Un gand-cuvant pentru ganduri-negandite

Cuvinte de leac… De ce cuvinte de leac?

Pentru ca un cuvant poate inalta, poate zidi, poate lecui, după cum un alt cuvant poate dobori, poate distruge, poate rani.

Noi am ales sa va aducem cuvintele de leac cuvintele vindecatoare pentru trup, pentru minte, dar si pentru Suflet si Spirit…

miercuri, 30 noiembrie 2011

Sfântul Andrei – ocrotitorul românilor

Pe 30 noiembrie este Sfantul Andrei, sarbatoare sfanta celebrata in toata lumea. La romani acesta sarbatoare are o semnificatie aparte, Sfantul Andrei fiind ocrotitorul Romaniei. Multi dintre noi respectam traditiile acestei sarbatori, dar putini cunosc semnificatiile, istoricul sau legenda.

Sfantul Andrei, originar din Betsaida, inainte de a fi Apostol al Domnului era ucenic al Sfantului Ioan Botezatorul. El s-a hotarat sa-l urmeze pe Iisus Hristos si a devenit „cel intai chemat”, dupa cum aflam din scripturile bisericii. Dupa Invierea lui Iisus si coborarea Spiritului Sfant (Rusaliile), apostolii s-au intalnit si au tras la sorti care unde se va duce pentru propavaduirea credintei crestine. Tinutul Scytia, adica Dobrogea, i-a revenit Sfantului Andrei. Dupa multe peregrinari, el se stabileste in Peloponezul grecesc, în orasul Patras, langa Corint in judetul Constanta, unde moare din ordinul guvernatorului roman Aegeas pe 30 noiembrie in anul 60 in timpul Imparatului Nero.

Sursele bisericesti vorbesc despre faptul ca Sfantul Andrei a fost rastignit pe o cruce in forma de X cu capul in jos, careia i s-a spus „Crucea Sfantului Andrei” si care se regaseste pe steagul Scotiei.

Conform unor ritualuri stravechi, de ziua Sfintului Andrei era celebrat Anul Nou al dacilor, motiv din care aceasta zi mai este numita si “Ziua lupului” (dupa simbolul dacic al lupului). In unele regiuni ale tarii sarbatoarea se numeste “Luparia”.

In aceasta zi, lupul devine mai sprinten si poate sa intoarca gatul care ii e teapan in restul anului. El devine astfel primejdios nu doar pentru vite, dar si pentru oamenii care ies pe ulita. In noaptea de 30 noiembrie, lupii se aduna, iar Sf. Andrei – supranumit “patronul lupilor”, imparte prada pentru iarna care vine.

De Sfantul Andrei se poate afla prognoza pentru anul urmator. Traditia spune ca se iau 12 cepe care se duc in podul casei si se lasa acolo pana in seara de Craciun. Fiecarei luni a anului ii corespunde o ceapa. Cepele care s-au stricat semnifica luni ploioase cu grindina, iar cele care au incoltit, luni favorabile pentru recolta. La fel se face si cu graul care este pus la incoltit pentru fiecare membru al familiei. Cel al carui grau este frumos si inalt se spune ca va avea un an bun cu bani si sanatate. Daca in noaptea Sfantului Andrei este senin si cald, atunci vom avea o iarna blanda, daca este ger, vom avea o iarna grea.

Oricat de periculoase li se par unora spiritele care, zice-se, bantuie in aceasta noapte, mesterele în ale magiei spun ca tocmai mesagerii intunericului pot fi pusi la treaba pentru a dezlega secretele. Exista credinta ca in asemenea noapte magica se pot afla autorii unor crime sau furturi ori unde se afla persoane ori bunuri disparute fara urma sau de unde a pornit o nenorocire abatuta asupra unei case. Toata magia se desfasoara in cimitir, in miez de noapte, asa ca putini au nervii suficient de tari pentru a experimenta asa ceva. Ingredientele sunt lumanari, apa sfintita, un vas nou cu gura larga si cateva monede de argint, care sunt asezate deasupra unui mormant vechi si parasit. Practicantul ritualului trebuie sa fi postit trei zile si se crede ca, in lumina lumanarilor, dupa ce a rostit anumite rugaciuni, poate vedea in apa turnata in vas filmul evenimentelor enigmatice pe care le dorea dezvaluite.

In unele sate din Oltenia copiii taie mladite din pomii roditori (meri, peri, ciresi, visini, pruni etc.) si le pun in apa, la caldura, pentru a inmuguri pana la Sf. Vasile, cand fac din ele sorcove, pentru a-si sorcovi parintii si neamurile.

Colectivul acestui blog ureaza tuturor persoanelor care poarta numele Sfantului Andrei  un sincer si calduros „LA MULTI ANI”, multa sanatate si veselie!


material scris de ARTEMIS

duminică, 27 noiembrie 2011

Cunoaşterea de sine – calea spre vindecare II

- continuare -

Cunoaşterea de sine ne dă puterea de a ne vindeca, de a iubi şi de a ne iubi, de a ierta şi de a ne ierta, de a trăi cu adevărat. Conştientizând cine suntem, dobândim capacitatea de a înţelege ce s-a întâmplat cu noi şi cu viaţa noastră, de ce am suferit, de ce am fost nefericiţi şi de ce, dar mai ales cum am provocat suferinţă în jurul nostru. În acelaşi timp, vom şti ce avem de făcut pentru a schimba neputinţa în putere, tristeţea în bucurie, deznădejdea în speranţă şi eşecul în succes. Dacă vom reuşi... numai de noi depinde.

Orice boală este un semnal de alarmă, dar şi o lecţie, pentru cel aflat în suferinţă. Când cineva se îmbolnăveşte, înseamnă că, undeva, acea persoană a greşit faţă de sine, faţă de semeni, faţă de Natură, deci, cumva, a stricat echilibrul şi armonia, ignorând Ordinea Divină. Aceste greşeli pot fi făcute, de cele mai multe ori, din necunoaştere, din superficialitate, persoana respingând, sistematic, semnalele pe care le primeşte de la propriul corp, de la mediul înconjurător, de la viaţă. Poate, unii se vor întreba: bine, dar copiii, mai ales cei foarte mici (dar nu numai), ei cu ce au greşit de se îmbolnăvesc? Ei poate nu au greşit cu nimic, dar suferă datorită greşelilor părinţilor. Şi, de cele mai multe ori, dacă părinţii conştientizează greşeala şi îşi învaţă lecţia, copiii se vindecă. Altfel, chiar dacă, pentru moment, se pot vindeca, ei vor suferi din nou. Că aşa stau lucrurile, puteţi verifica foarte uşor: uitaţi-vă la copiii care provin din familii nefericite sau destrămate, din familii în sânul cărora există tensiuni, certuri, ură şi, uneori, chiar violenţă fizică. Acolo, Sufletul copiilor tresare la fiecare cuvânt urât, la fiecare ridicare de ton, şi, cu atât mai mult, atunci când aceste manifestări sunt însoţite de agresiuni fizice. Cât de sănătoşi credeţi că sunt aceşti copii? Uitaţi-vă în ochii lor. Uitaţi-vă la suferinţa imprimată pe chipurile şi pe trupuşoarele lor firave şi veţi înţelege că ei sunt bolnavi, atât la nivelul corpului fizic, cât şi la nivelul Sufletului. La fel, copiii neglijaţi se îmbolnăvesc de singurătate şi de neiubire. Ei nu au suportul iubirii părinteşti manifestate plenar, deşi, poate, provin din familii bine închegate şi care se cred fericite pentru că nu se confruntă cu lipsurile de ordin financiar.

Pe de altă parte, omul modern se află, aproape în permanenţă, sub stres. Grijile legate de familie, copii, loc de muncă, bani sunt, adesea, cele care îi împing pe cei mai mulţi să-şi neglijeze sănătatea, atât din punct de vedere fizic şi psihic, cât şi din punct de vedere sufletesc şi spiritual. Ei spun că nu le ajunge niciodată timpul să se îngrijească de propria persoană şi, de multe ori, găsesc fel de fel de motive pentru a-şi justifica atitudinea. Dar, toate acestea nu fac decât să demonstreze că, de fapt, ei nu se cunosc pe sine şi nu-şi cunosc menirea pe acest Pământ. Fiecare dintre noi, în adâncul fiinţei noastre, purtăm Scânteia Divină. Trupul nostru nu este decât o interfaţă între lumea materială şi cea spirituală. El ne permite să existăm în această formă, pe această Planetă, să experimentăm şi să învăţăm. Învăţând, avem şansa de a creşte spiritual. De sănătatea noastră trupească, sufletească şi spirituală suntem direct răspunzători, iar dacă se întâmplă să ne îmbolnăvim, de noi depinde să ne vindecăm, de dorinţa, voinţa şi efortul nostru, dar, mai ales, de credinţa că vom reuşi. Dacă toţi am conştientiza că Dumnezeu sălăşluieşte, cu adevărat, în inima noastră, în Sufletul nostru, cum am putea atunci, oare, să ne neglijăm sănătatea, sau să ne îndoim în privinţa puterii nostre de autovindecare? Şi, dacă Dumnezeu, care ne iubeşte, ne vrea sănătoşi şi fericiţi, noi de ce ne-am împotrivi Voinţei Sale Divine?

vineri, 11 noiembrie 2011

Optimismul benefic pentru sanatate si bunastare

O inima vesela este un bun medicament, dar un spirit abatut usuca oasele” (Proverbele 17:22)
Optimismul este definit drept: ”atitudine a omului care priveste cu incredere viata si viitorul, tendinta de a vedea latura buna, favorabila a lucrurilor”. O persoana optimista care trece printr-un esec nu crede ca totul se termina aici. Aceasta nu inseamna ca refuza sa vada realitatea, ci dimpotriva inseamna ca o accepta si analizeaza lucrurile. Apoi, daca situatia ii permite, ia masuri ca sa schimbe sau chiar sa imbunatateasca lucrurile. In schimb, o persoana pesimista se invinovateste adesea pentru necazurile ei. Ea se gindeste ca nu se mai poate remedia nimic si ca totul s-a intimplat pentru ca este incompetenta, ca nu arata bine ori nu face nimic bun. Optimismul este benefic pentru sanatate si bunastare, se stie foarte bine ca persoanele optimiste au o sanatate mai buna si traiesc mai mult. Un grup de cercetatorii din SUA au constatat ca optimistii fac fata mai bine stresului si sint mai putin dispusi la depresie.

Totusi, nu e deloc usor sa fii optimist intr-o lume in care problemele par sa se inmulteasca. Nu este surprinzator ca multora le e greu sa gindeasca pozitiv. Iata citeva sugesti pentru a fi mai optimisti.
*Cind iti vine in minte gindul ca nu te vei putea bucura de ceva sau ca nu vei reusi sa faci un anumit lucru, respinge-l imediat! Gindeste-te mai degraba ca vei avea succes.
*Cauta sa gasesti placerea in ceea ce faci. Indiferent de munca pe care o efectuezi, straduieste-te sa gasesti acele aspecte legate de ea care iti aduc satisfactii.
*Alege-ti prietenii care privesc viata cu optimism.
*Cind poti schimba lucrurile, actioneaza. Dar cauta sa accepti situatiile pe care nu le poti schimba.
Desi buna dispoizitie nu vindeca bolile, ea poate totusi contribui la o sanatate mai buna si la o viata plina de sadisfactii.

Artemis

miercuri, 9 noiembrie 2011

Cunoaşterea de sine – calea spre vindecare I

Certitudini ... aşteptăm de la ceilalţi asigurări că totul va fi bine, că totul va merge cum ne dorim, că ne vom însănătoşi - ca fiinţă, ca popor, ca naţie. Şi totuşi... cu toate asigurările, nu se întâmplă nimic. De ce oare? ne întrebăm noi, aşteptând ajutor de la ceilalţi - de la familie, de la prieteni, de la autorităţi, de la stat şi... câteodată, de la Dumnezeu. Dar, de foarte puţine ori, ne întrebăm: noi ce putem face pentru a ne fi mai bine? Noi cum contribuim la sănătatea şi bunăstarea noastră, a semenilor noştri, a acestui popor şi a acestei Planete? Poate, unii vor spune, cu resemnare: Ce să facem noi, ce putere avem să schimbăm ceva în bine? Dar, chiar această întrebare dovedeşte faptul că nu se cunosc pe ei înşişi, că nu-şi cunosc resursele şi puterile, că nu cunosc Voinţa Divină.

Credeţi, oare, că Dumnezeu ne vrea bolnavi şi săraci? Credeţi că vrea ca noi să suferim? Credeţi că El ne pedepseşte? Dacă, cumva, sunteţi convinşi că aşa ar sta lucrurile, începeţi prin a vă întreba ce ştiţi, cu adevărat, despre Dumnezeu şi, mai ales, de unde ştiţi. Oare aceste informaţii le-aţi primit în Sufletul vostru, le-aţi simţit în Sufletul vostru, sau le-aţi aflat de la alţii,  le-aţi moştenit de la înaintaşi şi vi le-aţi însuşit. Şi, oare, de cât de departe, în timp, vin aceste informaţii? Că doar, Domnul nostru, Iisus Hristos, a venit să ne mântuiască şi să ne aducă Legea Iubirii. Şi dacă Dumnezeu Tatăl, L-a trimis pe însuşi Fiul Său pe Pământ, pentru noi, oamenii, pentru a ne salva, cum credeţi că El, care este Iubire, vrea ca noi să suferim şi, mai ales, cum credeţi că vrea să ne fie frică de El?

Oamenii evoluaţi spiritual – şi, aici, ne referim la cei autentici, la cei care, cu adevărat, au atins Iluminarea, care s-au desăvârşit, nu la cei închipuiţi -  îşi iubesc necondiţionat semenii, iubesc Natura, întreaga Creaţie - cu tot ceea ce reprezintă ea, iubesc darul vieţii. Ei sunt incapabili de a se supăra, de a urî, de a vrea să pedepsească. Au lăsat în urmă tot ceea ce înseamnă patimi, dorinţe, emoţii şi sentimente negative, care nu fac bine nimănui, ci provoacă doar haos şi suferinţă. Ei l-au găsit, cu adevărat, pe Dumnezeu. Şi, atunci..., dacă ei sunt aşa, oare, cum poate crede cineva că Dumnezeu, Însuşi, poate fi altceva decât Iubire? Cum poate crede cineva că Dumnezeu vrea ca noi, oamenii, să suferim, să ne fie frică de El şi ne urmăreşte să ne pedepsească? Aceasta este doar în închipuirea omului, în mintea lui îngrădită de frici şi lipsită de iubire, în mintea lui bombardată cu informaţii eronate, încorsetată de convingeri false, ce vin de undeva, din trecut, dar, cu siguranţă,  nu de la moşii şi strămoşii noştri, care erau profund spirituali. Probabil că, undeva, în timp, informaţia adevărată s-a pierdut. Însă, dacă fiecare ar căuta în adâncul inimii sale, în adâncul Sufletului său, ar descoperi informaţia adevărată, păstrată, acolo, pentru eternitate. Şi, dacă şi-ar dori cu adevărat, l-ar găsi pe Dumnezeu, pentru că El sălăşluieşte în fiecare dintre noi, aşa cum este şi pretutindeni, în afara noastră.

 Şi, atunci, ...dacă este, într-adevăr, aşa, se naşte întrebarea: Cine suntem noi, oamenii, cu adevărat, ce puteri neştiute deţinem şi, mai ales, cum ne putem vindeca singuri?

- va urma -