Primavara in Gradina Botanica...

Lumina Invierii Domnului – prilej de vindecare

Şi iată că Lumina se ivi mai puternică decât niciodată. Catapeteasma cerului se bolti pentru ca Fiul să revină în Împărăţia Tatălui Ceresc... El a deschis poarta către Tatăl, şi-a îndeplinit misiunea, s-a jertfit pe sine pentru mântuirea noastră, a oamenilor şi apoi a Înviat. Şi a deschis Calea de Lumină către nemurire - cea spirituală şi nu cea trupească.

Trupul este trecător pe acest pământ, din pământ vine, în pământ coboară. În schimb, sufletul şi spiritul sunt nemuritoare. Ele sunt cele care îl aduc pe om aproape de Dumnezeu. Dar Domnul nostru Iisus Hristos ne-a arătat drumul pe care, dacă îl urmăm, ne putem aminti cine suntem şi ce suntem, încă din timpul vieţii pământeşti. Şi ferice de cel care reuşeşte să se apropie atât de mult de Cer, rămânând totuşi pe pământ şi cinstindu-l pe Tatăl Ceresc prin faptele sale.

Lumina din Lumină se primeşte în fiecare an de Sfintele Paşti, iar flăcările lumânărilor străpung şi împrăştie întunericul, aşa precum noi am primit Lumină din Lumina Fiului lui Dumnezeu. Lumina şi Iubirea Lui Divină, necondiţionată, ne mângâie, ne alină şi ne călăuzeşte spre Tatăl Ceresc, Dumnezeu Cel Preaînalt, pentru că El, Domnul nostru Iisus Hristos, este „Calea, Adevărul şi Viaţa”.

Sfintele Sărbători Pascale sunt prilej de bucurie şi de înălţare spirituală. Cine înţelege şi simte acest lucru, va şti să întâmpine, cum se cuvine, aceste Luminate Sărbători, aducând prinosul lui de jertfă Celui ce, „cu moartea pe moarte călcând”, s-a jertfit necondiţionat pentru mântuirea sufletelor noastre. Iar jertfa noastră nu este viaţa şi sângele mieilor, acele biete fiinţe nevinovate care sunt ucise, chipurile, pentru masa de sărbători, ci efortul nostru nestrămutat de a ne depărta, măcar în aceste zile premergătoare Paştilor, de toate patimile noastre, de viciile şi de obiceiurile noastre rele. Şi dacă Mântuitorul nostru, după atât de numeroase torturi, a urcat dealul Golgotei ducându-şi crucea supliciului în spate, noi de ce nu am putea, măcar să încercăm, să îl urmăm? Pe Crucea Lui s-a vărsat al său sânge sfânt, pe a noastră trupul, sufletul şi spiritul nostru s-ar purifica, pentru că noi, urmând Calea cea deschisă de El, ne-am vindeca şi am înflori spiritual în Lumina Lui Divină, încă în acestă viaţă pământească. Bineînţeles că această cruce a noastră, despre care scriem, este una spirituală, dar care, pentru unii dintre noi, ea este mult mai grea, decât dacă ar fi materială. Dar dacă avem credinţa şi tăria de a merge pe drumul Luminii, povara noastră se risipeşte pe măsură ce înaintăm.

Vă dorim ca aceste Sfinte Sărbători să vă aducă Lumină, Iubire necondiţionată, vindecare pe plan fizic, sufletesc şi spiritual, credinţa şi curajul de a păşi pe Calea Luminii.

HRISTOS A ÎNVIAT!

Binecuvantarea dragostei

„Dragostea este indelung rabdatoare, este plina de bunatate: dragostea nu pizmuieste; dragostea nu se lauda, nu se umfla de mandrie, nu se poarta necuviincios, nu cauta folosul sau, nu se manie, nu se gandeste la rau, nu se bucura de nelegiuire, ci se bucura de adevar, acopera totul, crede totul, nadajduieste totul, sufera totul”. 1 Corinteni: 4, 7

Inca din cele mai vechi timpuri, romanii obisnuiesc sa sarbatoreasca ziua de Dragobete in data de 24 februarie, un fel de Valentine's Day. Acesta este momentul in care natura se trezeste din somnul ei, pasarile isi cauta locuri pentru a-si construi cuiburi, si oamenii, in special tinerii, urmeaza cursul naturii.

Tot in aceasta zi,  Biserica Ortodoxa sarbatoreste Aflarea capului Sf. Ioan Botezatorul.

Divinitate mitologica similara lui Eros sau Cupidon, Dragobete este considerat a fi fiul Dochiei, un barbat chipes si iubaret nevoie mare. Nu bland ca Sf. Valentin, ci navalnic el era la daci zeul care, ca un "nas cosmic", oficia, in cer, la inceputul primaverii, nunta tuturor animalelor. In decursul anilor aceasta traditie s-a extins si la oameni. Astfel, de Dragobete, fetele si baietii se intalnesc pentru ca iubirea lor sa tina tot anul, precum a pasarilor ce se "logodesc" in acesta zi.

Motivatia preluarii obiceiului pasarilor era profunda, din moment ce pasarile erau privite ca mesagere ale zeilor, cuvantul grecesc "pasare" insemnand chiar "mesaj al cerului". 

Dragobete este si un zeu al bunei dispozitii de ziua lui facandu-se petreceri (fara indecentele evenimentelor similare din zilele noastre), iar de acolo porneau, de multe ori, viitoarele casnicii...

Iata mai jos cateva obiceiuri ale acestei sarbatori a dragostei:

- Unul din obiceiuri este ca tinerii, baieti si fete, sa se stranga in grupuri pe dealuri, imprejurul satelor, pentru a discuta si a face glume.

- La pranz, fetele coboara inspre sat, iar fiecare baiat va urma fata care ii este draga.

- Aceasta fuga a fetelor poarta numele de “zburatorit” in zonele din sudul Romaniei.

- In unele zone ale tarii, fetele si baietii se logodesc in aceasta zi si isi jura credinta unii altora. Chiar daca nu are un iubit, o fata trebuie macar sa rada si sa faca glume cu baietii in aceasta zi pentru a se marita in curand.

- Se spune ca fata si baiatul care ies impreuna in aceasta zi si nu se saruta, in acel an nu se vor mai iubi.

- Fetele strang viorele si tamaioasa, pe care le pastreaza la icoane, fiind folosite apoi în diverse farmece de dragoste.

- Prin unele locuri, exista si obiceiul ca fetele mari sa stranga apa din omatul netopit. Aceasta apa, pastrata cu mare grija, are proprietati magice, spunandu-se ca este nascuta din surasul zanelor, putand face fetele mai frumoase, mai dragastoase si mereu iubite.

- Se spune ca daca in aceasta zi ai norocul sa auzi pupaza, vei fi harnic tot anul. Daca ploua, primavara va veni devreme si va fi frumoasa.

- In aceasta zi nu se tese, nu se carpeste, nu se lucreaza la camp sau în fierarie. In schimb, se face curatenie generala in casa, pentru ca tot ce va urma sa fie cu spor. Deasemenea, dat fiind faptul ca originile traditiei se regasesc in ciclul naturii, in aceasta zi nu se sacrifica pasari sau animale.

- Daca nu se sarbatorea in vreun an Dragobetele, se credea ca tinerii nu se vor putea indragosti in anul care urma; in plus, un semn rau era daca o fata sau un baiat nu intalneau la Dragobete macar un reprezentant al sexului opus. Se spunea ca in tot acel an nu vor avea iubiti.

„Mai presus de toate, sa aveti o iubire profunda unii fata de altii, caci iubirea acopera o multime  de pacate”.1 Petru  4:8 

articol scris de Artemis

Toleranta ne deschide calea catre armonie

„… Dumnezeu, desi voind sa-si arate mania si sa-si faca cunoscuta puterea, a tolerat cu multa indelunga rabdare niste vase ale maniei…” (Romani 9:22)

Toleranta este un cuvant care se poate explica si aprofunda, el avand multe fatete. Cateodata, cand vorbim despre toleranta, folosim acelasi termen, dar o intelegem in mod diferit, pentru ca si noi suntem diferiti. O putem accepta si adopta in maniera noastra, in functie de disponibilitatea sufleteasca fata de ceilalti, dar si fata de noi insine.

Astfel, o putem privi ca o ingaduinta sau ca o indulgenta. Atunci cand ne referim la corpul uman, vom spune ca tolereaza bine anumite mancaruri, medicamente, etc. In unele cazuri, insa, poate avea si repercursiuni negative, ca de exemplu: admiterea unei mici abateri de la greutate, de la calitate, de la rigurozitate, de la punctualitate etc, acestea putandu-se intampla, tocmai, pentru ca suntem prea toleranti cu micile noastre defecte.

Pe de alta parte, cand vorbim despre toleranta pentru armonie, avem in vedere celalalt aspect, cel pozitiv.

Toleranta este ca zaharul intr-o ceasca de cafea. In cantitate corespunzatoare, ea iti poate aduce gustul perfect, placerea, buna dispozitie, in clipele in care o savurezi si, cateodata... chiar pentru o intreaga zi. Iti poate indulci viata, iti poate descreti fruntea si poate insenina cerul sufletului. Din pacate, daca, probabil, suntem generosi atunci cand este vorba despre zahar, de multe ori, uitam sa fim la fel, atunci cand subiectul in discutie este... toleranta.

Ea pretinde echilibru, iar mentinerea acestuia nu se obtine in mod facil. Nu este usor sa fii tolerant.

Noi, oamenii, ne asemanam cu un pendul care se balanseaza dintr-o parte intr-alta. Uneori, suntem prea putin toleranti, alteori, toleram prea mult.

Daca toleram prea mult, familia si/ sau mediul, din care facem parte, s-ar putea sa aiba de suferit, pentru ca stricam echilibrul, sau contribuim, mai mult, la adancirea dezechilibrului. Toate acestea, se pot intampla pentru ca sunt destul de putini cei carora le pasa, cu adevarat, de semenii lor si sunt interesati sa analizeze ce este corect si ce este gresit, iar atunci cand descopera eroarea sa o constientizeze si sa ii ajute si pe ceilalti sa o faca.

Daca, dintr-o iubire prost inteleasa, toleram tot ce fac copiii nostrii, nu le usuram viata, cum ar crede unii dintre noi, ci chiar ii impidicam sa evolueze, sa fie impliniti si fericiti, pentru ca noi, de fapt, nu ii ajutam sa devina constienti de rolul lor in lume si pregatiti sa-si asume responsabilitatile ce le revin in viata.

Pe de alta parte, un proverb chinez spune ca: „Oamenii toleranti nu sunt niciodata stupizi, iar oamenii stupizi nu sunt niciodata toleranti”. El contine mai mult decat o farima de adevar, intrucat, a fi tolerant este o provocare ce necesita respect fata de normele corespunzatoare de conduita, precum si fata de semeni.

Poate ca, in loc sa cautam, intotdeauna, sa avem ultimul cuvant, ar fi mai bine sa invatam sa-i ascultam si pe ceilalti, sa le intelegem pozitia si sa retinem ceea ce ne este de folos.

Este un adevar demonstrat ca, persoanele, care cultiva rabdarea si respectul fata de ceilalti, au parte de o cunoastere si de o intelegere mai profunda a vietii, care, de cele mai multe ori, conduc spre armonie, echilibru si fericire. Astfel de oameni traiesc cu intelepciune si bucurie fiecare clipa.

De aceea, pentru fericirea noastra si a celorlalti si din respect pentru viata, ori de cate ori este implicata o preferinta personala, poate ca ar fi bine sa fim mai flexibili si sa le permitem celorlalti  sa  se  bucure  de  alegerea  pe  care  au  facut-o.

Articol scris de Artemis 

Lumina Sfintelor Sărbători poate aduce vindecarea

Lumina Lumii s-a aprins o dată cu Naşterea Domnului Iisus Hristos pe acest Pământ. Cu o Forţă ne mai întâlnită, Lumina a cuprins întreaga suflare, pentru că El venea să aducă Iubirea Divină, necondiţionată, printre oameni şi pentru ei. Fiul Lui Dumnezeu s-a născut în materie, cu trup de carne asemeni oricărui om, pentru a arăta Calea spre evoluţie trupească, sufletească şi spirituală, tuturor celor care doresc să îl urmeze, celor de atunci, celor de acum, celor de oricând...

Mântuirea reprezintă ieşirea din starea de „neputinţă” în care, omenirea, crede că se află şi astăzi, după două mii de ani de la Naşterea Mântuitorului. Mântuirea înseamnă detaşarea de ură, de neiertări, de orgolii şi de mândrie, vindecarea umbrei din suflet şi inflorirea, pe deplin, prin Lumină şi Iubire a minunatei fiinţe umane. Schimbarea falselor convingeri precum că „nu stă în puterea omului de a fi pe deplin sănătos şi fericit” şi dobândirea puterii de a înţelege şi de a conştientiza că pentru Tatăl Ceresc, fiecare om este important - reprezintă primii paşi spre desăvârşire spirituală şi apoi spre mântuire. În faţa Lui nimeni nu este mai prejos, sau mai presus, ci toţi suntem egali. Pe toţi ne ascultă, dar câţi dintre noi cred acest lucru şi mai ales câţi dintre noi ştiu? Toţi suntem îndumaţi de El, dar câţi dintre noi doresc să înţeleagă, să pătrundă acest adevăr?

Se apropie Sfintele Sărbători de Iarnă şi este un bun prilej să vă opriţi, poate şi pentru câteva clipe, din freamătul pregătirilor, care deja a început să pună stăpânire pe foarte mulţi dintre noi şi să încercaţi să vă gândiţi ce reprezintă, de fapt, aceste sărbători pentru dumneavoastră? Sigur, este frumos să primiţi şi să dăruiţi cadouri, să se strângă familiile în jurul meselor îmbelşugate, să petreceţi acasă, la munte sau oriunde în altă parte cele câteva zile libere. Totuşi, credeţi că pentru toate acestea, Dumnezeu şi-a trimis Fiul Preaiubit pe Pământ pentru a se naşte şi a pătimi pentru noi, oamenii? Nu cumva, în febra sărbătorilor, oamenii au uitat, de fapt ce sărbătoresc?

Pe toată durata acestor sărbători, întreg pământul este scăldat, mai intens decât în alte perioade din an, de energii subtile de înaltă vibraţie, care, prin Graţia Divină, îl apropie mai mult pe om de Dumnezeu prin Poarta deschisă de Domnul Iisus Hristos la Naşterea Sa şi pe Calea desăvârşită de El prin Viaţa, moartea şi Învierea Sa. Se poate spune că în această perioadă „cerurile sunt deschise” şi oricine are sufletul plin de Lumină şi iubire adevărată, necondiţionată se poate vindeca la nivel fizic, sufletesc şi spiritual. Unii pot constata ameliorarea stării de sănătate cu înlăturarea unor suferinţe, alţii se pot vindeca în mod miraculos. Bineînţeles, sunt şi persoane pentru care nu se schimbă nimic. Obţinerea vindecării depinde de fiecare om în parte, de câtă Lumină şi Iubire are în suflet. De aceea, vă dorim să găsiţi puterea şi calea de a nu vă confisca singuri Spiritul Sfânt al Sărbătorilor şi, să vă acordaţi permisiunea, de a vă vindeca prin Lumină şi Iubire!

Vă dorim ca aceste Sfinte Sărbători să vă aducă pace, Lumină şi Iubire, sănătate şi prosperitate. LA MULŢI ANI!

Fiti si voi rabdatori caci viata va suride

„Prin rabdare poate fi convins un comandant si o limba blinda poate zdrobi un os”, spune un verset din Biblie (Petru: 3.9).
Fiecare act de rabdare este un pas catre intregirea fiintei noastre, cind nu mai sintem victimele evenimentelor in care ne implicam, ci simtim armonia interioara la care putem ajunge.
Rabdarea fata de copii, parinti, prieteni se desavirseste pe masura ce simtim pronfunzimea rabdarii pe care tacerea le pastreaza pentru noi.
Rabdarea ne incetineste in momentele in care ne grabim, ne deschidem catre smerenie, atunci cind suntem tentati sa ne incapatinam, sa facem cum vrem noi.
Rabdarea ne invata sa fim mai putin impulsivi cu dorintele noastre, mai deschisi la tacere si la o vointa mai mare decit a noastra. Ea este martora la toate bataliile noastre intime, pina cind acceptam pacea din rabdare. A fi rabdator in suferinta micsoreaza durerea, dar si teama ca ea va dura o vesnicie.
Din clipa in care practicam rabdarea, incepem sa fim deschisi pentru pace, miracole si alte sentimente in afara de frustrare.
Prin rabdare, ne alaturam iubirii si ritmului tacerii.
„Fiti deci rabdatori, fratilor, pina la prezenta Domnului! Iata ca agricultorul asteapta cu rabdare pretiosul rod al pamintului, pina cind vine ploaia timpurie si ploaia tirzie. Fiti si voi rabdatori, intariti-va inima, caci prezenta Domnului s-a apropiat”. Iacov: 5:7,8

Artemis

Sarbatoarea bucuriei

Sfantul Nicolae este o prezenta foarte veche la romani, marcand un moment deosebit al anului, mult asteptat atat de copii, mai ales, dar si de adulti si reprezentand inceputul frumoaselor sarbatori de iarna.

Nascut in Patara, din Lycia, o provincie din Asia Mica, in secolul III d.Hr., Sfantul Nicolae a fost singurul fiu al unei bogate familii grecesti, parintii sai purtand numele de Epiphanus si Johanna dupa unele surse, sau Theophanes si Nonna potrivit altora. Se spune ca a fost foarte credincios de mic copil, tinand inca de atunci zilele de post de miercuri si vineri. Parintii sai au murit tineri, in timpul unei epidemii, asa ca a fost luat in grija de unchiul sau, purtand acelasi nume de Nicolae, episcop in Patara. Acesta l-a indrumat pe Nicolae catre postul de cititor al Evangheliei, si apoi spre consacrarea lui ca preot. Sfantul Nicolae a petrecut o vreme in manastirea Sfantul Sion, fondata de catre unchiul sau, ajungand apoi episcop de Myra. Datorita numeroaselor minuni ce ii sunt atribuite, el a fost numit si Nicolae - Facatorul de Minuni (in greceste Nikolaos o Thaumaturgos). Sfantul Nicolae a murit si a fost ingropat in orasul sau episcopal de la Myra, iar in vremea imparatului roman Iustinian s-a construit o bazilica in onoarea sa la Constantinopole. Atunci cand Myra a fost cucerita de catre arabi, mai multe orase italiene au intrat in competitie pentru a intra in posesia moastelor Sfantului Nicolae. In cele din urma, moastele au fost sustrase, pe sub nasul paznicilor greci si al stapanitorilor lor arabi , ajungand, in 9 mai 1087, la Bari, loc in care se afla si in zilele noastre.

Este considerat protectorul marinarilor, al vaselor plecate in larg si al multor altor vitregiti ai sortii.

In cele mai multe parti ale Europei, Sfantul Nicolae este cunoscut ca cel mai darnic personaj religios si ca un ocrotitor al copiilor. In unele locuri, el isi face aparitia la mijlocul lunii noiembrie si calatoreste de-a lungul si de-a latul unei tari, vizitand scolile si casele pentru a-i gasi pe copiii care au fost cuminti si harnici de-a lungul intregului an. In alte locuri, el soseste in locuinte numai noaptea si gaseste morcovi si fan pentru calul sau magarul sau si o lista cu cadourile dorite de copii. Uneori i se lasa prajituri sau alte bunatati in pantofi ori ciorapi, astfel incat copiii sa stie daca le-a vizitat, sau nu, casa.

Traditiile si obiceiurile de Sfantul Nicolae difera de la o tara la alta. Sfantul Nicolae este patron spiritual in Olanda, Rusia, Grecia, Italia, Sicilia, Franta si in multe orase din Germania, Austria, Elvetia si Belgia.

In satele traditionale se obisnuia, ca intre sarbatoarea de Sfantul Nicolae si Ajunul Craciunului, sa se organizeze sezatori, in cadrul carora fetele isi gaseau viitorul sot. La sezatori se depanau povesti, iar fetele isi demonstrau hanicia. In satul traditional, in aceasta perioada, activitatea economica scade intens. In serile lungi, de iarna, femeile aveau munca lor specifica - aveau de terminat torsul. Se adunau la sezatori, se lucra intens, se numarau fusele pentru a se vedea care fata a fost mai harnica, se transmiteau oral povesti, zicatori, proverbe, date despre comunitate, iar in final apareau feciorii.

In Ardeal, Sfantul Nicolae este cunoscut si sub numele de Sin-Nicoara, iar in limba greaca Sfantul Nicolae se traduce „biruitor de popor”. Se spune ca Sfantului Nicolae ii sunt atribuite 21 de miracole, Sfantul Nicolae fiind recunoscut pentru credinta si dragostea care a aratat-o fata de semeni si in special pentru copii.

De ziua lui se fac vraji, farmece si preziceri despre cum va fi vremea in anul urmator; se pun crengute de pomi fructiferi in apa si, daca acestea vor inflori de Anul Nou, se spune ca livezile vor avea rod bogat. Cea mai cunoscuta poveste despre el este cea legata de modul in care a ajutat trei fete harnice, dar sarace, sa se marite, punandu-le, noaptea, in sosete cate o punguta cu aur, drept zestre.

Catolici, ortodoxi si chiar protestanti continua sa-l sarbatoreasca pe Sfantul Nicolae si in ziua de astazi. Prin generozitatea sa fata de cei lipsiti de ajutor si, in special, fata de copii, Sfantul Nicolae continua sa ramana un model de intelepciune, dragoste si milostenie.

Indiferent, insa, in ce parte a lumii ne-am afla, putem spune ca Mos Nicolae este intruchiparea darniciei si a dragostei de oameni, copiii fiind foarte fericiti cand se apropie ziua de 6 decembrie, iar crestinii avand mare nadejde ca Sfantul le va asculta rugaciunile si ii va izbavi din nevoi.

Colectivul acestui blog ureaza tuturor persoanelor care poarta numele Sfantului Nicolae un sincer si calduros „LA MULTI ANI”, multa sanatate si veselie!

Artemis