In drumul spre Rai...

In tot pamintul a iesit vestirea lor si la margimile lumii cuvintele lor (Psalm 18, 4 ).

In fiecare an, pe data de 29 iunie, facem pomenirea Sfintilor Apostoli Petru si Pavel. Este o sarbatoare cu profunde rezonante spirituale in sufletele crestinilor care cinstesc pe cei doi mari corifei ai Apostolilor, care si-au inchinat intreaga viata propovaduirii "cu timp si fara timp" a Evangheliei lui Hristos, ba mai mult, au pecetluit aceasta lucrare cu sangele lor varsat martiric pentru Hristos si pentru Biserica Sa. Aceasta dateaza inca din secolul II al erei crestine si evlavia credinciosilor s-a materializat in ridicarea de biserici pe locul martirajului lor, iar imnografii crestini si marii parinti ai Bisericii s-au intrecut in a-i elogia pe cei doi apostoli care, prin cuvantul si sangele lor, uniti in Hristos, au plamadit Roma crestina si Biserica intreaga. Din Sfintele Evanghelii, cunoastem ca Sfantul Petru era originar din localitatea Betsaida din Galileea, fiind fiul lui Iona si frate mai mare al lui Andrei, cel dintai chemat de Domnul la lucrarea apostoliei. El s-a numit Simon pana cand Mantuitorul i-a schimbat acest nume in Chefa sau Petru. Luand cunostinta de ideea mesianica, Sfantul Petru a devenit un adept zelos al acesteia si a fost primul care l-a numit pe Iisus "Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui Viu" (Matei 16, 17-19). Biserica crestina este intemeiata pe credinta, tare ca piatra, in dumnezeirea Mintuitorului Hristos, marturisita de Sfantul Apostol Petru. Dupa Pogorarea Sfantului Duh la Rusalii, Sfantul Petru a fost cel dintai care a vestit poporului evreu pe Iisus Hristos cel rastignit si inviat, indemnindu-i pe toti la pocainta si intoarcere la credinta (Fapte 3, 19). Din Ierusalim, dupa intemeierea Bisericii Crestine, in ziua Cincizecimii, Sfantul Petru a mers sa vesteasca Evanghelia Imparatiei în Antiohia, Pont, Galitia, Capadochia, Bitinia si la Roma, unde a suferit si moarte de martir, la 29 Iunie, în anul 67 D.C. Potrivit unei vechi traditii, Sfantul Petru a cerut sa fie rastignit cu capul in jos, dorind sa arate deosebirea dintre chinurile sale si cele ale Dumnezeiescului sau invatator. Sfantul Petru a fost unul dintre cei trei apostoli pe care Mantuitorul Hristos i-a facut martori ai Slavei Sale Dumnezeiesti pe muntele Taborului. De la Sfantul Apostol Petru ne-au ramas scrise, in Canonul Noului Testament, doua epistole sobornicesti, mult folositoare vietii crestine. Sfantul Apostol Pavel, supranumit "apostolul neamurilor", pentru ca a predicat Evanghelia, mai ales paginilor, s-a nascut intr-o familie de iudei bogati în Tarsul Ciliciei, primind o educatie stralucita in scoala rabinului Gamaliel. La inceput, Saul, caci asa fusese numit la nastere, a fost un adept infocat al legii mozaice si un dusman de moarte al crestinilor. Este cunoscuta intamplarea petrecuta pe drumul Damascului, cand, plecat sa-i persecute pe crestini, Saul se intalneste cu Iisus cel inviat si se converteste la crestinism devenind, cum spune Fericitul Augustin, "din lup miel, din persecutor infocat un vestitor neobosit al Evangheliei, invatator si apostol al popoarelor". A propovaduit pe Hristos tuturor strabatand, în trei calatorii misionare, toata Asia, Spania, Britania si Italia, infiintand comunitati crestine, hirotonind episcopi, preoti si diaconi. De la Sfantul Apostol Pavel ne-au ramas 14 epistole scrise cu diferite ocazii si in timpuri diferite, din care emana grija neobosita a apostolului pentru propovaduirea si pastrarea nealterata a invataturii crestine. Ajungand la Roma, a doua oara, Sfantul Pavel a fost inchis si condamnat la moarte de catre crudul imparat Nero, taindu-i-se capul si cistigand in aceeasi zi, de 29 Iunie, a anului 67 D.C., impreuna cu Sfantul Petru, cununa cea nevestejita a muceniciei. Pe locul unde a fost rastignit, în Roma, Sfantul Petru, in circul neronian, acum, se ridica basilica Sfantul Petru, iar in locul martiriului Sfantului Pavel, de pe via Ostia, crestinii au ridicat o biserica inchinata lui, si anume, biserica "San Paulo fuori la mura", adica biserica din afara zidurilor cetatii. Sfantul Petru este patronul agricultorilor. In calendarul agricol, sarbatoarea are o mare insemnatate, iar oamenii satelor o respecta cu stricteţe. Se spune ca de Simpetru nu se scutura merii pentru ca, altfel, peste recolta se va abate grindina. Pana in aceasta zi, nici o femeie nu trebuie sa manince mere, ca altfel ii va supara pe morţi. În ziua sarbatorii se obisnuieste sa se imparta si pomeni de sufletul celor morti (Mosii de Simpetru). Femeile duc la biserica mere dulci sau acre, coliva, miere in faguri si lumanari. Ritualurile alocate acestei zile au, uneori, si usoare conotatii de cochetarie. Se spune ca oamenii pistruiati, ca sa scape de pete, trebuie sa se spele, pe fata, cu apa la miezul noptii, imediat dupa primul cantat al cocosului.

Se spune, in popor, ca la solstiţiul de vara cucul amuteste. Pasarea fara cuib isi pierde glasul de Sinziene sau de Simpetru de Vara, cand, zice traditia, cucului ii vine de hac un bob de orz. Cantecul cucului, orologiu pentru masurarea timpului in calendarul popular, incepe sa fie auzit la Blagovestenie sau de Ziua Cucului (25 martie). In traditia populara, acestei pasari i s-au atribuit si proprietati de oracol. Cucul ii urseste omului prin modul diferit de a canta (locul, numarul cantarilor, pe ce sta cand canta) norocul, sanatatea, casatoria sau moartea. Oamenii satului stiu ca dupa "Amutitul cucului" nu mai este mult pana la seceris. La Simpetru de Vara inceteaza a mai canta si privighetoarea.

Sfantul Pavel a scris, in Epistola catre Corinteni, cel mai frumos imn dedicat dragostei, explicand ce inseamna ea cu adevarat. Dragostea este scopul vietii oricarui crestin, iar Pavel o descrie in cuvinte simple care ajung la sufletul oricui: „Dragostea indelung rabda, este binevoitoare, nu pizmuieste, nu se trufeste. Dragostea nu se poarta cu necuviinta, nu cauta ale sale, nu se aprinde de manie, nu gandeste raul. Nu se bucura de nedreptate, ci se bucura de adevar. Toate le sufera, toate le crede, toate le nadajduieste, toate le rabda”.

Rugaciune catre Sfintii Apostoli Petru si Pavel:

Apostoli slaviti ai Domnului, Mantuitorul v-a randuit ca stalpi ai Bisericii pe care a intemeiat-o. Pe tine, Sfinte Petre, Mantuitorul te-a ales ca piatra de temelie a Sfintei Biserici si ti-a dat misiunea si harul de a intari in credinta pe fratii tai. Pe tine, Sfinte Pavele, Mantuitorul te-a facut din dusman prieten, iar Duhul Sfant te-a ales sa dezvalui neamurilor comorile invataturii crestine. Amandoi ati lucrat, cu insufletire, la raspandirea Imparatiei lui Hristos, pecetluindu-va marturia cu sangele vostru. Acum, va bucurati de vederea Lui Dumnezeu in Slava cereasca. Priviti spre Biserica lui Hristos, care se straduieste sa calauzeasca popoarele la lumina Evangheliei si la izvoarele tamaduitoare ale harului. Amin!

Colectivul acestui blog ureaza un sincer si calduros "LA MULTI ANI!", multa sanatate, fericire, Iubire si Lumina pe Calea Vietii, tuturor persoanelor care poarta numele acestor Sfinti Apostoli.

Elementele naturii - APA

Apa este una dintre resursele, fără de care viaţa nu ar putea exista în forma cunoscută astăzi, de noi, pe această planetă. Ea este vitală oricărui organism viu, fie că este plantă animal, pasăre, om sau orice altă vieţuitoare de pe Pământ. Ea spală, hrăneşte, ostoieşte setea, alină, leagănă, dă putere. Apa contribuie la vindecarea noastră trupească, sufletească şi spirituală...

Corpul fizic al omului conţine apă, în proporţie de cca. 70%, ea având un rol determinant în nutriţia celulară, în desfăşurarea proceselor bio-chimice şi energetice necesare vieţii, în eliminarea toxinelor, în reglarea temperaturii corpului, în menţinerea stării optime de funcţionare a întregului organism ş.a. Şi cu cât ştiinţa avansează în studiul aprofundat al corpului uman, cu atât descoperă şi subliniază rolul major al apei în procesele desfăşurării vieţii.

Înţelepciunea strămoşilor noştri, transmisă din generaţie în generaţie, ne învaţă că există „apă vie” şi „apă moartă”, apă care poate să întărească flacăra vieţii în corpul omului şi să redea sănătatea şi apă care poate să o altereze. Pentru a se păstra mai uşor, aceste informaţii de o importanţă capitală, au fost strecurate cu dibăcie în basmele cu care am crescut şi care ne-au încântat copilăria. Şi iată... pe nesimţite, viaţa şi educaţia noastră s-au clădit pe tiparele de înţelepciune străveche şi chiar dacă, mulţi dintre noi, nu-şi mai amintesc informaţiile originare, necesare unui trai armonios, fericit şi îndelungat în deplină sănătate trupească, sufletească şi spirituală, totuşi, le avem adânc implementate în fiecare structură a fiinţei noastre, ele lucrând atât cât le îngăduim noi. Din nefericire, efectele benefice ale proceselor care se derulează pe baza acestor informaţii originare le putem diminua, considerabil, chiar noi, prin gândurile, vorbele, sentimentele, emoţiile sau faptele nostre. Vă întrebaţi, probabil: „cum se poate întâmpla acest lucru?” Foarte simplu: când o persoană este furioasă şi foloseşte cuvinte urâte, jignitoare la adresa altcuiva, conform principiului „ceea ce semeni, aceea culegi”, va avea parte de ceea ce a trimis, dar amplificat.

Pe lângă forma vizibilă pe care o are, apa are propriile câmpuri energetice purtătoare de informaţie. Astfel, întâlnind în cale energii de frecvenţe diferite, apa le preia. Gândurile, sunetele, vorbele, emoţiile noastre sunt, de fapt, diferite forme de energie purtătoare de informaţie. Astfel, dacă ele sunt benefice, înălţătoare, generează energii de vibraţie înaltă care ne ajută în procesul de vindecare sau de menţinere a stării de sănătate depline. Din contră, dacă avem gânduri ostile, dacă suntem copleşiţi de ură, invidii, temeri, neiertări, dacă vorbim urât, emitem energii de vibraţie joasă, care sunt nocive pentru cel căruia îi sunt adresate, dar şi pentru noi înşine, precum şi pentru mediul înconjurător. Astfel, putem polua apa nu numai cu deşeuri aruncate, în mod iresponsabil, în apele lumii, dar şi prin gândurile, sentimentele, emoţiile şi vorbele noastre, prin felul nostru de a fi, prin atitudinea noastră. Dar, să reţinem că, în acest caz, poluăm atât apa din exteriorul nostru, apa planetei, cât şi cea din interiorul nostru. Şi astfel, blocăm efectele benefice ale proceselor ce se desfăşoară pe baza informaţiilor originare, deschizând poarta disfuncţiilor, bolilor şi suferinţelor.

Putem ajuta la diminuarea poluării şi a efectelor nocive ale acesteia, prin intenţia noastră fermă de a obţine acest rezultat, prin iubirea noastră trimisă apelor lumii şi planetei Pământ, planeta Mamă. De asemenea, apa ne poate deveni leac, se poate transforma în „apă vie”, dacă, fiecărui pahar cu apă pe care îl bem, îi transmitem iubirea şi recunoştinţa noastră, îl binecuvântăm şi îl închinăm, folosind semnul crucii.

EVENIMENT

 T. M. A.   

Festival de Spiritualitate,  

Medicina Alternativa si Terapii Complementare,

organizat de ROMEXPO, 

in parteneriat cu

ANATECOR si GRUPUL PARACELSUS 

23 – 26  iunie  2011

TMA este un festival cu sectiuni de vanzare, conferinte, workshop-uri si demonstratii, care se desfasoara la Centrul Expozitional Romexpo, Bucuresti.

Procedee si metode de cunoastere, de diagnosticare, de vindecare sau de mentinere a starii de sanatate fizica, energetica si spirituala, din domeniile:

·                     Medicina Alternativa,

·                     Terapii Complementare,

·                     Stiinte si Terapii Spirituale,

·                     Produse Naturiste,

vor fi prezentate vizitatorilor, prin demonstratii si conferinte, sustinute de catre participanti inscrisi la TMA.

Program:

23  -  25 iunie:    orele 10.00 - 20.00

26  iunie:              orele 10.00 - 16.00

Pentru detalii suplimentare:

http://www.tma-expo.ro

Echipa blogului CUVINTE DE LEAC va fi reprezentata la acest festival, dupa cum urmeaza:

• SAMBATA, 25 IUNIE 2011

§  Pavilionul C6, etaj, Sala IORGA

13:00 - 14:00  -  TERAPIA IERTARII

Un workshop sustinut de

terapeut Anca – Mihaela POPESCU.

Vom afla despre puterea IERTARII, ca modalitate de vindecare personala, dar si ca energie de tamaduire, dincolo de viata si de moarte, pentru neamurile din care provenim.

• DUMINICA, 26 Iunie 2011

§  Pavilionul C5, Sala de CONFERINTE

12:00 - 12:30  -  ARTA VINDECARII PERSONALE

O conferinta sustinuta de

terapeut Corina HORTOPAN

si

§  Pavilionul C6, etaj, Sala BALCESCU

12:30 - 14:00  -  ARTA VINDECARII PERSONALE

Un workshop sustinut de

terapeut Corina HORTOPAN

si

terapeut Anca – Mihaela POPESCU.

In cadrul conferintei, cat si in cadrul workshop-ului, participantii vor fi calauziti pe Calea vindecarii personale pentru ca fiecare sa-si reaminteasca principii si practici vechi, stramosesti, foarte eficiente, dar uitate, partial sau in intregime, astazi.

Va asteptam cu mult drag!

Sarbatoarea care inalta spiritul

Crestinii ortodocsi si cei greco-catolici sarbatoresc anual, pe data de 24 iunie, Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul, zi cunoscuta in popor si sub denumirea de "Sanziene" sau "Dragaica".

In religia crestin-ortodoxa, Sfantul Ioan Botezatorul este unul dintre cei mai importanti prooroci, fiind cunoscut ca Inaintemergatorul Mantuitorului Iisus Hristos pentru faptul ca, o lunga perioada de timp, el a fost cel care i-a anuntat venirea. Sfantul Ioan l-a botezat pe Iisus in apa Iordanului, anuntand, tuturor, sosirea pe Pamant a mult asteptatului Mesia.

Putini stiu, insa, povestea nasterii Sfantului Ioan. Acesta a fost fiul preotului Zaharia si al Elisabetei, un cuplu ajuns la batranete fara a avea copii. Cuprins de tristete, intrucat in acele zile se spunea ca aceasta este o pedeapsa de la Dumnezeu, Zaharia s-a dus in templu pentru a aduce o jertfa Domnului si pentru a se ruga. Acolo, i s-a aratat un inger pentru a-l anunta faptul ca, peste noua luni, i se va naste un fiu, caruia va trebui sa ii puna numele Ioan. Zaharia a amutit de uimire, si de-abia peste noua luni a putut vorbi din nou, povestindu-le oamenilor minunea la care a fost partas.

Viata Sfantului Ioan Botezatorul a fost pusa in slujba lui Dumnezeu, numele “Ioan” provenind din ebraica (Iohanan), semnificand “Dumnezeu s-a milostivit de voi”. Acesta este mesajul transmis parintilor lui, dar si mesajul adresat tuturor celor ce ascultau predicile Sfantului, atunci cand acesta anunta venirea pe Pamant a Fiului lui Dumnezeu.

De noaptea Sanzienelor sunt legate numeroase obiceiuri si acte magice, credinte si practici divinatorii: atunci inflo­reste, pentru o clipa, iarba fiarelor, care desfer­eca orice incuietoare. In aceasta noapte, povestesc oamenii, animalele capata glas si se strang la sfat.

In unele zone, in noaptea de 23 spre 24 iunie, se aprinde Faclia de Sanziene ce marchează solstitiul de vara. Flacaii satului se aduna in acea noapte pe un loc inalt, de unde sunt vazuti de toti, si invirtesc facliile, strigind: Faclia, maaa!...

Denumirea de Sanziene vine de la "Sancta Diana", originea fiind un cult pentru zeita romana Diana. Cuvintul "Sanziene" este folosit mai ales in Ardeal, in timp ce in Muntenia si Oltenia se foloseste "Dragaica", dupa denumirea slava. Desi varianta cultului pentru Diana este cea sustinută de majoritatea specialistilor, exista si ipoteze ca sarbatoarea si-ar avea originea într-un cult geto-dac al Soarelui.

Sanzienele sunt mici flori galbene, pe care fetele le culeg si le impletesc in forma de coronita sau de cruce. Aceste cununi se pun in case, pe porti si chiar pe grajduri, pentru a aduce prosperitate si fertilitate. Se spune chiar ca aceasta cununa de sanziene poate prezice maritisul fetelor.

Astfel, fata nemaritata aruncă o cunună pe acoperis. Daca aceasta nu se mai intoarce, inseamna ca se va marita in curind. Un alt obicei este aruncatul peste vite: cununa de sanziene ramasa pe o vita tanara inseamna un sot tanar, pe una batrana - un sot mai in virsta.

In Muntenia, fetele se adunau de Dragaica si alegeau pe una dintre ele care sa joace rolul zeitei Dragaica, pe capul ei punand o cununa din florile cu acelasi nume. Fata era imbracata in mireasa, ceremonialul fiind unul nuptial.

De Sanziene se culegeau cele mai multe plante de leac. Persoanele care faceau acest lucru, in afara faptului ca trebuiau sa cunoasca virtutile terapeutice ale plantelor tamaduitoare, aveau obligatia sa fie curate trupeste si sufleteste, sa rosteasca anumite cuvinte, sa rasplateasca pamantul, de unde au rupt planta, cu paine, sare si seminte.

Depasind frica...

Ceea ce voi aborda, in continuare,  nu este tema generala a fricii. S-au scris si se vor scrie carti intregi legate de radacinile, efectele, tiparele si modalitatile prin care poate fi depasita frica.

Va voi impartasi ceva ce am inteles de curand, o viziune subiectiva, dar din care poate sa se inspire si altcineva, cu folos.

Mi-am dat seama cat de multe frici absurde am acumulat de-a lungul anilor, din cele mai diverse surse: din povesti, din filme, de la cei din jur… Si, desi sunt absurde, m-au influentat in moduri mai mult sau mai putin vizibile, in alegerile si starile mele zilnice.

Sa va dau un exemplu: recent, am petrecut mai multe seri, singura, acasa, si au fost momente cand ma trezeam uitandu-ma in urma mea, pe hol, sau lasand o lumina aprinsa, noaptea, sau tresarind usor la unele zgomote banale. Imi dau seama, rational, ca sunt temeri ridicole, dar zecile de filme si povesti de groaza, auzite si vazute, in trecut, isi spun cuvantul. Si, imi lasa senzatia ca «ceva» pandeste in intuneric si trebuie sa ma feresc. Imi e familiara senzatia; cred ca multi oameni o au, cel putin in subconstient, doar multi dintre noi am fost expusi la povesti similare…

Si totusi, azi, ceva s-a revoltat in mine: cum adica? Sa imi fie teama, de ce anume? De povestile inventate de altii, de aparitiile din fictiunile facute pentru a vinde filme? Mi-am dat seama ca toate aceastea exista undeva in subconstientul meu si sunt atrase de diverse contexte care au cele mai mici similitudini cu ele. Si am zis: gata. Pana aici. Ma voi certa cu fiecare astfel de gand, amintindu-i ca e inventia altcuiva, ca nu face parte din realitatea mea si ca nu ii mai permit sa ma influenteze. Pentru mine, functioneaza aceasta confruntare constienta si ferma, mai mult decat ar functiona autosugestia de genul: «totul e ok, sunt in siguranta». Simt ca retez din radacina fiecare fior de frica ridicola si imi dau seama ca era cazul sa o fac mai demult.

Stiu ca, in lume, exista forte de toate felurile, dar cum ar fi sa facem o curatenie generala printre fricile noastre, sa pastram doar ceea ce ne ajuta sa supravietuim si sa reducem la tacere temerile ridicole, care nu fac parte din Natura noastra Divina, dar pe care le-am invatat de la mediul extern?...

Botezul a fost instituit de Domnul Iisus

Iisus S-a apropiat de ei, a vorbit cu ei si le-a zis: „Toata puterea Mi-a fost data in cer si pe pamint. Duceti-va si faceti ucenici din toate neamurile, botezandu-i in Numele Tatalui si al Fiului si al Sfintului Duh. Si invatati-i sa pazeasca tot ce v-am poruncit. Si iata ca Eu sunt cu voi in toate zilele, pina la sfirsitul veacului.” Amin. (Matei 28:18-20)

Cei pe care-i alegeti si va fie alaturi in ziua in care veti pune bazele unei familii, trebuie sa se ridice la nivelul asteptarilor voastre din toate punctele de vedere. Sa fie persoane de buna credinta, sa stie sa dea sfaturi si sa va ajute de fiecare data cind ai nevoie. In limba romana se utilizeaza cuvantul nas sau nasa, provenit din termenul slavon care inseamna „al nostru“, „a noastra“.

In Biserica Ortodoxă se mentine de foarte multa vreme institutia nasiei. Se pare că radacinile ei vin din practica iudaică a taierii împrejur, cind o persoană - fireste, un barbat - se punea chezas pentru cresterea in iudaism a pruncului, astfel incit acesta sa fie initiat in cunoasterea doctrinei si moralei iudaice pina la momentul proclamarii lui solemne ca bar mitva sau „fiu al poruncii“ (in aramaica), la virsta de 12 ani. Practica s-a impamintenit si in crestinism, cu prilejul botezarii pruncilor, copiilor, ba chiar si a adultilor. De la cei mai simpli credinciosi si pina la negustori, nobili, militari si chiar imparati, primirea in brate a pruncului la Botez a constituit un mare eveniment pentru parintii copilului si pentru nasi, nasul fiind sponsorul spiritual pe viata, uneori si material, al finului sau finei sale.

In afara de primele forme de nasie de la Botez, au luat fiinta si nasiile de nuntă. In Noul Testament, ni se relateaza mai in detaliu despre un singur nas de nunta, cel din Cana Galileii, nuntă la care a mers si Mintuitorul Iisus Hristos, impreuna cu Maica Sa (Ioan 2, 1-10). Banchetul de nunta era condus de un nun sau nas, dupa vechiul obicei clasic, grec, latin si oriental, ca masa barbatilor sa fie prezidata de un om onorabil, de naş. Sf. Evanghelist Ioan ne relateaza ca, la un moment dat, in Cana, s-a sfirsit vinul si, desigur, era in pericol insasi petrecerea, veselia. S-a adus la cunostinta Maicii Domnului aceasta intimplare, iar Maica Domnului i-a adus la cunostinta Domnului Iisus Hristos faptul, intrucit era de fata si El. La inceput se parea ca Mintuitorul Hristos n-ar fi vrut sa se amestece, dar apoi, slujitorii nuntii (stolnicii), dupa sfatul Maicii Domnului, au facut tot ce le-a zis El. Anume, ei au umplut pina sus sase vase cu apa de cite doua sau trei vedre. Mintuitorul a prefacut minunat apa in vin si a poruncit sa se duca nunului. Band din noul vin, nasul a chemat mirele si l-a laudat, pentru „ca a tinut vinul cel bun pina acum“ (Ioan 2, 1-10). Nasia de cununie este o veche institutie civilă umana, transformata treptat, in crestinism, intr-o institutie specific religioasa. In imperiul bizantin, martori la incheierea unei casatorii, in biserica, erau preotii catedralei. Ei semnau, ca martori, actul de casatorie, act ce se pastra in arhiva catedralei. Nu era vorba deci doar de un martor, ci de doi sau mai multi. Cu vremea, nasii de cununie au devenit perechi de credinciosi ortodocsi, ei insisi casatoriti si cununati religios, avind o experienta de viata bogata, angajindu-se solemn, in biserica, sa-i indrume pe calea vietii pe noii casatoriti, sa le fie exemplu de traire crestineasca, de cinste si de omenie. Se validau, atunci ca si astazi, prin primirea copiilor lor, ca nasi, la Botez.

Elementele naturii - Pamantul

Suntem copiii Pământului, aşa precum suntem şi copiii Cerului. Doar că, în ultimul timp, am învăţat să ne înălţăm, am învăţat să zburăm, dar am uitat unde ne-am născut. Construim clădiri din ce în ce mai înalte şi aparate cu care zburăm sus, tot mai sus, uitând că aceste clădiri au temelia adânc înfiptă în pământ, iar elicopterele, avioanele, rachetele, tot pe pământ trebuie să se întoarcă, pentru a se alimenta cu carburant şi a se pregăti pentru un nou zbor.

Am ajuns în Cosmos şi suntem precum copilul care de abia învaţă să meargă. Se îndepărtează de mama lui şi face primii paşi în lume. Este din ce în ce mai încrezător, pentru că mama îl susţine. Dar, de fiecare dată, se întoarce la cea care îl hrăneşte, îl îngrijeşte şi îl iubeşte. Cu trecerea anilor, copilul devine din ce în ce mai independent şi uită de măicuţa lui. Dar ea, îl aşteaptă, întotdeauna, cu iubire şi speranţă. La fel, Măicuţa noastră Pământ, Măicuţa Geea, ne susţine şi ne hrăneşte pe noi, copiii ei. Cu iubire necondiţionată, această minunată fiinţă, ne dă tot ceea ce avem nevoie pentru a trăi sănătoşi şi fericiţi. Energiile sufletului ei ne învăluie şi ne dau vigoare atât nouă, cât şi plantelor, animalelor, apei şi cristalelor. Aerul pe care îl respirăm, norii care aduc ploaia atât de necesară întregii naturi, stratul de ozon care filtrează razele soarelui şi le permit să treacă atât cât este necesar pentru desfăşurarea vieţii, toate acestea conţin, la rândul lor, iubirea măicuţei Geea şi forţa sufletului ei. Această împletire minunată de energii divine ne ocroteşte, clipă de clipă, prin graţia divină a Tatălui Ceresc şi a Măicuţei Pământ. Când noi, copiii ei, suntem bolnavi, ea ne oferă alinare şi leacuri pentru trup, suflet şi minte, deopotrivă. Ne dă argilă tămăduitoare şi cristale pentru vindecare, ne dă apă vie şi plante de leac. Ne pune balsam pe sufletul rănit şi ne linişteşte mintea. Prin forţa iubirii ei, prin peisajele mirifice pe care ni le oferă, prin dulceaţa miresmelor şi prin cântecul păsărilor, prin şoaptele cristaline ale izvoarelor şi prin vocea gravă a mărilor şi a oceanelor ne dă puterea de a trece frumos prin viaţă, de a acumula cunoaştere şi înţelepciune. Ne oferă şansa de a experimenta viaţa în planul material, de a înţelege, de a simţi, de a primi şi de a dărui iubire necondiţionată.

În schimb, unii dintre noi au uitat de toate acestea. Pentru ei, pământul pe care calcă este doar ceva necesar, pe care îl pot folosi, îl pot polua la nesfârşit, îl pot otrăvi şi se pot folosi discreţionar de resursele solului şi ale subsolului. Totul pentru confortul şi ambiţiile lor de mărire şi de înavuţire. Nu contează că alţi semeni de ai lor suferă din cauza solului şi a apelor poluate, din cauza aerului greu respirabil, nociv. Nu contează că îmbolnăvesc plante şi animale, unele dispărând, chiar ca specie, pentru totdeauna. Nu contează că-şi rănesc şi îmbolnăvesc propria mamă, mama noastră a tuturor, Mama Pământ, care reţineţi... ESTE VIE! Poate vă întrebaţi: „cine sunt aceia care fac astfel de lucruri reprobabile?” Din păcate, sunt mulţi. În această categorie pot fi încadraţi, deopotrivă, cei care fumează în locuri unde sunt şi nefumători, fără să le pese că unora poate le face rău, cei ce aruncă gunoaie oriunde le vine, nu în locurile special amenajate, cei care se duc la iarbă verde şi care lasă în urma lor gunoaie, până la marii poluatori care otrăvesc cu deşeurile lor pământul, aerul şi apa. În aceeaşi categorie intră, atât cei care taie copaci, oricum, fără discernământ, dar şi cei care distrug pădurile, care defrişează zone întregi. Şi lista poate continua... Poate vă întrebaţi ce putem face noi în astfel de situaţii? Înainte de a ne uita „în ograda vecinului”, de a-l învinovăţi şi a încerca să-l schimbăm pe el, trebuie să ne întoarcem către noi, să ne analizăm propriile acţiuni. Să conştientizăm ce greşim noi, faţă de Mama Pământ şi să ne corectăm. Să fim un exemplu pentru cei din jur şi să ne educăm copiii în acest spirit. Mama Pământ va primi mesajul nostru şi ne va ajuta. Atunci, ne vom vindeca atât noi şi semenii noştri, cât şi întreaga natură. Atunci va fi şi ea vindecată!