Fiti si voi rabdatori caci viata va suride

„Prin rabdare poate fi convins un comandant si o limba blinda poate zdrobi un os”, spune un verset din Biblie (Petru: 3.9).
Fiecare act de rabdare este un pas catre intregirea fiintei noastre, cind nu mai sintem victimele evenimentelor in care ne implicam, ci simtim armonia interioara la care putem ajunge.
Rabdarea fata de copii, parinti, prieteni se desavirseste pe masura ce simtim pronfunzimea rabdarii pe care tacerea le pastreaza pentru noi.
Rabdarea ne incetineste in momentele in care ne grabim, ne deschidem catre smerenie, atunci cind suntem tentati sa ne incapatinam, sa facem cum vrem noi.
Rabdarea ne invata sa fim mai putin impulsivi cu dorintele noastre, mai deschisi la tacere si la o vointa mai mare decit a noastra. Ea este martora la toate bataliile noastre intime, pina cind acceptam pacea din rabdare. A fi rabdator in suferinta micsoreaza durerea, dar si teama ca ea va dura o vesnicie.
Din clipa in care practicam rabdarea, incepem sa fim deschisi pentru pace, miracole si alte sentimente in afara de frustrare.
Prin rabdare, ne alaturam iubirii si ritmului tacerii.
„Fiti deci rabdatori, fratilor, pina la prezenta Domnului! Iata ca agricultorul asteapta cu rabdare pretiosul rod al pamintului, pina cind vine ploaia timpurie si ploaia tirzie. Fiti si voi rabdatori, intariti-va inima, caci prezenta Domnului s-a apropiat”. Iacov: 5:7,8

Artemis

Sarbatoarea bucuriei

Sfantul Nicolae este o prezenta foarte veche la romani, marcand un moment deosebit al anului, mult asteptat atat de copii, mai ales, dar si de adulti si reprezentand inceputul frumoaselor sarbatori de iarna.

Nascut in Patara, din Lycia, o provincie din Asia Mica, in secolul III d.Hr., Sfantul Nicolae a fost singurul fiu al unei bogate familii grecesti, parintii sai purtand numele de Epiphanus si Johanna dupa unele surse, sau Theophanes si Nonna potrivit altora. Se spune ca a fost foarte credincios de mic copil, tinand inca de atunci zilele de post de miercuri si vineri. Parintii sai au murit tineri, in timpul unei epidemii, asa ca a fost luat in grija de unchiul sau, purtand acelasi nume de Nicolae, episcop in Patara. Acesta l-a indrumat pe Nicolae catre postul de cititor al Evangheliei, si apoi spre consacrarea lui ca preot. Sfantul Nicolae a petrecut o vreme in manastirea Sfantul Sion, fondata de catre unchiul sau, ajungand apoi episcop de Myra. Datorita numeroaselor minuni ce ii sunt atribuite, el a fost numit si Nicolae - Facatorul de Minuni (in greceste Nikolaos o Thaumaturgos). Sfantul Nicolae a murit si a fost ingropat in orasul sau episcopal de la Myra, iar in vremea imparatului roman Iustinian s-a construit o bazilica in onoarea sa la Constantinopole. Atunci cand Myra a fost cucerita de catre arabi, mai multe orase italiene au intrat in competitie pentru a intra in posesia moastelor Sfantului Nicolae. In cele din urma, moastele au fost sustrase, pe sub nasul paznicilor greci si al stapanitorilor lor arabi , ajungand, in 9 mai 1087, la Bari, loc in care se afla si in zilele noastre.

Este considerat protectorul marinarilor, al vaselor plecate in larg si al multor altor vitregiti ai sortii.

In cele mai multe parti ale Europei, Sfantul Nicolae este cunoscut ca cel mai darnic personaj religios si ca un ocrotitor al copiilor. In unele locuri, el isi face aparitia la mijlocul lunii noiembrie si calatoreste de-a lungul si de-a latul unei tari, vizitand scolile si casele pentru a-i gasi pe copiii care au fost cuminti si harnici de-a lungul intregului an. In alte locuri, el soseste in locuinte numai noaptea si gaseste morcovi si fan pentru calul sau magarul sau si o lista cu cadourile dorite de copii. Uneori i se lasa prajituri sau alte bunatati in pantofi ori ciorapi, astfel incat copiii sa stie daca le-a vizitat, sau nu, casa.

Traditiile si obiceiurile de Sfantul Nicolae difera de la o tara la alta. Sfantul Nicolae este patron spiritual in Olanda, Rusia, Grecia, Italia, Sicilia, Franta si in multe orase din Germania, Austria, Elvetia si Belgia.

In satele traditionale se obisnuia, ca intre sarbatoarea de Sfantul Nicolae si Ajunul Craciunului, sa se organizeze sezatori, in cadrul carora fetele isi gaseau viitorul sot. La sezatori se depanau povesti, iar fetele isi demonstrau hanicia. In satul traditional, in aceasta perioada, activitatea economica scade intens. In serile lungi, de iarna, femeile aveau munca lor specifica - aveau de terminat torsul. Se adunau la sezatori, se lucra intens, se numarau fusele pentru a se vedea care fata a fost mai harnica, se transmiteau oral povesti, zicatori, proverbe, date despre comunitate, iar in final apareau feciorii.

In Ardeal, Sfantul Nicolae este cunoscut si sub numele de Sin-Nicoara, iar in limba greaca Sfantul Nicolae se traduce „biruitor de popor”. Se spune ca Sfantului Nicolae ii sunt atribuite 21 de miracole, Sfantul Nicolae fiind recunoscut pentru credinta si dragostea care a aratat-o fata de semeni si in special pentru copii.

De ziua lui se fac vraji, farmece si preziceri despre cum va fi vremea in anul urmator; se pun crengute de pomi fructiferi in apa si, daca acestea vor inflori de Anul Nou, se spune ca livezile vor avea rod bogat. Cea mai cunoscuta poveste despre el este cea legata de modul in care a ajutat trei fete harnice, dar sarace, sa se marite, punandu-le, noaptea, in sosete cate o punguta cu aur, drept zestre.

Catolici, ortodoxi si chiar protestanti continua sa-l sarbatoreasca pe Sfantul Nicolae si in ziua de astazi. Prin generozitatea sa fata de cei lipsiti de ajutor si, in special, fata de copii, Sfantul Nicolae continua sa ramana un model de intelepciune, dragoste si milostenie.

Indiferent, insa, in ce parte a lumii ne-am afla, putem spune ca Mos Nicolae este intruchiparea darniciei si a dragostei de oameni, copiii fiind foarte fericiti cand se apropie ziua de 6 decembrie, iar crestinii avand mare nadejde ca Sfantul le va asculta rugaciunile si ii va izbavi din nevoi.

Colectivul acestui blog ureaza tuturor persoanelor care poarta numele Sfantului Nicolae un sincer si calduros „LA MULTI ANI”, multa sanatate si veselie!

Artemis

Sfântul Andrei – ocrotitorul românilor

Pe 30 noiembrie este Sfantul Andrei, sarbatoare sfanta celebrata in toata lumea. La romani acesta sarbatoare are o semnificatie aparte, Sfantul Andrei fiind ocrotitorul Romaniei. Multi dintre noi respectam traditiile acestei sarbatori, dar putini cunosc semnificatiile, istoricul sau legenda.

Sfantul Andrei, originar din Betsaida, inainte de a fi Apostol al Domnului era ucenic al Sfantului Ioan Botezatorul. El s-a hotarat sa-l urmeze pe Iisus Hristos si a devenit „cel intai chemat”, dupa cum aflam din scripturile bisericii. Dupa Invierea lui Iisus si coborarea Spiritului Sfant (Rusaliile), apostolii s-au intalnit si au tras la sorti care unde se va duce pentru propavaduirea credintei crestine. Tinutul Scytia, adica Dobrogea, i-a revenit Sfantului Andrei. Dupa multe peregrinari, el se stabileste in Peloponezul grecesc, în orasul Patras, langa Corint in judetul Constanta, unde moare din ordinul guvernatorului roman Aegeas pe 30 noiembrie in anul 60 in timpul Imparatului Nero.

Sursele bisericesti vorbesc despre faptul ca Sfantul Andrei a fost rastignit pe o cruce in forma de X cu capul in jos, careia i s-a spus „Crucea Sfantului Andrei” si care se regaseste pe steagul Scotiei.

Conform unor ritualuri stravechi, de ziua Sfintului Andrei era celebrat Anul Nou al dacilor, motiv din care aceasta zi mai este numita si “Ziua lupului” (dupa simbolul dacic al lupului). In unele regiuni ale tarii sarbatoarea se numeste “Luparia”.

In aceasta zi, lupul devine mai sprinten si poate sa intoarca gatul care ii e teapan in restul anului. El devine astfel primejdios nu doar pentru vite, dar si pentru oamenii care ies pe ulita. In noaptea de 30 noiembrie, lupii se aduna, iar Sf. Andrei – supranumit “patronul lupilor”, imparte prada pentru iarna care vine.

De Sfantul Andrei se poate afla prognoza pentru anul urmator. Traditia spune ca se iau 12 cepe care se duc in podul casei si se lasa acolo pana in seara de Craciun. Fiecarei luni a anului ii corespunde o ceapa. Cepele care s-au stricat semnifica luni ploioase cu grindina, iar cele care au incoltit, luni favorabile pentru recolta. La fel se face si cu graul care este pus la incoltit pentru fiecare membru al familiei. Cel al carui grau este frumos si inalt se spune ca va avea un an bun cu bani si sanatate. Daca in noaptea Sfantului Andrei este senin si cald, atunci vom avea o iarna blanda, daca este ger, vom avea o iarna grea.

Oricat de periculoase li se par unora spiritele care, zice-se, bantuie in aceasta noapte, mesterele în ale magiei spun ca tocmai mesagerii intunericului pot fi pusi la treaba pentru a dezlega secretele. Exista credinta ca in asemenea noapte magica se pot afla autorii unor crime sau furturi ori unde se afla persoane ori bunuri disparute fara urma sau de unde a pornit o nenorocire abatuta asupra unei case. Toata magia se desfasoara in cimitir, in miez de noapte, asa ca putini au nervii suficient de tari pentru a experimenta asa ceva. Ingredientele sunt lumanari, apa sfintita, un vas nou cu gura larga si cateva monede de argint, care sunt asezate deasupra unui mormant vechi si parasit. Practicantul ritualului trebuie sa fi postit trei zile si se crede ca, in lumina lumanarilor, dupa ce a rostit anumite rugaciuni, poate vedea in apa turnata in vas filmul evenimentelor enigmatice pe care le dorea dezvaluite.

In unele sate din Oltenia copiii taie mladite din pomii roditori (meri, peri, ciresi, visini, pruni etc.) si le pun in apa, la caldura, pentru a inmuguri pana la Sf. Vasile, cand fac din ele sorcove, pentru a-si sorcovi parintii si neamurile.

Colectivul acestui blog ureaza tuturor persoanelor care poarta numele Sfantului Andrei  un sincer si calduros „LA MULTI ANI”, multa sanatate si veselie!


material scris de ARTEMIS

Cunoaşterea de sine – calea spre vindecare II

- continuare -

Cunoaşterea de sine ne dă puterea de a ne vindeca, de a iubi şi de a ne iubi, de a ierta şi de a ne ierta, de a trăi cu adevărat. Conştientizând cine suntem, dobândim capacitatea de a înţelege ce s-a întâmplat cu noi şi cu viaţa noastră, de ce am suferit, de ce am fost nefericiţi şi de ce, dar mai ales cum am provocat suferinţă în jurul nostru. În acelaşi timp, vom şti ce avem de făcut pentru a schimba neputinţa în putere, tristeţea în bucurie, deznădejdea în speranţă şi eşecul în succes. Dacă vom reuşi... numai de noi depinde.

Orice boală este un semnal de alarmă, dar şi o lecţie, pentru cel aflat în suferinţă. Când cineva se îmbolnăveşte, înseamnă că, undeva, acea persoană a greşit faţă de sine, faţă de semeni, faţă de Natură, deci, cumva, a stricat echilibrul şi armonia, ignorând Ordinea Divină. Aceste greşeli pot fi făcute, de cele mai multe ori, din necunoaştere, din superficialitate, persoana respingând, sistematic, semnalele pe care le primeşte de la propriul corp, de la mediul înconjurător, de la viaţă. Poate, unii se vor întreba: bine, dar copiii, mai ales cei foarte mici (dar nu numai), ei cu ce au greşit de se îmbolnăvesc? Ei poate nu au greşit cu nimic, dar suferă datorită greşelilor părinţilor. Şi, de cele mai multe ori, dacă părinţii conştientizează greşeala şi îşi învaţă lecţia, copiii se vindecă. Altfel, chiar dacă, pentru moment, se pot vindeca, ei vor suferi din nou. Că aşa stau lucrurile, puteţi verifica foarte uşor: uitaţi-vă la copiii care provin din familii nefericite sau destrămate, din familii în sânul cărora există tensiuni, certuri, ură şi, uneori, chiar violenţă fizică. Acolo, Sufletul copiilor tresare la fiecare cuvânt urât, la fiecare ridicare de ton, şi, cu atât mai mult, atunci când aceste manifestări sunt însoţite de agresiuni fizice. Cât de sănătoşi credeţi că sunt aceşti copii? Uitaţi-vă în ochii lor. Uitaţi-vă la suferinţa imprimată pe chipurile şi pe trupuşoarele lor firave şi veţi înţelege că ei sunt bolnavi, atât la nivelul corpului fizic, cât şi la nivelul Sufletului. La fel, copiii neglijaţi se îmbolnăvesc de singurătate şi de neiubire. Ei nu au suportul iubirii părinteşti manifestate plenar, deşi, poate, provin din familii bine închegate şi care se cred fericite pentru că nu se confruntă cu lipsurile de ordin financiar.

Pe de altă parte, omul modern se află, aproape în permanenţă, sub stres. Grijile legate de familie, copii, loc de muncă, bani sunt, adesea, cele care îi împing pe cei mai mulţi să-şi neglijeze sănătatea, atât din punct de vedere fizic şi psihic, cât şi din punct de vedere sufletesc şi spiritual. Ei spun că nu le ajunge niciodată timpul să se îngrijească de propria persoană şi, de multe ori, găsesc fel de fel de motive pentru a-şi justifica atitudinea. Dar, toate acestea nu fac decât să demonstreze că, de fapt, ei nu se cunosc pe sine şi nu-şi cunosc menirea pe acest Pământ. Fiecare dintre noi, în adâncul fiinţei noastre, purtăm Scânteia Divină. Trupul nostru nu este decât o interfaţă între lumea materială şi cea spirituală. El ne permite să existăm în această formă, pe această Planetă, să experimentăm şi să învăţăm. Învăţând, avem şansa de a creşte spiritual. De sănătatea noastră trupească, sufletească şi spirituală suntem direct răspunzători, iar dacă se întâmplă să ne îmbolnăvim, de noi depinde să ne vindecăm, de dorinţa, voinţa şi efortul nostru, dar, mai ales, de credinţa că vom reuşi. Dacă toţi am conştientiza că Dumnezeu sălăşluieşte, cu adevărat, în inima noastră, în Sufletul nostru, cum am putea atunci, oare, să ne neglijăm sănătatea, sau să ne îndoim în privinţa puterii nostre de autovindecare? Şi, dacă Dumnezeu, care ne iubeşte, ne vrea sănătoşi şi fericiţi, noi de ce ne-am împotrivi Voinţei Sale Divine?

Optimismul benefic pentru sanatate si bunastare

„O inima vesela este un bun medicament, dar un spirit abatut usuca oasele” (Proverbele 17:22)

Optimismul este definit drept: ”atitudine a omului care priveste cu incredere viata si viitorul, tendinta de a vedea latura buna, favorabila a lucrurilor”. O persoana optimista care trece printr-un esec nu crede ca totul se termina aici. Aceasta nu inseamna ca refuza sa vada realitatea, ci dimpotriva inseamna ca o accepta si analizeaza lucrurile. Apoi, daca situatia ii permite, ia masuri ca sa schimbe sau chiar sa imbunatateasca lucrurile. In schimb, o persoana pesimista se invinovateste adesea pentru necazurile ei. Ea se gindeste ca nu se mai poate remedia nimic si ca totul s-a intimplat pentru ca este incompetenta, ca nu arata bine ori nu face nimic bun. Optimismul este benefic pentru sanatate si bunastare, se stie foarte bine ca persoanele optimiste au o sanatate mai buna si traiesc mai mult. Un grup de cercetatorii din SUA au constatat ca optimistii fac fata mai bine stresului si sint mai putin dispusi la depresie.

Totusi, nu e deloc usor sa fii optimist intr-o lume in care problemele par sa se inmulteasca. Nu este surprinzator ca multora le e greu sa gindeasca pozitiv. Iata citeva sugesti pentru a fi mai optimisti.

*Cind iti vine in minte gindul ca nu te vei putea bucura de ceva sau ca nu vei reusi sa faci un anumit lucru, respinge-l imediat! Gindeste-te mai degraba ca vei avea succes.

*Cauta sa gasesti placerea in ceea ce faci. Indiferent de munca pe care o efectuezi, straduieste-te sa gasesti acele aspecte legate de ea care iti aduc satisfactii.

*Alege-ti prietenii care privesc viata cu optimism.

*Cind poti schimba lucrurile, actioneaza. Dar cauta sa accepti situatiile pe care nu le poti schimba.

Desi buna dispoizitie nu vindeca bolile, ea poate totusi contribui la o sanatate mai buna si la o viata plina de sadisfactii.

Artemis

Cunoaşterea de sine – calea spre vindecare I

Certitudini ... aşteptăm de la ceilalţi asigurări că totul va fi bine, că totul va merge cum ne dorim, că ne vom însănătoşi - ca fiinţă, ca popor, ca naţie. Şi totuşi... cu toate asigurările, nu se întâmplă nimic. De ce oare? ne întrebăm noi, aşteptând ajutor de la ceilalţi - de la familie, de la prieteni, de la autorităţi, de la stat şi... câteodată, de la Dumnezeu. Dar, de foarte puţine ori, ne întrebăm: noi ce putem face pentru a ne fi mai bine? Noi cum contribuim la sănătatea şi bunăstarea noastră, a semenilor noştri, a acestui popor şi a acestei Planete? Poate, unii vor spune, cu resemnare: Ce să facem noi, ce putere avem să schimbăm ceva în bine? Dar, chiar această întrebare dovedeşte faptul că nu se cunosc pe ei înşişi, că nu-şi cunosc resursele şi puterile, că nu cunosc Voinţa Divină.

Credeţi, oare, că Dumnezeu ne vrea bolnavi şi săraci? Credeţi că vrea ca noi să suferim? Credeţi că El ne pedepseşte? Dacă, cumva, sunteţi convinşi că aşa ar sta lucrurile, începeţi prin a vă întreba ce ştiţi, cu adevărat, despre Dumnezeu şi, mai ales, de unde ştiţi. Oare aceste informaţii le-aţi primit în Sufletul vostru, le-aţi simţit în Sufletul vostru, sau le-aţi aflat de la alţii,  le-aţi moştenit de la înaintaşi şi vi le-aţi însuşit. Şi, oare, de cât de departe, în timp, vin aceste informaţii? Că doar, Domnul nostru, Iisus Hristos, a venit să ne mântuiască şi să ne aducă Legea Iubirii. Şi dacă Dumnezeu Tatăl, L-a trimis pe însuşi Fiul Său pe Pământ, pentru noi, oamenii, pentru a ne salva, cum credeţi că El, care este Iubire, vrea ca noi să suferim şi, mai ales, cum credeţi că vrea să ne fie frică de El?

Oamenii evoluaţi spiritual – şi, aici, ne referim la cei autentici, la cei care, cu adevărat, au atins Iluminarea, care s-au desăvârşit, nu la cei închipuiţi -  îşi iubesc necondiţionat semenii, iubesc Natura, întreaga Creaţie - cu tot ceea ce reprezintă ea, iubesc darul vieţii. Ei sunt incapabili de a se supăra, de a urî, de a vrea să pedepsească. Au lăsat în urmă tot ceea ce înseamnă patimi, dorinţe, emoţii şi sentimente negative, care nu fac bine nimănui, ci provoacă doar haos şi suferinţă. Ei l-au găsit, cu adevărat, pe Dumnezeu. Şi, atunci..., dacă ei sunt aşa, oare, cum poate crede cineva că Dumnezeu, Însuşi, poate fi altceva decât Iubire? Cum poate crede cineva că Dumnezeu vrea ca noi, oamenii, să suferim, să ne fie frică de El şi ne urmăreşte să ne pedepsească? Aceasta este doar în închipuirea omului, în mintea lui îngrădită de frici şi lipsită de iubire, în mintea lui bombardată cu informaţii eronate, încorsetată de convingeri false, ce vin de undeva, din trecut, dar, cu siguranţă,  nu de la moşii şi strămoşii noştri, care erau profund spirituali. Probabil că, undeva, în timp, informaţia adevărată s-a pierdut. Însă, dacă fiecare ar căuta în adâncul inimii sale, în adâncul Sufletului său, ar descoperi informaţia adevărată, păstrată, acolo, pentru eternitate. Şi, dacă şi-ar dori cu adevărat, l-ar găsi pe Dumnezeu, pentru că El sălăşluieşte în fiecare dintre noi, aşa cum este şi pretutindeni, în afara noastră.

 Şi, atunci, ...dacă este, într-adevăr, aşa, se naşte întrebarea: Cine suntem noi, oamenii, cu adevărat, ce puteri neştiute deţinem şi, mai ales, cum ne putem vindeca singuri?

- va urma -

Sfanta Parascheva - lumineaza drumul spre Divinitate

Sfanta Cuvioasa Parascheva a trait in prima jumatate a veacului al XI-lea. Primele scrieri in limba romina despre viata sfin­­tei o le gasim in "Cartea romaneasca de in­va­ta­tura" a mitropo­litului Varlaam al Moldovei, Iasi, 1643.
S-a nascut in Epivata (azi Boia­dos), pe tar­mul Marii Mar­mara, in apropiere de Cons­tan­­ti­nopol (mai tirziu, Istanbul), pe atunci ca­pi­tala Imperiului bizantin. Pa­rintii ei, oa­meni de neam bun si cre­dinciosi, ravnitori spre cele sfinte, au crescut-o in frica de Dum­nezeu, in­dem­nind-o spre de­prin­­derea fap­te­lor bune, dar mai ales a postului, ru­gaciunii si milos­te­niei. Un frate al ei, dupa ce a terminat scoala, s-a calugarit sub numele de Eftimie; a fost ales epis­cop în localitatea Madite pentru dra­­gos­tea fata de cele sfinte si pentru cultura sa de­ose­bita.
Sfinta Parascheva si-a petrecut anii co­pi­la­­riei in casa parintilor, sub ocrotirea acestora. Se spune ca pe cind avea zece ani, "fiind intr-o bi­serica a Precistei" a auzit citindu-se, la Sfan­ta Li­turghie, cuvintul Evangheliei: "Ori­ci­ne vo­ies­te sa vina dupa Mine, sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie" (Mar­cu 8, 34). Chemarea Mantui­to­ru­lui a sadit in inima ei dorul de desavarsire, incat si-a im­partit toate hainele saracilor. Acelasi lucru l-a fa­cut si în alte imprejurari, fara sa tina seama de mustrarile parintilor. Mostenind o mare avere de la parinti, im­preună cu fratele ei, tanara Parascheva a da­ruit saracilor partea ce i se cuvenea de mos­te­ni­re si, "parasind frumusetea acestei lumi", s-a re­­tras "in adancul pustiei". S-a oprit mai intai la Con­stanti­nopol, unde a ascultat cuvinte de in­­va­tatura de la calugari si calugarite. Urmand sfaturile aces­to­ra, a pa­rasit capitala, indreptindu-se spre ti­­nutul Pontului. Vreme de cinci ani a ramas la Manastirea Maicii Domnului din Hera­cleea. De aici a plecat spre Tara Sfinta, in do­rinta de a-si petrece restul vietii in locurile bine­­cuvantate de viata pa­man­teasca a Man­tui­­to­rului Iisus Hristos si a Sfintilor Apostoli. Dupa ce a vazut Ierusalimul, s-a asezat intr-o ma­­nastire de calugarite in pustiul Iordanului, unde s-a nevoit cu postul si s-a inal­tat duhov­ni­­ceste in rugaciune, intocmai ca Sfintul Ioan Bo­tezatorul, ca Sfanta Maria Egipteanca si ca atatia alti ostenitori ai pustiei roditoare de de­sa­var­sire. Mitropolitul Varlaam al Moldovei, in Cazania sa, spune ca acum Sfanta nu mai avea grija "nici de vesminte si de asternuturi, nici de mancari ai de mese, nici de casa sau sluj­­nice, ci numai de curatia sufletului si de ras­puns judetului (judecatii n.n.) ce va sa fie". Ea "pururea suspina si tanjea cumu-si va infru­mu­seta sufletul, cum se va logodi pe sine Mirelui ceresc, lui Iisus Hristos, cum se va indulci la vederea Mirelui sau, de slava si de lu­mina si de bucuria cea fericita. De aceasta ... ochii de la­crimi ii erau intunecati pu­rurea".
Intr-o noapte, insa, pe cand avea ca la 25 de ani, un inger i-a spus, in vis, sa se rein­toar­ca in locurile parintesti: "Sa lasi pustia si la mosia ta sa te intorci, ca acolo ti se cade sa lasi trupul pamantului si sa treci din aceasta lume catre Dumnezeu, pe Care L-ai iubit". Dupa ce a avut aceasta vedenie, sfanta "fara de voie lasa pustia si se intoarse in lume si la Tarigrad veni". Ti mereu in biserica Precistei ce este in Vlaherne si catre icoana Sfintiei Sale cazu si cu lacrimi se ruga asa si zicea: "N-am alta na­dej­de, n-am alt acoperamant. Tu-mi fii in­drep­­­tatoare, tu-mi fii folositoare... Ca pana am umblat in pustie pe tine te-am avut aju­tor, iar acum, daca m-am intors in lume, in­drep­­teaza-ma pina la sfirsitul vietii mele, că alta nadejde nu am".
Din Constantinopol s-a indreptat spre Epi­vata, localitatea in care vazuse lumina zilei, fara sa spuna cuiva cine este si de unde vine. "Acolo", con­tinua mitropolitul Varlaam, "truda catra truda si durere catra durere adauga, cu post si ne­dormire pe sine se infru­mu­­seta..., cu lacrimi pa­mantul uda si se ruga: Doamne Iisuse Hris­toa­se, cauta din lacasul Tau cel sfant; am lasat toate si dupa Tine am ca­la­torit in toata viata mea. Ti acum, indura-Te Doamne, spune inge­rului bland sa ia cu pace sufletul meu". Impacata cu sine, cu oa­me­nii si cu Dumnezeu, si-a dat astfel sufletul intru odihna Mirelui ceresc.
A fost îngropată ca o straină, fara ca ni­meni sa stie cine era. Dar Dumnezeu, voind sa o proslaveasca, a descoperit in chip mi­nu­nat cine era acea straina. Se spune ca un ma­ri­nar a murit pe o corabie si trupul i-a fost arun­cat in mare. Valurile l-au adus la tarm, iar un sihastru care traia acolo a rugat pe niste cres­tini sa-l ingroape dupa randuiala cres­ti­neasca. Sapind deci o groapa, "aflara trupul Prea Cuvioasei Parascheva neputred si plin de mi­reasma". Cu toate acestea, au pus alaturi de ea si trupul corabierului, cel rau mirositor.
Dar, in noaptea urmatoare, unuia din cres­­tinii care sapasera groapa, cu numele Gheorghe, i s-a aratat in vis o imparateasa, se­zand pe un scaun luminat si inconjurata de multime de ingeri. Unul dintre ingeri l-a luat de mana, l-a ridicat si i-a zis: "Gheorghe, pen­tru ce n-ati so­cotit trupul Sfintei Parascheva? Nu stiti ca Dum­nezeu a iubit frumu­setea ei si a vrut sa o pro­slaveasca pe pamant?" Iar im­pa­rateasa pe care o vazuse in vis si care nu era alta decat Cuvioasa Parascheva i-a poruncit sa ia degraba trupul ei si sa-l aseze undeva, intr-un loc de cinste. Aceeasi vedenie a avut-o si o fe­meie credincioasa, cu numele Eftimia, intr-acelasi chip si in aceeasi noapte, si a doua zi amandoi au spus tuturor minunata intamplare.
Credinciosii de acolo, auzind de visul celor doi, au inteles ca este un semn dum­ne­zeiesc, drept care au luat trupul Cuvioasei din mor­mant si l-au adus cu mare bucurie, "cu lu­mini si cu tamaie", asezandu-l in Biserica Sfintii Apostoli din Epivata. Indata au avut loc vindecari miraciloase in urma rugaciunilor care se faceau langa cinstitele sale moaste. Se spu­ne ca drept-credinciosii crestini din Epivata au zidit o bi­serica chiar pe locul in care au trait parintii ei si unde ea se nascuse. Vestea despre minunile care se savarseau in apro­pierea cinstitelor moaste s-a ras­pandit cu­rand in Tracia si in Peninsula Balcanică. Este foarte probabil ca Patriarhia ecumenica va fi procedat de timpuriu la canoni­za­rea ei, adica la trecerea ei in ran­dul sfintilor.
Dupa ce au stat in Biserica Sfintii Apos­toli din Epivata vreme de vreo doua sute de ani, savarsindu-se multe semne si minuni in jurul lor, datorita eve­nimentelor politice care au adus mul­ta durere in tarile balcanice, cinsti­tele moaste ale Sfintei Parascheva au fost stra­mutate in mai multe locuri, fiind tuturor ali­nare in suferinta, liman lin si neanviforat al celor care o cinstesc si o cheama in rugaciune sa mijloceasca la Atot­milostivul Dumnezeu.
Domnitorul Moldovei, Vasile Lupu, le-a adus la Ias. Povestea stramutarii moastelor este zugravita pe peretele de vest al Bisericii”Sfintii Trei Ierarhi”, ca marturie peste veacuri.
In Calendarul Pastoral, data de 14 octombrie este considerata zi de soroc, stalp intre vara si iarna, fiind ziua in care se da drumul berbecilor in turmele de oi pentru imperechere. I se mai spune Vinerea Mare, Nunta Oilor sau Napustitu’ Berbecilor. Astfel, in functie de imperecherea, gestatia, fatatul si intarcatul mieilor, Calendarul Pastoral imparte anul in doua anotimpuri egale, strajuite de Samedru (26 octombrie) si Sangiorz (23 aprilie).
Credinciosii care nu ajung la Iasi merg la bisericile sau manastirile din apropiere sa se roage pentru sanatate, bunul mers al vietii si pentru inlaturarea necazurilor, si fac pomeni pentru mortii care nu-si gasesc linistea, adica pentru aceia care au murit fara lumanare si au fost ingropati fara preot. Gospodarii care pot si au cu ce fac, in aceasta zi, masa mare, cu bucate alese sa manance si cei saraci, nu se servesc, insa, poame cu cruce, nuci si castraveti. In popor, Sfanta Parascheva e perceputa ca fiind "mare la trup si urata la chip", dar cu un suflet bun, pentru ca-i fereste pe oameni de boli, grindina, trasnet si pe copii ii apara de deochi. De aici, de la aceasta perceptie, i se mai spune si Sfanta Vineri.
Imaginarul popular o descrie pe Sfanta Vineri ca fiind o batrina blajina, imbracata in alb, cu un toiag in mana, de multe ori plina de rani, pentru ca unele femei necredincioase lucreaza de ziua ei. Este considerata protectoarea animalelor salbatice si a copiilor. Odinioara era respectata de toata lumea prin post si rugaciune, era numita imparateasa vazduhului, cea care pazeste toate lighioanele pamintului, iar o eventuala intalnire cu ea nu putea fi decat benefica.
Copiii o cunosteau din basme si povesti, din poezioarele invatate de la bunici: „Vineri avea un ficior/ si-l purta domnisor./ El plangea si lacrama/ Da’ nime nu-l auzea...”. Descan­ta­toarele o invocau si ele pentru a spori puterea tamaduitoare a plantelor de leac. Se spune ca asa cum va fi ziua de 14 octombrie la fel va fi si Ziua Sfantului Dumitru, pe 26 octombrie, dar si celelalte sarbatori de peste an. Se mai spune ca, daca frunzele copacilor ingalbenesc si cad repede, este semn ca anul care vine va fi roditor. De Sarbatoarea Sfintei Parascheva, ciobanii nu cioplesc nimic sa nu le iasa mieii tarcati. Turmele de oi se pregatesc pentru iernat, se implineste sorocul ciobanilor, vacarilor si pandarilor si se fac angajari noi pentru anul care urmeaza; berbecilor li se da voie printre oi, pentru prasila. In multe zone din tara se organizeaza iarmaroace de toamna, unde se valorifica produsele oilor. In dimineata zilei de 14 octombrie, ciobanii trebuie sa verifice felul in care au dormit oile. Daca stau gramada, e semn ca va fi iarna grea, geroasa. Daca sunt imprastiate, iarna va fi blanda. Si, daca de Sfanta Parascheva nu ploua, atunci iarna va veni curand.

Colectivul acestui blog ureaza tuturor persoanelor care poarta numele Sfantei Parascheva un sincer si calduros „LA MULTI ANI”, multa sanatate si veselie!

Artemis