vazute, si ca persoane nevazute; caci omul are valoarea aratata de jertfa de pe cruce. Cind omul traieste in adevarata lui valoare este subiect de istorie, pe cand, daca renunta la dimensiunile sale divine, ajunge obiect de istorie, in rand cu oricare dintre obiecte; nu mai poarta un nume, ci poarta un număr. 

Preot Ieromonah Arsenie Boca “Cararea Imparatiei”

Doamna Geta Heimerl, e un om cu un suflet mare si prin intermediul povestilor compuse de ea (adresate atit copiilor cat si adultilor) stie si poate sa aduca multa liniste si pace celor din jur… In randurile ce vor urma domnia sa ne va impartasi o traire emotionanta.

“Dragii mei, am sa va povestesc o traire a sufletului meu. O traire care mi-a schimbat total viata, care m-a facut sa inteleg rostul nostru pe acest pamant. Ziua aceea as putea-o numi cea mai importanta zi din viata mea. De ce?... pentru ca din acel moment, am inceput sa intru in contact cu alte dimensiuni, cu alte entitati. De atunci, cu ajutorul acestor entitati, am invatat lucruri care nu existau in nici o carte. De cite ori le-am cerut ajutorul, nu au intirziat sa mi-l ofere. De atunci am descoperit ca lumea celor “decedati” nu este ceva de neatins... ca ei vin si ne ajuta... celor care au „urechi” sa-i auda le dau povete si nu numai. De atunci, din acea zi, am inteles ca fiecare om isi are rostul si menirea sa. O menire care incepe cu mult inainte de a ne naste...si culmea ...misiunea aceasta se poate afla.

Fiecare am citit sau am auzit de-a lungul timpului despre tot felul de intamplari miraculoase. Le credeam mai mult sau mai putin, dar intotdeauna, in urma lor ramanea un semn de intrebare “oare as putea trai si eu un astfel de eveniment? ”...curiozitatea fiind intotdeauna prezenta.

Citisem povesti despre lumea de dincolo, care de care mai inspaimantatoare, şi aproape ca, de cele mai multe ori mi-a fost frica la gandul ca odata si odata va trebui sa plec dincolo, in lumea celor drepti.

Povestea mea incepe intr-o seara de toamna frumoasa, bogata, in urma cu zece ani… Primesc un telefon de la mama mea: tatal meu s-ar putea sa nu mai reziste pina dimineata si sa plece in cealalta dimensiune, cea a mortii. M-a cuprins o disperare imensa. Nu se poate! striga sufletul meu. Nu se poate! Tatal meu era pentru mine sensul meu de a fi, era tot ce poate fi mai bun si mai cald in viata mea, era steaua mea calauzitoare. El era locul in care ma retrageam cand nu mai aveam puterea de a merge mai departe. El era singura fiinta din viata mea care cu un singur cuvant imi stergea durerea si ma facea sa ma ridic, sa am incredere in mine si sa privesc mereu cu iubire in jurul meu, indiferent ce mi s-ar fi intamplat.

In acea stare, singurul meu gand a fost rugaciunea. Cum il mai puteam ajuta altfel? L-am rugat pe ingerasul meu pazitor sa fie cu mine in rugaciune, am rugat Divinitatea sa-mi trimita si alti ingerasi ca impreuna sa ne rugam pentru sufletul tatalui meu.

A fost cea mai puternica rugaciune din viata mea. Nu m-am rugat niciodata pana atunci la fel de puternic, si nici nu cred ca as mai putea vreodata. Toata puterea vietii mele a fost în acea rugaciune. Cand am terminat mi-am ridicat mainile catre cer, erau luminoase… si in coborarea lor, urme de lumina au ramas in aer, ca doua comete. Ma simteam impacata. O linistite suprema pusese stapanire pe sufletul meu, nemaintalnita pana atunci. Am facut cativa pasi prin camera si, cu sufletul plin de toata puterea rugaciunii, m-am indreptat spre dormitor. Am intrat si… dintr-o data am simtit cum incep sa urc rapid. Am privit imediat in jos, picioarele erau de parchet… si totusi… urcam cu o viteza uluitoare.

Brusc a aparut in fata ochilor mei filmul vietii mele, un cliseu cu toate intamplarile vietii si parca cineva il derula in fata mea. Am retrait, uluitor de repede, toate operatiile mele , divortul, decesul iubitei mele bunici , stiam fiecare imagine ce inseamna, retraiam fiecare stare, totul intr-o viteza extraordinara. Urcam neincetat. Mi-am spus: Doamne, ce repede s-a scurs viata mea, ca o fluturare de aripi. Urcam, si, dintr-o data mi-am dat seama ca toate greutatile prin care trecusem pana atunci au fost raportate la locul unde ma aflam in acel moment, foarte mici, si culmea , am inteles ca as fi fost in stare sa trec prin multe rele , numai sa ajung acasa. Pentru ca asa simteam acel loc… acasa. Acesta a fost locul final la care am urcat. Ajunsesem intr-o lume a iubirii, a impacarii, a bucuriei. Nu se poate descrie in cuvinte starea aceasta, nu exista cuvinte la superlativ pentru a o defini, ea se traieste, nu se defineste. Simteam bucuria creatiei, traiam starea de multumire a eternei iubiri.

Pentru prima data in viata mea am simtit adevarata iubire. Atunci, acolo, mi-am dat seama ce jalnic iubisem pana atunci. Chiar densitatea aerului era alta, iar timpul, ei bine, timpul nu-l simteam . Aveam intuitia ca acolo, la acel moment, timpul trecut, prezent si viitor sunt una.

Ma “scaldam” in acea stare de imensa pace, iubire, armonie. Si am avut extraordinarul sentiment de ACASA. Acolo eram intr-adevar, acasa. Dintr-o data am stiut ca de acolo am venit pe pamant si ca acolo ma voi intoarce candva si brusc, in urma acestor constientizari am simtit ca incep sa cobor, si m-am rugat cu disperare: Doamne, ajuta-ma sa nu gresesc prea tare, ca nu cumva sa nu ma mai intorc… acasa!

Si, cu    sufletul plin de aceasta fierbinte rugaciune am revenit in camera mea. Eram uluita. Toata fiinta mea era plina cu cea mai mare comoara care exista: Iubirea Divina. Ma simteam atat de mica si totusi atat de mare. Mica pentru ca pana atunci numeam iubire un semtiment ce era infim in comparatie cu ceea ce simtisem acolo sus, si mare pentru ca sufletul meu plutea intr-o pace pe care nu o voi uita niciodată.

Am fost acasa, spunea sufletul meu, acolo unde iubirea este eterna, unde pacea si toate cele bune si frumoase traiesc in stare maximă. Acolo nu era durere.

Tocmai coborasem din lumea Iubirii. Priveam in mine. Si eu eram iubire. Pentru prima oara in viata mea am vazut iubirea din mine si am inteles ca ea exista in fiecare dintre noi. Toti purtam in noi imensa iubire. Depinde de noi cum si cand o “scoatem” la iveala. Si o avem tocmai pentru ca toti venim de acolo, de acasa, si toti vrem, constient sau nu, sa ne intoarcem… acasa.

Dimineata am sunat la parintii mei. Taticu isi revenise “miraculos”. Am multumit din nou pentru imensul ajutor. Atunci am stiut ca nu i se mai poate întimpla nimic rau tatalui meu.

Din acea seara a inceput “calvarul” meu. Dorul imens de acasa.

Nu mai puteam trai ca pana atunci. Incepeau sa apara alte prioritati in fata mea, iar dorul de acasa ma facea sa plang ore in sir.

Zi de zi mergeam la biserica Sfintul Elefterie si ma rugam la icoana Domnului Iisus Hristos. Ma rugam sa primesc puterea de merge mai departe, de a-mi putea indeplini misiunea acestei vieti aici, pe pamant. Aveam momente cand imi doream sa mor... in felul acesta as fi putut ajunge acasa. Dupa saptamani de rugaciuni, intr-o după-masa, stand ca de obicei ingenunchiata la icoana Domnului Iisus Hristos, in aceeasi biserica, ma rugam: Doamne, ajut-o pe roaba ta Georgeta… si… dintr-o data aud o voce, venind de undeva din dreapta mea, care-mi spune bland si duios: Tu nu esti roaba nimanui… Uimita am privit in jur, dar nu vedeam pe nimeni. Dar atunci ce sunt?, am întrebat mental, cuprinsa de uimire.

“Voi toti sunteti invatatei”, mi-a raspuns cu iubire aceeasi voce…

Aceasta a fost prima mea comunicare cu lumea de dincolo. Am inteles ca de acolo, de acasa primisem acest dar: de a putea comunica cu entitati ale lumii divine.

In orice exista un inceput. Acesta a fost inceputul meu. Rugaciunea a declansat totul. De atunci mi s-au întamplat multe.

Privind in urma, totul mi se pare normal. Comunicarea cu lumea divina este acum, la “ordinea zilei”. Pot fi în acelasi timp si aici, si “dincolo”.

Artemis

Elementele naturii - FOCUL

Din adâncurile timpului şi până în zilele noastre, focul a fost considerat ca o punte între viaţă şi moarte. Oamenii i-au atribuit o mulţime de însuşiri, unele „palpabile”, altele părând desprinse de pe tărâmul basmelor, dar toate de o importanţă majoră în procesul vieţii.

Focul, în cel mai prozaic mod cu putinţă, este, aproape întotdeauna, asociat încălzirii pe timp friguros, preparării hranei, prelucrării materiilor prime pentru obţinerea de produse finite, utilizate în viaţa de zi de zi, precum şi în alte domenii.

În trecut, oamenii îl foloseau pentru iluminarea locuinţelor, iar când călătoreau pe timp de noapte, focul era un nelipsit tovarăş de drum. De altfel, şi astăzi, el este un prieten de nădejde în călătoriile prin zonele sălbatice ale planetei şi în locurile situate departe de lumea civilizată. Mai special este cel ce se numeşte Focul Viu şi care se aprinde în mod spontan, în unele locuri sălbatice, izolate, unde sunt emanaţii de gaze naturale şi anumite condiţii favorizante.

Din vechime, focul a fost asociat chiar şi Soarelui, astrul zilei ce întreţine flacăra vieţii pe acest pământ. Atât Soarele, cât şi focul, au fost venerate de-a lungul vremurilor, mai ales în timpul epocilor pre-creştine, ele fiind considerate simbolul Divinităţii.

Alături de apă, aer şi pământ, focul era nelipsit în ritualurile magilor şi ale vrăjitorilor, dar şi în îndelungatele studii şi căutări ale alchimiştilor. El a fost şi este întâlnit în medicina tradiţională orientală, asocierile care se fac cu el, proprietăţile lui de sine stătătoare, precum şi cele care vizează relaţionarea lui cu celelalte elemente – apă, lemn, metal, pământ – având o mare importanţă în stabilirea conduitei terapeutice şi a remediilor naturiste necesare oamenilor pentru a se vindeca.

Din punct de vedere mistic, în trecut, fulgerele şi trăznetele – focul din cer – erau asociate Puterilor Divine, iar în creştinism acestea au fost atribuite Sfântului Ilie. În lăcaşurile de cult, întotdeauna, ard lumânări, candele ş.a., focul fiind întreţinut ca simbol al credinţei veşnic nestinsă în Tatăl Ceresc. Dar, de departe, cea mai înălţătoare ipostază a focului este cea a FOCULUI SFÂNT care, în urma slujbelor religioase săvârşite în Biserica Sfântului Mormânt (Biserica Învierii) din Ierusalim, în Sâmbăta Mare, ziua de dinaintea Sfintelor Paşti, se aprinde de la sine în încăperea Sfântului Mormânt unde se află, singur, rugându-se, Patriarhul Ortodox al Ierusalimului. Tot de la sine se aprind unele candele şi lumânări aflate în biserică, precum şi cele ale unor credincioşi cu suflet curat, aflaţi în preajma bisericii din Ierusalim. Acest FOC – Lumină din Lumină – este dăruit şi celorlalţi participanţi, aprinzându-se lumânare de la lumânare.

Dintotdeauna, focul a fost considerat un element purificator, marcând un sfârşit şi, în acelaşi timp, un nou început.

Focul poate fi prieten, dar şi duşman, atunci când arde locuinţe şi alte bunuri ale oamenilor, când devastează păduri şi zone întinse de vegetaţie, când ia vieţi omeneşti şi ale altor vieţuitoare. Dar, de cele mai multe ori, nu el, focul, este de vină, ci se dovedeşte că vinovatul, cel din cauza căruia s-a iscat dezastrul este, în mod direct sau indirect,... tot omul. La fel se întâmplă şi cu focul iubirii Divine, necondiţionate, care creează, alină, vindecă, sau cu focul urii care răneşte, îmbolnăveşte. Este vorba tot despre foc care nu este nici bun, nici rău, doar este. Dar, dacă vorbim despre iubire sau despre ură, omul decide cum va fi acel foc, prin gândurile, sentimentele şi emoţiile sale. Aşa încât, purtaţi în suflet focul iubirii necondiţionate, oameni buni, pentru a vă vindeca şi a vindeca!

In drumul spre Rai...

In tot pamintul a iesit vestirea lor si la margimile lumii cuvintele lor (Psalm 18, 4 ).

In fiecare an, pe data de 29 iunie, facem pomenirea Sfintilor Apostoli Petru si Pavel. Este o sarbatoare cu profunde rezonante spirituale in sufletele crestinilor care cinstesc pe cei doi mari corifei ai Apostolilor, care si-au inchinat intreaga viata propovaduirii "cu timp si fara timp" a Evangheliei lui Hristos, ba mai mult, au pecetluit aceasta lucrare cu sangele lor varsat martiric pentru Hristos si pentru Biserica Sa. Aceasta dateaza inca din secolul II al erei crestine si evlavia credinciosilor s-a materializat in ridicarea de biserici pe locul martirajului lor, iar imnografii crestini si marii parinti ai Bisericii s-au intrecut in a-i elogia pe cei doi apostoli care, prin cuvantul si sangele lor, uniti in Hristos, au plamadit Roma crestina si Biserica intreaga. Din Sfintele Evanghelii, cunoastem ca Sfantul Petru era originar din localitatea Betsaida din Galileea, fiind fiul lui Iona si frate mai mare al lui Andrei, cel dintai chemat de Domnul la lucrarea apostoliei. El s-a numit Simon pana cand Mantuitorul i-a schimbat acest nume in Chefa sau Petru. Luand cunostinta de ideea mesianica, Sfantul Petru a devenit un adept zelos al acesteia si a fost primul care l-a numit pe Iisus "Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui Viu" (Matei 16, 17-19). Biserica crestina este intemeiata pe credinta, tare ca piatra, in dumnezeirea Mintuitorului Hristos, marturisita de Sfantul Apostol Petru. Dupa Pogorarea Sfantului Duh la Rusalii, Sfantul Petru a fost cel dintai care a vestit poporului evreu pe Iisus Hristos cel rastignit si inviat, indemnindu-i pe toti la pocainta si intoarcere la credinta (Fapte 3, 19). Din Ierusalim, dupa intemeierea Bisericii Crestine, in ziua Cincizecimii, Sfantul Petru a mers sa vesteasca Evanghelia Imparatiei în Antiohia, Pont, Galitia, Capadochia, Bitinia si la Roma, unde a suferit si moarte de martir, la 29 Iunie, în anul 67 D.C. Potrivit unei vechi traditii, Sfantul Petru a cerut sa fie rastignit cu capul in jos, dorind sa arate deosebirea dintre chinurile sale si cele ale Dumnezeiescului sau invatator. Sfantul Petru a fost unul dintre cei trei apostoli pe care Mantuitorul Hristos i-a facut martori ai Slavei Sale Dumnezeiesti pe muntele Taborului. De la Sfantul Apostol Petru ne-au ramas scrise, in Canonul Noului Testament, doua epistole sobornicesti, mult folositoare vietii crestine. Sfantul Apostol Pavel, supranumit "apostolul neamurilor", pentru ca a predicat Evanghelia, mai ales paginilor, s-a nascut intr-o familie de iudei bogati în Tarsul Ciliciei, primind o educatie stralucita in scoala rabinului Gamaliel. La inceput, Saul, caci asa fusese numit la nastere, a fost un adept infocat al legii mozaice si un dusman de moarte al crestinilor. Este cunoscuta intamplarea petrecuta pe drumul Damascului, cand, plecat sa-i persecute pe crestini, Saul se intalneste cu Iisus cel inviat si se converteste la crestinism devenind, cum spune Fericitul Augustin, "din lup miel, din persecutor infocat un vestitor neobosit al Evangheliei, invatator si apostol al popoarelor". A propovaduit pe Hristos tuturor strabatand, în trei calatorii misionare, toata Asia, Spania, Britania si Italia, infiintand comunitati crestine, hirotonind episcopi, preoti si diaconi. De la Sfantul Apostol Pavel ne-au ramas 14 epistole scrise cu diferite ocazii si in timpuri diferite, din care emana grija neobosita a apostolului pentru propovaduirea si pastrarea nealterata a invataturii crestine. Ajungand la Roma, a doua oara, Sfantul Pavel a fost inchis si condamnat la moarte de catre crudul imparat Nero, taindu-i-se capul si cistigand in aceeasi zi, de 29 Iunie, a anului 67 D.C., impreuna cu Sfantul Petru, cununa cea nevestejita a muceniciei. Pe locul unde a fost rastignit, în Roma, Sfantul Petru, in circul neronian, acum, se ridica basilica Sfantul Petru, iar in locul martiriului Sfantului Pavel, de pe via Ostia, crestinii au ridicat o biserica inchinata lui, si anume, biserica "San Paulo fuori la mura", adica biserica din afara zidurilor cetatii. Sfantul Petru este patronul agricultorilor. In calendarul agricol, sarbatoarea are o mare insemnatate, iar oamenii satelor o respecta cu stricteţe. Se spune ca de Simpetru nu se scutura merii pentru ca, altfel, peste recolta se va abate grindina. Pana in aceasta zi, nici o femeie nu trebuie sa manince mere, ca altfel ii va supara pe morţi. În ziua sarbatorii se obisnuieste sa se imparta si pomeni de sufletul celor morti (Mosii de Simpetru). Femeile duc la biserica mere dulci sau acre, coliva, miere in faguri si lumanari. Ritualurile alocate acestei zile au, uneori, si usoare conotatii de cochetarie. Se spune ca oamenii pistruiati, ca sa scape de pete, trebuie sa se spele, pe fata, cu apa la miezul noptii, imediat dupa primul cantat al cocosului.

Se spune, in popor, ca la solstiţiul de vara cucul amuteste. Pasarea fara cuib isi pierde glasul de Sinziene sau de Simpetru de Vara, cand, zice traditia, cucului ii vine de hac un bob de orz. Cantecul cucului, orologiu pentru masurarea timpului in calendarul popular, incepe sa fie auzit la Blagovestenie sau de Ziua Cucului (25 martie). In traditia populara, acestei pasari i s-au atribuit si proprietati de oracol. Cucul ii urseste omului prin modul diferit de a canta (locul, numarul cantarilor, pe ce sta cand canta) norocul, sanatatea, casatoria sau moartea. Oamenii satului stiu ca dupa "Amutitul cucului" nu mai este mult pana la seceris. La Simpetru de Vara inceteaza a mai canta si privighetoarea.

Sfantul Pavel a scris, in Epistola catre Corinteni, cel mai frumos imn dedicat dragostei, explicand ce inseamna ea cu adevarat. Dragostea este scopul vietii oricarui crestin, iar Pavel o descrie in cuvinte simple care ajung la sufletul oricui: „Dragostea indelung rabda, este binevoitoare, nu pizmuieste, nu se trufeste. Dragostea nu se poarta cu necuviinta, nu cauta ale sale, nu se aprinde de manie, nu gandeste raul. Nu se bucura de nedreptate, ci se bucura de adevar. Toate le sufera, toate le crede, toate le nadajduieste, toate le rabda”.

Rugaciune catre Sfintii Apostoli Petru si Pavel:

Apostoli slaviti ai Domnului, Mantuitorul v-a randuit ca stalpi ai Bisericii pe care a intemeiat-o. Pe tine, Sfinte Petre, Mantuitorul te-a ales ca piatra de temelie a Sfintei Biserici si ti-a dat misiunea si harul de a intari in credinta pe fratii tai. Pe tine, Sfinte Pavele, Mantuitorul te-a facut din dusman prieten, iar Duhul Sfant te-a ales sa dezvalui neamurilor comorile invataturii crestine. Amandoi ati lucrat, cu insufletire, la raspandirea Imparatiei lui Hristos, pecetluindu-va marturia cu sangele vostru. Acum, va bucurati de vederea Lui Dumnezeu in Slava cereasca. Priviti spre Biserica lui Hristos, care se straduieste sa calauzeasca popoarele la lumina Evangheliei si la izvoarele tamaduitoare ale harului. Amin!

Colectivul acestui blog ureaza un sincer si calduros "LA MULTI ANI!", multa sanatate, fericire, Iubire si Lumina pe Calea Vietii, tuturor persoanelor care poarta numele acestor Sfinti Apostoli.

Elementele naturii - APA

Apa este una dintre resursele, fără de care viaţa nu ar putea exista în forma cunoscută astăzi, de noi, pe această planetă. Ea este vitală oricărui organism viu, fie că este plantă animal, pasăre, om sau orice altă vieţuitoare de pe Pământ. Ea spală, hrăneşte, ostoieşte setea, alină, leagănă, dă putere. Apa contribuie la vindecarea noastră trupească, sufletească şi spirituală...

Corpul fizic al omului conţine apă, în proporţie de cca. 70%, ea având un rol determinant în nutriţia celulară, în desfăşurarea proceselor bio-chimice şi energetice necesare vieţii, în eliminarea toxinelor, în reglarea temperaturii corpului, în menţinerea stării optime de funcţionare a întregului organism ş.a. Şi cu cât ştiinţa avansează în studiul aprofundat al corpului uman, cu atât descoperă şi subliniază rolul major al apei în procesele desfăşurării vieţii.

Înţelepciunea strămoşilor noştri, transmisă din generaţie în generaţie, ne învaţă că există „apă vie” şi „apă moartă”, apă care poate să întărească flacăra vieţii în corpul omului şi să redea sănătatea şi apă care poate să o altereze. Pentru a se păstra mai uşor, aceste informaţii de o importanţă capitală, au fost strecurate cu dibăcie în basmele cu care am crescut şi care ne-au încântat copilăria. Şi iată... pe nesimţite, viaţa şi educaţia noastră s-au clădit pe tiparele de înţelepciune străveche şi chiar dacă, mulţi dintre noi, nu-şi mai amintesc informaţiile originare, necesare unui trai armonios, fericit şi îndelungat în deplină sănătate trupească, sufletească şi spirituală, totuşi, le avem adânc implementate în fiecare structură a fiinţei noastre, ele lucrând atât cât le îngăduim noi. Din nefericire, efectele benefice ale proceselor care se derulează pe baza acestor informaţii originare le putem diminua, considerabil, chiar noi, prin gândurile, vorbele, sentimentele, emoţiile sau faptele nostre. Vă întrebaţi, probabil: „cum se poate întâmpla acest lucru?” Foarte simplu: când o persoană este furioasă şi foloseşte cuvinte urâte, jignitoare la adresa altcuiva, conform principiului „ceea ce semeni, aceea culegi”, va avea parte de ceea ce a trimis, dar amplificat.

Pe lângă forma vizibilă pe care o are, apa are propriile câmpuri energetice purtătoare de informaţie. Astfel, întâlnind în cale energii de frecvenţe diferite, apa le preia. Gândurile, sunetele, vorbele, emoţiile noastre sunt, de fapt, diferite forme de energie purtătoare de informaţie. Astfel, dacă ele sunt benefice, înălţătoare, generează energii de vibraţie înaltă care ne ajută în procesul de vindecare sau de menţinere a stării de sănătate depline. Din contră, dacă avem gânduri ostile, dacă suntem copleşiţi de ură, invidii, temeri, neiertări, dacă vorbim urât, emitem energii de vibraţie joasă, care sunt nocive pentru cel căruia îi sunt adresate, dar şi pentru noi înşine, precum şi pentru mediul înconjurător. Astfel, putem polua apa nu numai cu deşeuri aruncate, în mod iresponsabil, în apele lumii, dar şi prin gândurile, sentimentele, emoţiile şi vorbele noastre, prin felul nostru de a fi, prin atitudinea noastră. Dar, să reţinem că, în acest caz, poluăm atât apa din exteriorul nostru, apa planetei, cât şi cea din interiorul nostru. Şi astfel, blocăm efectele benefice ale proceselor ce se desfăşoară pe baza informaţiilor originare, deschizând poarta disfuncţiilor, bolilor şi suferinţelor.

Putem ajuta la diminuarea poluării şi a efectelor nocive ale acesteia, prin intenţia noastră fermă de a obţine acest rezultat, prin iubirea noastră trimisă apelor lumii şi planetei Pământ, planeta Mamă. De asemenea, apa ne poate deveni leac, se poate transforma în „apă vie”, dacă, fiecărui pahar cu apă pe care îl bem, îi transmitem iubirea şi recunoştinţa noastră, îl binecuvântăm şi îl închinăm, folosind semnul crucii.

EVENIMENT

 T. M. A.   

Festival de Spiritualitate,  

Medicina Alternativa si Terapii Complementare,

organizat de ROMEXPO, 

in parteneriat cu

ANATECOR si GRUPUL PARACELSUS 

23 – 26  iunie  2011

TMA este un festival cu sectiuni de vanzare, conferinte, workshop-uri si demonstratii, care se desfasoara la Centrul Expozitional Romexpo, Bucuresti.

Procedee si metode de cunoastere, de diagnosticare, de vindecare sau de mentinere a starii de sanatate fizica, energetica si spirituala, din domeniile:

·                     Medicina Alternativa,

·                     Terapii Complementare,

·                     Stiinte si Terapii Spirituale,

·                     Produse Naturiste,

vor fi prezentate vizitatorilor, prin demonstratii si conferinte, sustinute de catre participanti inscrisi la TMA.

Program:

23  -  25 iunie:    orele 10.00 - 20.00

26  iunie:              orele 10.00 - 16.00

Pentru detalii suplimentare:

http://www.tma-expo.ro

Echipa blogului CUVINTE DE LEAC va fi reprezentata la acest festival, dupa cum urmeaza:

• SAMBATA, 25 IUNIE 2011

§  Pavilionul C6, etaj, Sala IORGA

13:00 - 14:00  -  TERAPIA IERTARII

Un workshop sustinut de

terapeut Anca – Mihaela POPESCU.

Vom afla despre puterea IERTARII, ca modalitate de vindecare personala, dar si ca energie de tamaduire, dincolo de viata si de moarte, pentru neamurile din care provenim.

• DUMINICA, 26 Iunie 2011

§  Pavilionul C5, Sala de CONFERINTE

12:00 - 12:30  -  ARTA VINDECARII PERSONALE

O conferinta sustinuta de

terapeut Corina HORTOPAN

si

§  Pavilionul C6, etaj, Sala BALCESCU

12:30 - 14:00  -  ARTA VINDECARII PERSONALE

Un workshop sustinut de

terapeut Corina HORTOPAN

si

terapeut Anca – Mihaela POPESCU.

In cadrul conferintei, cat si in cadrul workshop-ului, participantii vor fi calauziti pe Calea vindecarii personale pentru ca fiecare sa-si reaminteasca principii si practici vechi, stramosesti, foarte eficiente, dar uitate, partial sau in intregime, astazi.

Va asteptam cu mult drag!